ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:55 | 22.05.2023 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră în 24 de ore (21 mai 2023)

Chişinău, 22 mai. /MOLDPRES/. În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 50 585 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 25 759 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 28 271, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 22 314.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 29 105 traversări, la granița moldo - ucraineană fiind semnalate 16 102 treceri și alte 5 378 traversări - frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Leușeni – 11 195 traversări persoane;

PTF Sculeni – 7 884 traversări persoane;

PTF Aeroportul Internațional Chișinău - 5 378 traversări persoane;

PTF Otaci – 4 617 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați - 3 775 traversări persoane;

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 11 660 treceri, dintre care 5 661 - pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 804 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova, pentru 28 de persoane s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat.

Recomandăm călătorilor, înainte de a porni la drum să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).

În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:

- trei persoane au încălcat regimul punctelor de trecere a frontierei;

- două cazuri de trafic ilegal de bunuri;

- un document de călătorie falsificat;

- un străin a încălcat regulile de ședere pe teritoriul R. Moldova;

- 23 de încălcări a regulilor de folosire a vinietei și de exploatare vehicule;

- o persoană identificată cu consemn național.

Informați-Vă doar din surse oficiale!

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!