Artistul plastic Violeta Diordiev: ”Fac grafică de carte și ilustrez reviste pentru copii”
Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Artistul plastic Violeta Diordiev este preocupată de mai mult timp de grafica de carte și ilustrează două reviste pentru copii. Astfel, până în prezent a reușit să ilustreze peste 100 de cărți din literatura națională și cea universală, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Violeta Diordiev a menționat că ultima carte pe care a ilustrat-o este cea a scriitoarei Lucreției Bârlădeanu - ”Motănașul din flori”, în curs de apariție, iar cartea pentru copii ”Nenea soare” de Angela Ganea, a fost lansată recent la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”.
Întrebată în ce tehnică lucrează, artista a menționat că a încercat toate tehnicile existente. ”Am ales grafica de șevalet, dar utilizez cele mai simple materiale și unelte, cartonul și creioanele colorate. Această tehnică mi se potrivește. Din păcate, ea este practicată rar. Însă ai numeroase beneficii când folosești creioane colorate: precizia și controlul detaliilor, lipsa murdăriei și a mirosurilor neplăcute, ușurința de a face schimbări, spre deosebire de alte formule cromatice, pe care le-ai putea utiliza. Lucrările create în tehnica creionului se păstrează practic în forma inițială timp de 5-6 secole, dacă sunt ținute în condiții adecvate. Desenele maeștrilor Rubens, Antoon van Dyck ș.a., ai impresia că au fost făcute recent. Cu creioanele poți improviza un joc cromatic fantastic și poți să obții un efect maxim. Îmi pare rău că mulți, când ies din perioada copilăriei, uită de creioanele colorate, care se asociază cu o tehnică pentru copii”, a constatat cunoscuta artistă.
Grafica de carte i-a adus mai multe premii și distincții, printre care Diploma de Onoare ”Andersen”, una dintre cele mai importante distincții internaționale în domeniul literaturii pentru copii pentru volumele ”Vinnie Pooh” de Alan A. Milne și ”Lola cea frumoasă” de Claudia Partole (2008, 2018). În context, profesorul universitar și graficianul Alexei Colâbneac a afirmat că aparținând unei tendințe artistice pe care noi numim „realism magic”, artista ne propune creația sa de o rară inteligență, rafinament subtil al culorilor și liniei. ”Imaginile apar încărcate de metafore și simbol, construind universul lumii fantastice, ireale, uneori dramatice, alteori absurde, dar permanent atrăgătoare și misterioase. O fire splendidă și subtilă, împovărată de talent și erudiție, Violeta Diordiev, pe bună dreptate, este plasată în avangarda graficii din Moldova”, a remarcat Alexei Colâbneac. Iar scriitoarea Claudia Partole menționa într-un eseu că în lucrările Violetei Diordiev descoperim o feerie de imagini incredibil de vii, deși create de fantezie. ”Majoritatea lucrărilor sunt create în culori pastelate, fine, emanând în aceeași măsură lumină și căldură, existentă și neexistentă. E un joc de culori si simboluri, uneori riscant, uneori provocator, dar de fiecare dată interesant, ieșit din comun, de o profunzime incredibilă”, a subliniat Claudia Partole.
Violeta Diordiev s-a născut la 30 aprilie 1966 în orașul Chișinău. Și-a făcut studiile la Școala de arte plastice pentru copii ”A. Șciusev” (1977-1981), Colegiul Republican de Arte Plastice ”A, Plămădeală” (1981-1985) și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (1985-1991). Din 1991 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Din 2003 până în prezent este lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. A participat la diverse expoziții din țară și de peste hotare.
Pelicula „Acasă în lume” deschide „Serile de film la înălțime” la Muzeul de Istorie a Chișinăului
Tradiția cămășii cu altiță, promovată la Muzeul de Istorie și Etnografie din Mereni
Biblioteca Națională marchează Ziua Națională a României printr-o expoziție istorică
Biblioteca Națională inaugurează expoziția „MAREA UNIRE – O NAȚIUNE, UN IDEAL”, dedicată Zilei Naționale a României
VIDEO // Ministerul Culturii va moderniza Palatul Național „Nicolae Sulac” și condițiile de muncă ale angajaților
Ana Blandiana revine la Chișinău: două zile de dialog literar și lansare editorială
Fitoterapia tradițională și valorificarea plantelor medicinale, analizate la Muzeul Național de Etnografie
Limba română și valorile europene, premiate la Gala TVR MOLDOVA
Extinderea programelor europene în domeniul Culturii, discutată de ministrul Cristian Jardan și ambasadoarea UE, Iwona Piorko
Chișinăul găzduiește cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX
„Chirița” de la Teatrul Național din Chișinău, pe scena Festivalului dedicat Zilei Naționale a României
DOC // Noi oportunități pentru sectorul cultural. Decizia privind aderarea R. Moldova la Programul „Europa Creativă”, publicată în Monitorul Oficial
Prima ediție a Festivalului Internațional „Andrei Vartic”: dialog și creativitate pe scena teatrului contemporan
Moldova va avea acces extins la fondurile de urgență UNESCO pentru protecția patrimoniului
Ministrul Mediului cere demisia responsabililor de la Spațiile Verzi Strășeni după tăierea ilicită a unui frasin: „Nu este suficient să fie amendat doar făptașul”
Sistemul electroenergetic funcționează sub presiune după atacurile Rusiei asupra Ucrainei. Ministrul Dorin Junghietu: „Moldelectrica a solicitat României ajutor de avarie”
Turcia: Șapte morți și 11 răniți într-un accident de autobuz
Moldovenii descoperă China: povești, impresii și noi oportunități de cooperare
Excelența în ospitalitate, celebrată la prima ediție Moldova Hospitality Awards
Drone și rachete rusești au lovit un nod feroviar din apropierea capitalei ucrainene
O navă a lovit un pod în sudul Germaniei. Echipajul și pasagerii nu au avut de suferit
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri și iarmaroace cu produse locale
Expoziția „Copiii împotriva războiului”, la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova
Negociatorii din SUA și Ucraina au discutat despre încetarea războiului
Un polițist de frontieră s-a împușcat cu arma din dotare
Vreme posomorâtă și ploi izolate: prognoza meteo pentru week-end
Gala Colaborării și Inovării la USM. Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a marcat 45 de ani de activitate
FOTO // Ministrul Culturii, în vizită la Cahul: investițiile și accesul la programe culturale, priorități pentru regiune
Post de pompieri voluntari inaugurat la Scoreni: intervenții mai rapide pentru patru localități din Strășeni și Ialoveni
GALERIE FOTO // Capitala a dat start sărbătorilor de iarnă