A fost inaugurat Festivalul Internațional ClassFest, ediția a XI-a
Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. La Teatrul ”Luceafărul” a fost inaugurată ieri seară cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru și Film ClassFest, secțiunea Teatru, organizată de Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, cu susținerea Biroului de Cooperare al Elveției și a Ministerului Culturii, care se va desfășura în perioada 5-9 decembrie la Chișinău, relatează MOLDPRES.
Cu această ocazie, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a transmis un mesaj de salut celor circa 100 de participanți, oaspeți din Austria, Franța, Polonia și România, dorindu-le mult succes, inspirație și curaj. ”Îndemn tinerii, dar și profesioniștii lumii scenice să urmărească agenda și să meargă și la ateliere de creație, susținute de pedagogi remarcabili, care vin să împartă din experiența lor cu studenții facultăților teatrale! Sunt lecții de neprețuit!”, se menționează în mesajul oficialului.
Potrivit directorului Festivalului, Svetlana Târțău, ClassFest este o acţiune artistică internaţională, unică în Republica Moldova, care promovează tinerii creatori de teatru, încurajează schimbul de experienţă și relațiile profesionale între absolvenţii, profesorii și profesioniștii școlilor europene de teatru, familiarizând publicul larg cu spectacolele realizate de generația tânără de creatori, promovând valorile artei contemporane și dialogul intercultural. Astfel, timp de cinci zile, vor avea loc 12 spectacole și trei ateliere de creație. Ediţia a XI-a întruneşte la Chişinău reprezentanţi ai următoarelor şcoli de teatru: Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău; Universitatea Națională de Arte George Enescu, Iași; Universitatea Ovidius, Facultatea de Arte din Constanța; Academia Internaţională a Artelor Scenice, Paris; Universitatea Lucian Blaga din Sibiu; Universitatea de Arte din Târgu Mureș și Universitatea de Muzică și Arta Spectacolului din Graz, Austria. ”Acest eveniment este un festival al solidarității cu poporul ucrainean, cu colegii noștri de la Universitatea de Artă din Kiev, care, din cauza războiului nu pot fi acum aici”, a mai spus Svetlana Târțău.
În context, rectorul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Victoria Melnic a afirmat că spre deosebire de edițiile precedente, în acest an spațiul geografic este mult mai restrâns, din cauza războiului declanșat de către Rusia în Ucraina. ”Acest război are consecințe nefaste asupra întregii lumi. În ultimul moment, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din București a refuzat să participe, așa cum au făcut-o și școli de teatru din alte țări”, a constatat Victoria Melnic.
În prima seară, pe scena Teatrului ”Luceafărul”, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău a prezentat spectacolul ”Strigoii” de Henrik Ibsen, regie&scenografie: Nelly Cozaru. Astăzi, la ora 20.00, la Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va avea loc spectacolul ”Triumful lui Arlequin” de Carlo Boso, prezentat de Academia Internaţională a Artelor Scenice din Paris.
Prezent la eveniment, directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani, a menționat că instituția pe care o conduce susține, al doilea an consecutiv, desfășurarea Festivalului Internațional ClasFest inițiat de Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, deoarece dialogul intercultural este foarte important.
ClassFest este organizat de AMTAP și susţinut financiar de Biroul de Cooperare al Elveției, Ministerul Culturii, Direcția cultură a municipiului Chișinău, Ambasada Austriei în R. Moldova și alte instituții. Bugetul Festivalului este de 400 000 de lei (circa 20 mii de euro).
Scriitorul și pedagogul Aurelian Silvestru – o viață între lupta pentru limba română și educația generațiilor
VIDEO // Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, recită în limba română o poezie scrisă de fiica sa
Ziua Limbii Române, sărbătorită la Chișinău prin Marea Dictare Națională și evenimente culturale
FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți
BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus
GALERIE FOTO // „Serenade la Butuceni”: Povestea unui concert spusă în imagini
Moldova sunt EU // Carolina Cheianu-Tudos: Dragostea de țară și de limba română, transformată în misiunea de a păstra trecutul
INTERVIU MOLDPRES // Soprana Violeta Botezatu, de la Veneția la Butuceni: „Serenade” despre dor, rădăcini și revenire
„Cuvinte care formează, imagini care inspiră”: Manualele de Limba română, de ieri și de azi, expuse la Biblioteca Națională
BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion
Zece proiecte culturale locale vor primi finanțare de 2 milioane de lei. Ce instituții au câștigat concursul
Noaptea Muzeelor la Sate începe astăzi în Republica Moldova și România. Ce pot descoperi vizitatorii
Revistele culturale pot obține finanțare de la stat pentru anul 2027
GALERIE FOTO // Mii de oameni au sărbătorit Independența Republicii Moldova în Piața Marii Adunări Naționale
Circulație sistată temporar pe Aleea Gării. Continuă filmările pentru „Blestemul Mariei Drăgan”
Produsele de igienă vor rămâne la cota redusă de TVA
FOTO // Ziua Armatei Naționale, marcată la Chișinău, Bălți și Cahul
Cod Galben de ploi puternice cu descărcări electrice în Republica Moldova
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil
FOTO // VinOpera 2026: Muzica clasică și vinul, într-o experiență culturală la Bulboaca
Olimpismul și Războiul Rece, într-o nouă cercetare semnată de Sergiu Gurin
Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
FOTO // Șase autori, premiați la Chișinău pentru contribuția la literatura română contemporană
VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut
FOTO // Condiții mai bune de cazare pentru studenții AMTAP. Etajul II al căminului de pe strada Armenească, renovat
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro