ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Din 29 mai, va fi redirecționat traficul pe podul din proximitatea orașului Cricova

09:55 | 26.05.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 26 mai. /MOLDPRES/. Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a anunţat astăzi că, începând cu data de 29 mai, circulația pe sectorul de drum M5 km 264,63-km 264,945 (podul din proximitatea oraşului Cricova) va fi suspendată, în legătură cu executarea lucrărilor de reparație a suprastructurii podului, transmite MOLDPRES.

„În intervalul orar 0800 – 1730, va fi restricționată circulația transportului pe drumul M1 Frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari - Frontiera cu Ucraina, pe sectorul km 103,0 – km 103,3”, indică ASD.

Conform schemei de organizare a circulației rutiere, pe perioada executării lucrărilor de reparație la suprastructura podului poziționat, km 264,790, traficul rutier va fi redirecționat pe drumul provizoriu format din bretelele existente a nodului rutier, utilizând obiectele semaforice amenajate în zonă, explică sursa citată.

Drumarii îndeamnă participanții la trafic să circule cu prudență în zona șantierului și să se conformeze mijloacelor de semnalizare rutieră (indicatoare, semafoare).

Foto: ASD

img23004253

img23004253

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!