ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un bărbat din Hâncești va sta opt ani la închisoare după ce a exploatat prin muncă 10 persoane

10:27 | 31.07.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 31 iul. /MOLDPRES/. Un bărbat din Hâncești a fost condamnat la opt ani de închisoare, după ce a exploatat prin muncă 10 persoane în Smolensk și Moscova, Rusia, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, cele 10 victime sunt din Hâncești și Drochia, iar oferta de muncă le-a fost propusă de inculpat direct sau prin cunoștințe. Așa cum nu toți aveau bani pentru călătoria spre Rusia, inculpatul, care acum are vârsta de 46 de ani, le-a achitat călătoria din proprii bani. Sosiți în orașul rusesc Smolensk, acesta a pretins că are nevoie de pașapoartele muncitorilor pentru permisele de ședere și contractele de muncă. Totuși, odată ce le-a obținut pașapoartele, acesta nu le-a întors decât la plecarea victimelor în Moldova.

Victimele munceau în condiții de sclavie, câte 12 ore pe zi, iar cazarea le era asigurată în vagoane, a câte cinci-șase persoane per vagon. Deși inculpatul le asigura mâncare gratuită, aceasta era de calitate redusă. Iar atunci când victimele își cereau salariile promise, sau pașapoartele, inculpatul le făcea noi promisiuni. Ulterior, o mare parte din banii promiși celor 10 așa și nu au fost achitați, nici după revenirea în țară.

Recent, instanța de judecată l-a condamnat pe inculpat la opt ani de închisoare și i s-a interzis activității în domeniul angajărilor timp de patru ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!