A fost inaugurat Festivalul Internațional de Muzică ”Mărțișor”
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Cea de-a 56-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică ”Mărțișor” a fost inaugurată astăzi, în incinta Palatului Național ”Nicolae Sulac”, cu un concert aniversar organizat la 85 de ani de la nașterea compozitorului Eugen Doga, informează MOLDPRES.
La eveniment au participat președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Natalia Gavrilița, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, alte persoane oficiale.
În alocuțiunea sa, prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat că pe 1 martie, noi moldovenii ne oferim unul altuia mărțișoare – alb și roșu, în semn de dragoste, în semn de pace și în semn că vine primăvara. ”Anul acesta, cu câteva zile în urmă, ne-am trezit într-o lume schimbată, într-o lume în care avem război chiar în vecinătatea Moldovei și în această zi am considerat că este potrivit să începem împreună cu Președinția, împreună cu Parlamentul, împreună cu societatea civilă, și mai cu seamă cu frumoșii noștri oameni de creație o campanie pentru pace. Noi, moldovenii suntem un popor pașnic și iubitor de cultură. Și este simbolic că pe 1 martie noi îl celebrăm pe maestrul Doga, care este poate cel mai important contribuitor moldovean în patrimoniul cultural mondial. Nu doar am dansat cu toții celebrul vals, dar de fiecare dată pe bucurăm când îi ascultăm muzica. Vă dorim multă sănătate și liniște, ca să puteți avea inspirație mulți ani înainte”, a remarcat Natalgia Gavrilița.
În context, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a afirmat că cea mai puternică armă pe fața pământului este arta. ”Cu această armă putem cuceri o lume întreagă. Uitați-vă ce armată avem noi aici, și asta încă nu-i toată. Iar astăzi îl celebrăm pe mareșalul artei noastre”, a menționat ministrul.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a spus că Eugen Doga este cel mai important, cel mai eficace diplomat al țării noastre. ”Dumneavoastră ne-ați făcut cunoscut în toată lumea. De aceea pentru mine este o mare onoare să vă acord Ordinul Diplomatic de gradul I”, a mai spus oficialul, care a prins la piept omagiatului înalta distincție.
Maestrul Eugen Doga a afirmat că și-a dorit ca acest concert să fie ca un mesaj adresat lumii iubitoare de pace, ca un mesaj către cei care ne zdruncină lumea.
Alături de Eugen Doga, pe scenă au evoluat Orchestra Națională Simfonică a Companiei Publice ”Teleradio-Moldova”, dirijată de maestrul Gheorghe Mustea, Orchestra Națională „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, Angry Band, conducător - Valentin Șchirca, Capela Corală „Doina”, dirijor - Ilona Stepan, Corul „Vocile primăverii”. Soliști - Paula Seling, Ana Maria Donose, Dumitru Mâțu, Ana Cernicova, Vasile Iov, Alexandra Coman, Irina Baianț, Brio Sonores, Vlad Miriță, Cătălin Josan, Cristina Pintilie ș.a.
Prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică “Mărţişor” a avut loc în anul 1966 la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chișinău, ctitor al căruia a fost regretatul Alexandru Fedco, fost director al Filarmonicii. Festivalul vine să bucure publicul autohton cu prezența unor nume notorii nu doar din Republica Moldova, dar și din întreaga lume, transformând Chișinăul într-un adevărat centru cultural.
Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF Chișinău a reunit peste 3.200 de spectatori la cea de-a șasea ediție
Parlamentul a denunțat acordul cu CSI privind colaborarea în domeniul cărții și poligrafiei
FOTO // Festivalul „La Seceriș” a celebrat tradițiile rurale și munca agricultorilor la Cîrnățeni
Cronica ARHIVELOR // Eugeniu Coșeriu, savantul care a revoluționat studiul limbajului
FOTO // România va dona cărți în limba română bibliotecilor din Republica Moldova
Claca, reînviată în satul Văratic. Localnicii s-au adunat pentru o zi de muncă și voie bună
FOTO // Tradiția olăritului, valorificată la Hoginești, la cea de-a X-a ediție a Târgului „La Vatra Olarului Vasile Gonciari”
GALERIE FOTO // Claca de odinioară a prins din nou viață în satul Văratic
Cronica ARHIVELOR // Petru Baracci, legenda scenei și filmului moldovenesc
Expoziția „Roger Ballen. Umbrele minții”, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
BTA: Bear With Me” va avea premiera mondială la cea de-a 32-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo, în august
„Miros de pâine caldă”. O expoziție despre istoria pâinii, deschisă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
FOTO // Peste 160 de documente din opera lui Vasile Vasilache și Vladimir Beșleagă, expuse la Biblioteca Națională
FOTO // Festivalul Internațional de Film Transilvania a început la Chișinău
Carburanții se ieftinesc, pe fondul detensionării situației din Orientul Mijlociu
Cetățenii Republicii Moldova pot obține burse de studii în Marea Britanie
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani cu reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Moldova
Forumul Diasporei, desfășurat la Chișinău. Maia Sandu: „Republica Moldova avansează cu viteză spre UE, iar diaspora poate juca un rol important în promovarea și susținerea acestui parcurs”
Un bărbat din Cimișlia a fost trimis în judecată pentru omorul concubinei
Donald Trump interzice exportul de rachete interceptoare către Ucraina
ANTA avertizează transportatorii de mărfuri periculoase asupra riscurilor sporite pe timp de caniculă
VIDEO // Moldelectrica: consumatorii finali nu au fost afectați în urma avarierii Liniei Bălți–Dnestrovsk. Lucrările de reparație vor fi efectuate în regim prioritar
Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării
Politica fiscală 2027: ministra Finanțelor explică principalele modificări privind impozitul pe bunurile imobiliare, taxele locale și rutiere
Peste 370 de accidente, înregistrate de la începutul anului în capitală. Șase persoane și-au pierdut viața
Autoritățile și mediul de afaceri analizează soluții pentru a reduce impactul provocărilor energetice asupra economiei
Flux sporit de călători pe Aeroportul Chișinău, cu peste 1900 de pasageri deserviți pe oră în perioada de vârf a concediilor
Leul moldovenesc încheie săptămâna cu apreciere ușoară față de euro și dolar
Siguranța copiilor în spațiul digital, prioritate pentru autorități. Maia Sandu: „Trebuie să creăm mecanisme care să-i protejeze”
Vântul puternic și ploile au provocat pagube în nordul și centrul țării. Salvatorii au intervenit în zece cazuri