ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste două sute de licențe Microsoft Office va primi Guvernul din partea SUA

10:13 | 14.07.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Peste două sute de licențe Microsoft Office va primi Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) din partea Ambasadei SUA în Republica Moldova. Despre acest lucru a anunţat şeful misiunii diplomatice americane, Kent D. Logsdon, în cadrul unei întâlniri cu directorul instituţiei, Alexandru Corețchi, transmite MOLDPRES.

„Comunicăm livrarea a peste 200 de licențe Microsoft Office, în completarea donației noastre de echipamente cibernetice către Guvernul moldovean. Statele Unite ale Americii sunt mândre să colaboreze cu Republica Moldova în domeniul securității cibernetice, o prioritate-cheie în ceea ce privește securitatea națională”, a declarat Kent D. Logsdon.

Ambasadorul și-a exprimat disponibilitatea de a oferi în continuare asistența necesară și importantă țării noastre, menționând că scopul este de a oferi siguranță cetățenilor prin investiții în diversificarea mecanismelor și creșterea nivelului de protecție a sistemelor informaționale cheie și a întregului spațiu cibernetic guvernamental.

Republica Moldova beneficiază de asistența poporului american în vederea consolidării securității infrastructurii critice, în cadrul Programului regional de digitalizare și reziliență a infrastructurii critice (CIDR), lansat anul trecut de către Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Foto: Ambasada SUA

img23005616

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!