AȘM a marcat 100 de ani de la fondarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu”
Chişinău, 8 oct. /MOLDPRES/. O conferință științifică dedicată centenarului Teatrului Național ”Mihai Eminescu” a avut loc astăzi la Academia de Științe a Moldovei, informează MOLDPRES.
În debutul evenimentului, președintele AȘM, academicianul Ion Tighineanu a remarcat, între altele, că acum, o sută de ani, la 6 octombrie 1921, a fost fondat Teatrul Național, la deschiderea căruia și-au adus aportul mai multe personalități ale culturii române și instituții de cultură din Basarabia interbelică.
”Această scenă de la Chișinău a fost unica platformă de diseminare a culturii și spiritualității române și de cultivare a limbii române, prin montarea operelor scriitorilor clasici ai literaturii universale, precum și ale unor scriitori contemporani. Așa rămâne și azi – un stâlp al identității culturale. Academia de Științe a Moldovei este legată indisolubil de activitatea Teatrului Național și de notorietăți ale artei teatrale. Suntem onorați de această legătură emblematică, întrucât actul inaugural de constituire și deschidere a Academiei de Științe a Moldovei a avut loc la 2 august 1961 la Teatrul Academic „Aleksandr Pușkin” (actualmente Teatrul Național „Mihai Eminescu”). Anume în sala teatrului de azi a avut loc prima Adunare Generală a Academiei, în cadrul căreia a fost aprobată Hotărârea guvernului privind instituirea Academiei de Științe a Moldovei, au fost aprobate statutul și organele de conducere ale instituției, nominalizarea de membri titulari și membri corespondenți. Totodată, aici a avut loc și un concert festiv dedicat fondării Academiei de Științe a Moldovei”, a subliniat președintele AȘM.
În cadrul evenimentului, Ion Tighineanu a decernat Teatrului Național „Mihai Eminescu”, în semn de gratitudine, înalta distincție a AȘM – diploma „Meritul Academic” pentru contribuție semnificativă la promovarea valorilor culturale pe plan național și internațional, precum și cu prilejul jubileului de 100 de ani de la fondarea teatrului. Totodată, diploma „Meritul Academic” a AȘM cu același prilej aniversar li s-a conferit mai multor personalități din cadrul teatrului. Directorul TNME Petru Hadârcă și actorul Vitalie Rusu au fost distinși cu medalia AȘM ”Nicolae Milescu Spătaru”.
Biblioteca Națională inaugurează expoziția „MAREA UNIRE – O NAȚIUNE, UN IDEAL”, dedicată Zilei Naționale a României
VIDEO // Ministerul Culturii va moderniza Palatul Național „Nicolae Sulac” și condițiile de muncă ale angajaților
Ana Blandiana revine la Chișinău: două zile de dialog literar și lansare editorială
Fitoterapia tradițională și valorificarea plantelor medicinale, analizate la Muzeul Național de Etnografie
Limba română și valorile europene, premiate la Gala TVR MOLDOVA
Extinderea programelor europene în domeniul Culturii, discutată de ministrul Cristian Jardan și ambasadoarea UE, Iwona Piorko
Chișinăul găzduiește cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX
„Chirița” de la Teatrul Național din Chișinău, pe scena Festivalului dedicat Zilei Naționale a României
DOC // Noi oportunități pentru sectorul cultural. Decizia privind aderarea R. Moldova la Programul „Europa Creativă”, publicată în Monitorul Oficial
Prima ediție a Festivalului Internațional „Andrei Vartic”: dialog și creativitate pe scena teatrului contemporan
Moldova va avea acces extins la fondurile de urgență UNESCO pentru protecția patrimoniului
Republica Moldova, parte a Programului „Europa Creativă”. Ministrul Cristian Jardan: „Vom beneficia de fonduri europene dedicate culturii, mass-mediei și industriilor creative”
Extinderea proiectelor culturale comune dintre Chișinău și București, discutată de ministrul Culturii și ambasadorul României
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, pe șantierul viitorului Muzeu al Victimelor Deportărilor: „Am stabilit pașii necesari pentru finalizarea proiectului”
„Cronicarul fără cuvinte”, filmul lui Bogdan Anton, deschide Festivalul de Film Studențesc 2025 la Chișinău
Trafic aerian în creștere pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău în luna noiembrie 2025
Moldova înregistrează progrese în modernizarea economiei: scorul PMR pentru 2025 indică apropierea de standardele europene
Premierul Alexandru Munteanu despre camionul cu arme depistat la frontieră: „Nu pare a fi un caz sistemic sau care face parte dintr-un trafic organizat”
Avansarea proiectelor de gestionare a deșeurilor, examinate la Ministerul Mediului cu noul șef al BERD în Moldova
Situația regională și sprijinul pentru Ucraina, discutate la Washington
Trei condamnări și două arestări în dosare de trafic de droguri. Procuratura atenționează părinții și profesorii
DOC // Lista standardelor moldovenești armonizate cu normele europene pentru interoperabilitatea sistemului feroviar, publicată în Monitorul Oficial
Elevii din Republica Moldova vor participa anul viitor la 21 de olimpiade și concursuri regionale sau internaționale
Procurorul Ion Covalciuc s-a retras din concursul pentru funcția de judecător la CSJ
CNAM a transferat în avans peste 962 de milioane de lei pentru serviciile medicale ce vor fi oferite populației în decembrie
Republica Moldova va găzdui EURO U17 din 2029
Cafeaua turcească, sărbătorită pe 5 decembrie: tradiție inclusă în patrimoniul UNESCO
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dna Dong Zhihua
VIDEO // În China a fost prezentată o maşină de pompieri de ultimă generaţie, dotată cu drone
Curs valutar anunțat de BNM: leul se depreciază față de euro și dolar