ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean și omologul său ceh, Petr Fiala, au convenit fortificarea cooperării economice moldo-cehe

13:28 | 02.06.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 iun. /MOLDPRES/. Realizarea proiectelor comune în domeniul economic, al infrastructurii, energiei, afacerilor interne, al apărării, agriculturii și în cel al dezvoltării regionale au constituit principalele subiecte discutate de prim-ministrul Dorin Recean, cu premierul Cehiei, Petr Fiala, transmite MOLDPRES  Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit omologului său ceh pentru participarea la cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene, precum și pentru întreaga expertiză oferită în procesul de organizare a acestui eveniment istoric, desfășurat, ieri, la Bulboaca. 

„Este un Summit istoric pentru țara noastră. Este un Summit de succes pentru întreaga Europă consolidată, o Europă care știe să răspundă amenințărilor, provocărilor, dar și oportunităților care vor apărea în rezultatul acestor schimbări”, a spus premierul Dorin Recean. 

De asemenea, oficialul moldovean a vorbit despre agenda europeană a țării noastre, evidențiind eforturile depuse pentru realizarea reformelor și îndeplinirea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene.

„Continuăm să punem accent pe îmbunătățirea sistemului de justiție și pe lupta împotriva corupției, dar mai ales pe consolidarea capacităților administrative, fortificarea instituțiilor statului și asigurarea securității țării. Cehia a fost întotdeauna alături de noi, inclusiv prin programele menite să îmbunătățească viața oamenilor. În ultimii ani, au fost realizate peste 50 de proiecte, în valoare totală de 14 milioane de euro. Mizăm în continuare pe suportul autorităților de la Praga pentru deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la UE până la sfârșitul acestui an”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean. 

Prim-ministrul Cehiei a apreciat buna desfășurare a Summitului Comunității Politice Europene și a asigurat țara noastră de tot suportul necesar în avansarea pe calea europeană. 

„Este semnificativ faptul că Summitul Comunității Politice Europene a fost organizat anume aici, la câțiva kilometri de războiul din Ucraina. E un semn că Republica Moldova este importantă pentru întreaga comunitate europeană. Mă bucur că avem relații bilaterale strânse în domeniul economiei, dar suntem deschiși să extindem și să aprofundăm colaborarea pe segmentul securității, energiei, infrastructurii și orașelor inteligente”, a subliniat prim-ministrul Cehiei, Petr Fiala.

Discuțiile omologilor s-au axat și pe sporirea exporturilor, atragerea companiilor cehe interesate să investească în țara noastră și pe dezvoltarea unor noi proiecte în domeniul transportului, a energiei verzi și IT. La fel, omologul ceh a anunțat deschiderea la Chișinău, în luna august a acestui an, a oficiului atașatului militar ceh, care va aprofunda cooperarea în domeniul apărării.

Foto: Guvern

img23004491

img23004491

img23004491

img23004491

img23004491

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!