Ambasada Ucrainei a donat un set de cărți Bibliotecii Naționale
Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. De Ziua scrisului și limbii ucrainene, Ambasada Ucrainei la Chișinău a făcut astăzi o donație de carte Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul instituției, Elena Pintilei a menționat că donația cuprinde 125 de titluri de carte. ”Aceste documente vor fi destinate atât publicului larg, cât și cercetătorilor și celor interesați și va contribui la o colaborare mai fructuoasă între popoarele noastre, promovând „Unitatea prin diversitate”, a subliniat Elena Pintilei.
La rândul său, Mark Șevcenco, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în R. Moldova, a remarcat faptul că această donație va permite utilizatorilor bibliotecii să-și aprofundeze cunoștințele în domeniul literaturii, istoriei și culturii Ucrainei, va favoriza promovarea civilizației și valorilor acestei țări.
Începând din 1997, la 9 noiembrie, în Ucraina, este marcată Ziua scrisului și limbii ucrainene. Această sărbătoare coincide cu ziua de pomenire a Cuviosului Nestor-Cronicarul. Cronicarul Nestor, autorul letopisețului „Istoria anilor trecuți”, a fost călugăr la Sfintele Peșteri din Kiev. El este considerat primul scriitor şi cronicar din Rusia Kieveană, descriind viețile cnejilor Boris și Gleb, precum și a lui Teodosie de la Peșteri, care au fost canonizați. Prin „Istoria anilor trecuți”, Nestor a introdus istoria Rusiei Kievene în albia istoriei mondiale.
Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, evocați în expoziția aniversară „O viață în slujba cuvântului ”
INTERVIU MOLDPRES // Actorul Alexandru Pleșca: „Teatrul rămâne locul unde adevărul se rostește cu voce tare”
Republica Moldova denunță Acordul cultural cu Federația Rusă
FOTO // Expoziție de fotografie și experiențe rurale, la Centrul de Experiențe Turistice „Poarta Neamului” din satul Temeleuți
BTA: Un monument dedicat poetului bulgar Hristo Botev, dezvelit la Corten, Taraclia
VIDEO // Cristian Jardan a preluat ștafeta la Ministerul Culturii:„Este important să muncim pentru obiectivele care le vom seta împreună”
R. Moldova revine pe scena Eurovision Song Contest 2026 cu un nou format de selecție națională
Filmul „MMM” semnat de Violeta Gorgos, lansat în premieră la Muzeul Țăranului Român
FOTO // Pe urmele lui Dumitru Scvorțov-Russu. Specialiști din domeniul culturii și turismului au descoperit moștenirea sculptorului
Roman Cojuhari explică de ce renunță la mandatul de deputat în favoarea șefiei APP: „Reformele trebuie duse până la capăt, iar rezultatele să fie și mai vizibile”
Beneficiile cooperării dintre Republica Moldova și PNUD, discutate de premierul Alexandru Munteanu și Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova
Premierul Alexandru Munteanu va participa la Forumul Extinderii Uniunii Europene de la Bruxelles
Guvernul creează un Grup consultativ pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova
VIDEO // Cinci deputați PAS renunță la mandat. Igor Grosu: „Vom fi în continuare o echipă și fiecare va munci pentru pace și dezvoltare”
Numărul infecțiilor respiratorii, în creștere cu 23 la sută timp de o săptămână
Circa jumătate de milion de moldoveni au solicitat compensații pentru perioada rece a anului
R. Moldova – Italia în preliminariile CM 2026. Selecționerul Lilian Popescu: „Este o provocare, dar și o oportunitate de a arăta progresul echipei”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al Statelor Unite ale Americii
Nina Cereteu și Stela Onuțu din fracțiunea „Partidul Nostru” au renunțat la mandatele de deputat
Astra Film Festival revine la Chișinău cu o selecție de documentare internaționale. Agenda programului
Republica Moldova va institui un sistem informațional al resurselor umane din cadrul autorităților publice: „Este important să avem funcționari publici bine pregătiți, integri și patrioți”
VIDEO // Militarii Armatei Naționale desfășoară antrenamente la sistemele noi de artilerie
Chișinău și București aprofundează dialogul pe teme de securitate și integrare europeană
Șocurile climatice afectează producția globală de vin în 2025
Guvernul consolidează siguranța zborurilor: reguli mai stricte pentru companiile aeriene