Biblioteca Publică raională Briceni va purta numele bibliologului și scriitorului Alexe Rău
Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Biblioteca Publică raională Briceni va purta numele biblioteconomistului și scriitorului Alexe Rău, doctor în filozofie, ex-directorul Bibliotecii Naționale, deținător al ”Ordinul de Onoare”, al Medaliei ”Meritul Civic” și al Medaliei ”Mihai Eminescu”, Om Emerit al R. Moldova, informează MOLDPRES.
O decizie în acest sens a fost luată recent de către Consiliului raional Briceni la solicitarea consilierilor raionali și în urma unui demers înaintat de Secția raională cultură și turism. Conform deciziei, numele lui Alexe Rău i-a fost conferit bibliotecii ”pentru meritele deosebite în dezvoltarea domeniului biblioteconomic din țară”.
Alexe Rău s-a născut la 23 decembrie 1953 în satul Larga, raionul Briceni. În 1975 a absolvit Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a Universității de Stat din Moldova. A lucrat în calitate de lector universitar la aceeași facultate. Începând cu 1976, se încadrează în structurile Bibliotecii Naționale. A suplinit mai multe funcții și a urcat diferite trepte ierarhice atât în cadrul Bibliotecii Naționale, cât și la Ministerul Culturii, iar începând cu anul 1992 până în 2015 a deținut funcția de director general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.
Alexe Rău a inițiat și a contribuit la desfășurarea, în condițiile interdicțiilor puse de regimul comunist, a Festivalului de carte și poezie ”Eminesciana” (1985-1986), fiind și unul dintre fondatorii anuarului ”Patrimoniu: Almanahul bibliofililor din Moldova” (1977-1981). A înființat ”Calendarul bibliotecarului”, care în anul 2000 devine ”Calendar Național”. A fost redactor-șef al revistei „Datina Creștină” și al almanahului „Patrimoniu” al bibliofililor din Moldova. De asemenea, a fost doctor în filozofie. A semnat peste 200 de studii, articole, eseuri publicate în culegeri și ediții periodice de specialitate din R. Moldova, România, Rusia, SUA, Austria, Franța și alte țări.
Împreună cu o echipă de experți, a elaborat Programul Național de reformare a bibliotecilor din țară, de depozitare și orientare a acestor instituții spre valorile naționale perene și modelul strategic al sistemului național de biblioteci. A elaborat concepția și a inițiat înființarea Consiliului Biblioteconomic Național și a Școlii de Biblioteconomie din Moldova. Lui Alexe Rău i se datorează, de asemenea, inițierea Salonului Național de Carte, a simpozioanelor ”Anul bibliologic” și ”Valori bibliofile”, elaborarea Programului Național ”Memoria Moldovei”, înființarea Ateneului Moldova, a Clubului biblioteconomiștilor din Moldova și inițierea editării colecției de monografii și eseuri intitulată ”Clio” și ”Biblon” etc.
Alexe Rău a editat volumele de versuri: „Spune ceva”, „Uniluconul”, „Nuca lui Nervermore” și de eseuri: „Există și un Dumnezeu al bibliologiei”, „Jurnal parizian” și „Ochiul din oglinda paginii”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost distins cu „Ordinul de Onoare”, medaliile „Meritul Civic” și ”Mihai Eminescu”, cu titlul „Om emerit” și cu „Ordinul pentru merit în grad de comandor” al României. Alexe Rău s-a stins din viață la 8 aprilie 2015 la Chișinău și a fost înmormântat în satul natal.
Pelicula „Acasă în lume” deschide „Serile de film la înălțime” la Muzeul de Istorie a Chișinăului
Tradiția cămășii cu altiță, promovată la Muzeul de Istorie și Etnografie din Mereni
Biblioteca Națională marchează Ziua Națională a României printr-o expoziție istorică
Biblioteca Națională inaugurează expoziția „MAREA UNIRE – O NAȚIUNE, UN IDEAL”, dedicată Zilei Naționale a României
VIDEO // Ministerul Culturii va moderniza Palatul Național „Nicolae Sulac” și condițiile de muncă ale angajaților
Ana Blandiana revine la Chișinău: două zile de dialog literar și lansare editorială
Fitoterapia tradițională și valorificarea plantelor medicinale, analizate la Muzeul Național de Etnografie
Limba română și valorile europene, premiate la Gala TVR MOLDOVA
Extinderea programelor europene în domeniul Culturii, discutată de ministrul Cristian Jardan și ambasadoarea UE, Iwona Piorko
Chișinăul găzduiește cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX
„Chirița” de la Teatrul Național din Chișinău, pe scena Festivalului dedicat Zilei Naționale a României
DOC // Noi oportunități pentru sectorul cultural. Decizia privind aderarea R. Moldova la Programul „Europa Creativă”, publicată în Monitorul Oficial
Prima ediție a Festivalului Internațional „Andrei Vartic”: dialog și creativitate pe scena teatrului contemporan
Moldova va avea acces extins la fondurile de urgență UNESCO pentru protecția patrimoniului
O navă a lovit un pod în sudul Germaniei. Echipajul și pasagerii nu au avut de suferit
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri și iarmaroace cu produse locale
Expoziția „Copiii împotriva războiului”, la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova
Negociatorii din SUA și Ucraina au discutat despre încetarea războiului
Un polițist de frontieră s-a împușcat cu arma din dotare
Vreme posomorâtă și ploi izolate: prognoza meteo pentru week-end
Gala Colaborării și Inovării la USM. Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a marcat 45 de ani de activitate
FOTO // Ministrul Culturii, în vizită la Cahul: investițiile și accesul la programe culturale, priorități pentru regiune
Post de pompieri voluntari inaugurat la Scoreni: intervenții mai rapide pentru patru localități din Strășeni și Ialoveni
GALERIE FOTO // Capitala a dat start sărbătorilor de iarnă
BTA: Alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie: așteptări și promisiuni
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru următoarele ședințe plenare
China invită Moldova să se alăture „trenului rapid” al dezvoltării. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Se deschid noi oportunități”
Moldova, parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor. Vladimir Bolea: „Ne aliniem pe deplin standardelor UE”
Chișinăul a notificat oficial Federația Rusă despre denunțarea Acordului privind centrele culturale
Prioritățile de cooperare, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și echipa Băncii Mondiale