ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANSA a inspectat peste 50.000 de hectare de terenuri și recomandă prevenirea ambroziei

10:43 | 09.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 9 iul. /MOLDPRES/.  În ultimii ani, tot mai multe persoane din Republica Moldova se confruntă cu reacții alergice din cauza ambrozie, o buruiană care produce cantități mari de polen și a ajuns a fi una dintre cele mai frecvente cauze ale alergiilor la om. În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) reamintește cetățenilor, operatorilor din domeniul agricol, autorităților publice locale, despre responsabilitatea comună în procesul de eradicare a buruienii ambrozia, transmite MOLDPRES.

ANSA desfășoară anual campanii de informare şi conștientizare privind măsurile ce se impun în scopul limitării ariei de extindere și de eradicare a speciei invazive ambrozia, în special pentru agenții economici din domeniu. „În perioada lunilor mai-iunie, inspectorii din cadrul instituţiei au realizat mai multe activități importante cum ar fi discuții și vizite de lucru în primăriile din țară pentru a analiza situația; identificarea și inspectarea terenurilor cu risc de infestare și răspândire a ambroziei; distribuirea avizelor și broșurilor informative cu privire la ambrozie și la impactul acesteia; vizite în centrele de sănătate publică din sate, informând personalul și distribuind materiale informative; informarea producătorilor agricoli despre combaterea buruienii și responsabilitățile ce le revin etc.”, indică sursa citată.

 „Astfel, au fost realizate 426 controale, inclusiv în baza sesizărilor din partea cetățenilor sau a autorităților publice locale. Ca rezultat, au fost inspectate 50 de mii de hectare de teren și identificate suprafețele cu risc de răspândire a ambroziei, ulterior fiind întocmite 413 acte fitosanitare și 29 procese verbale de contravenție”, precizează ANSA.

De asemenea, au fost luate măsuri de prevenire a ambroziei. Aceste metode pot fi: agrotehnice (cu ajutorul smulgerii, coasei mecanice, grapei cu discuri, combinatorului) sau chimice (prin utilizarea erbicidelor, atunci când suprafața infestată cu această buruiană este foarte mare sau condițiile nu permit executarea cosirilor).

Întru evitarea impactului negativ provocat de ambrozie, se recomandă  distrugerea plantei de la răsărirea acesteia și apariția primelor inflorescențe,  până la sfârșitul lunii iunie. În cazul reapariției se vor efectua repetat lucrări de combatere pe întreaga perioadă a anului, pentru a nu permite înflorirea.

Subiecții responsabili de gestionarea terenurilor (titulari ai dreptului de proprietate, de posesiune, de folosință asupra terenurilor din orice categorie de destinație) au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a plantei. Pentru neîndeplinirea măsurilor de combatere a ambroziei, aceștia sunt pasibili de răspundere contravențională.

Totodată, prin Ordinul ANSA, a fost relansată campania "STOP AMBROZIA”, ce are drept scop depistarea și monitorizarea buruienii prin intermediul cetățenilor. Aceștia pot notifica despre terenurile cu ambrozie printr-un mesaj la nr de Viber: la 067144111.

 

img24005185

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!