Actorul și umoristul Gheorghe Urschi a împlinit 74 de ani
Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Actorul, regizorul, umoristul și scriitorul Gheorghe Urschi, Artist al Poporului, deținător al „Ordinului Republicii”, laureat al Premiului Național, supranumit ”regele umorului”, a împlinit astăzi 74 de ani, informează MOLDPRES.
S-a născut în 1948 în Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. În 1970 a absolvit Școala de Teatru „Boris Șciukin” din Moscova. A fost actor la Teatrul Republican pentru Copii și Tineret „Luceafărul”. A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole.
De-a lungul a peste patru decenii de activitate, Gheorghe Urschi a scris cărți, a semnat câteva piese de teatru, scenarii de film și a realizat numeroase emisiuni și concerte. A scris piesele de teatru: „Mezinul” (1979), „Vom trăi și vom vedea” (1986), „Testamentul” (1992), „Testamentul-2” (2001), „Doi cocori, două viori” (2003), „Și iar Chirița!” și mai multe piese pentru copii. Pe unele dintre acestea le-a regizat și a jucat în ele.
Gheorghe Urschi este membru al Uniunii Teatrale și al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A editat câteva volume de nuvele: „Dealul fetelor”, „Insula adolescenței”, „Băiatul cu ghitara”, „Cazuri și necazuri”, „Eu sar de pe fix”, „Scrieri alese în trei volume”. A tradus din literatura rusă: M. Gorki, A. Vampilov, V. Astafiev ș.a. A scris versuri pentru mai multe cântece și a compus câteva piese de muzică ușoară. De asemenea, a semnat și a regizat trei filme: „Cine arvonește, acela plătește”, „Văleu, văleu, nu turna!” și „Fenta”.
A devenit vestit și datorită emisiunii televizate „Teatru de miniaturi”, precum și concertelor susținute prin satele Moldovei împreună cu Maria Urschi, Gheorghe Pârlea, Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Regretatul cântăreț Iurie Sadovnic afirma că „Gheorghe Urschi este un artist total, care merită respectul nostru, al tuturor”.
În iunie 2011, Gheorghe Urschi a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare.
În 2008, Gheorghe Urschi a fost distins cu „Ordinul Republicii”, în 2012 i s-a conferit titlul de „Artist al Poporului”, iar în 2019 i s-a acordat Premiul Național. În 2014, de ziua sa de naștere, a devenit Cetățean de onoare al orașului Chișinău. Pe 1 aprilie 2018, el a fost omagiat în cadrul unui spectacol la Palatul Național ”Nicolae Sulac”, la 70 de ani de la naștere.
BTA: Doylada, obicei tradițional reconstituit într-un sat bulgăresc
BTA: Expoziție, cinematografia prin ochii artistei Eva Teneva-Zaikoff
Moldovenii vor afla pe 17 ianuarie cine va reprezenta țara la Eurovision
GALERIE FOTO // Colinde în Ajun de Crăciun. Atmosferă de sărbătoare în satele din Republica Moldova
Primarul de Cahul, Nicolae Dandiș, a citit 101 cărți într-un an: „Nu există prieten mai loial decât cărțile”
Artiștii din Republica Moldova pot accesa fonduri europene prin programul „Europa Creativă”
Familia, „mica biserică” şi femeia au un rol esențial în păstrarea identității creștine: mesajul Patriarhului Daniel pentru anul 2026
GALERIE FOTO // Lansarea monografiei biobibliografice „TUDOR ZBÂRNEA”
Expoziție aniversară dedicată lui Vlad Ioviță, la Muzeul Național al Literaturii Române
„Moldova-Concert” sărbătorește 30 de ani de activitate. Sectacol muzical de exepție cu peste 200 de artiști pe scenă
„Hai Acasă de Crăciun”: Campania lansată de Ministerul Culturii continuă cu spectacole în mai multe localități din țară
Posibilitățile de extindere a cooperării dintre Republica Moldova și China, discutate de ministrul Culturii cu ambasadoarea Zhihua Dong
FOTO // Colindători și urători din întreaga țară au adus tradițiile și bucuria sărbătorilor de iarnă la Parlament
Republica Moldova, printre destinațiile turistice cu cea mai rapidă creștere din Europa
Negociatorii ucraineni și americani se vor întâlni la Miami pentru noi discuții privind încheierea războiului
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii
Școlile din Kiev se închid până la 1 februarie. Noi măsuri în capitala Ucrainei după bombardamentele rusești
Trenul de pe ruta Kiev – București înregistrează întârzieri din cauza avarierii rețelelor electrice de pe teritoriul Ucrainei
Vreme fără precipitații și minime de până la -18°C, prognozate de meteorologi pentru zilele de odihnă
Constatări CCSCD: Rețelele de conturi inautentice pe platformele social media, mobilizate după alegeri pentru creșterea tensiunilor sociale
VIDEO // Ministrul Sănătății al României, Alexandru Florin Rogobete, la Chișinău: „Prin colaborare vom putea întări sistemele de sănătate din cele două state. Împreună suntem mai puternici”
Raport CCSCD: Rusia își recalibrează strategiile de manipulare pentru a bloca parcursul european al Republicii Moldova
Doi cetățeni străini, un curier și un colector de bani, reținuți pentru escrocherie
Trafic intens la postul Costești, pe sensul de ieșire din țară
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și reprezentanții mediului de afaceri au discutat pe platforma Consiliului Economic
Șefa statului, Maia Sandu, îl va găzdui la Chișinău pe Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj
USMF „Nicolae Testemițanu” se menține pe poziția de lider național în clasamentul MosIUR 2025
MAE de la Chișinău răspunde ministerului rus de externe: „R. Moldova este o țară sigură pentru vizitatori și nu există riscuri de securitate care să justifice alerte de călătorie”
Compania Lukoil-Moldova, amendată pentru nerespectarea hotărârii privind transmiterea și primirea bunurilor aferente complexului petrolier de la Aeroport
Avertizare înainte de Bobotează: Poliția de Frontieră atenționează că scăldatul în râurile Prut și Nistru este interzis