Artistul plastic Inga Edu a participat la o tabără internațională de pictură din România
Chişinău, 22 apr. /MOLDPRES/. Artistul plastic Inga Edu a participat la Tabăra Internațională de Pictură cu genericul ”Reflexii ale monumentelor de patrimoniu în arta plastică contemporană”, care s-a desfășurat recent în orașul Sighișoara, România, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Inga Edu a menționat că evenimentul a avut loc în perioada 5-14 aprilie și a fost organizat de Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România ALZIAR, condusă de Carmen Ștefănescu, Primăria Sighișoara, Direcția pentru cultură Mureș și alte instituții.
Potrivit sursei citate, în cadrul taberei au participat 14 artiști plastici din București, Piatra Neamț, România și ea – din Chișinău. Inga Edu a realizat circa 10 lucrări, care au fost prezentate în cadrul expoziției colective, care a avut loc la Galeria Doamnelor Bătrâne din Cetatea Sighișoara.
”A fost prima mea tabără de creație în acest oraș, care este un municipiu în județul Mureș, România. Municipiul are o populație de peste 28 mii de locuitori. Sighișoara este cel mai frumos oraș medieval din România, cetatea fiind locuibilă din secolul XIII. Am fost cazată într-un hotel din centrul orașului. Cetatea are 11 turnuri. Centrul istoric al orașului a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul Mureș. De asemenea, este inclus în Lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO. A fost o echipă frumoasă și m-am întors de acolo cu amintiri de neuitat”, a mai spus pictorița.
Inga Edu s-a născut la 19 iulie 1978 în orașul Chișinău. În 1996, a absolvit Liceul de Arte Plastice ”Igor Vieru”, în 2001 – Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău și în 2017 – studiile de master la aceeași instituție. Din 2004, este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Ploiești și din 2013 - membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. A avut expoziții în R. Moldova, România și în alte țări. Tablouri în colecții publice: Muzeul de Artă și Muzeul de Istorie din Ploiești, România. Tablouri în colecții particulare: Republica Moldova, România, Ucraina, Austria, Italia, Canada, SUA, Rusia, Ungaria, Norvegia, Germania, Emiratele Arabe Unite, Irlanda și alte țări.
Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, evocați în expoziția aniversară „O viață în slujba cuvântului ”
INTERVIU MOLDPRES // Actorul Alexandru Pleșca: „Teatrul rămâne locul unde adevărul se rostește cu voce tare”
Republica Moldova denunță Acordul cultural cu Federația Rusă
FOTO // Expoziție de fotografie și experiențe rurale, la Centrul de Experiențe Turistice „Poarta Neamului” din satul Temeleuți
BTA: Un monument dedicat poetului bulgar Hristo Botev, dezvelit la Corten, Taraclia
VIDEO // Cristian Jardan a preluat ștafeta la Ministerul Culturii:„Este important să muncim pentru obiectivele care le vom seta împreună”
R. Moldova revine pe scena Eurovision Song Contest 2026 cu un nou format de selecție națională
Filmul „MMM” semnat de Violeta Gorgos, lansat în premieră la Muzeul Țăranului Român
FOTO // Pe urmele lui Dumitru Scvorțov-Russu. Specialiști din domeniul culturii și turismului au descoperit moștenirea sculptorului
Premierul Alexandru Munteanu va participa la Forumul Extinderii Uniunii Europene de la Bruxelles
Guvernul creează un Grup consultativ pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova
VIDEO // Cinci deputați PAS renunță la mandat. Igor Grosu: „Vom fi în continuare o echipă și fiecare va munci pentru pace și dezvoltare”
Numărul infecțiilor respiratorii, în creștere cu 23 la sută timp de o săptămână
Circa jumătate de milion de moldoveni au solicitat compensații pentru perioada rece a anului
R. Moldova – Italia în preliminariile CM 2026. Selecționerul Lilian Popescu: „Este o provocare, dar și o oportunitate de a arăta progresul echipei”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al Statelor Unite ale Americii
Nina Cereteu și Stela Onuțu din fracțiunea „Partidul Nostru” au renunțat la mandatele de deputat
Astra Film Festival revine la Chișinău cu o selecție de documentare internaționale. Agenda programului
Republica Moldova va institui un sistem informațional al resurselor umane din cadrul autorităților publice: „Este important să avem funcționari publici bine pregătiți, integri și patrioți”
VIDEO // Militarii Armatei Naționale desfășoară antrenamente la sistemele noi de artilerie
Chișinău și București aprofundează dialogul pe teme de securitate și integrare europeană
Șocurile climatice afectează producția globală de vin în 2025
Guvernul consolidează siguranța zborurilor: reguli mai stricte pentru companiile aeriene
Guvernul sporește transparența achizițiilor publice și modernizează procedurile
Ministrul Mediului reiterează apelul pentru participarea la campania națională de împădurire ce va demara pe 15 noiembrie