ro

 

Cultură
14 Ianuarie, 2026 / 13:50
/ 05 Aprilie, 2022

Compozitorul Ghenadie Ciobanu își sărbătorește cea de-a 65-a aniversare

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Profesorul universitar și compozitorul Ghenadie Ciobanu, Maestru în Artă, a împlinit astăzi 65 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut la 6 aprilie 1957, în satul Brătuşeni, raionul Edineţ. A absolvit Şcoala medie de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău (1977), clasa pian, Institutul Muzical-Pedagogic „Gnesin” din Moscova, Facultatea de pian (1982), Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chişinău, clasa compoziţie cu profesorul V. Zagorschi (1986), Academia Europeană de Teatru muzical din Thurman (Germania), cursuri de management (1992) şi Academia de Administrare Publică pe lângă Guvernul Republicii Moldova, specialitatea relaţii internaţionale (2002).

În calitate de compozitor, Ghenadie Ciobanu a semnat peste o sută de lucrări în genurile: operă, musical, simfonic, concertant, muzică de cameră, corală, de teatru şi film. Creațiile sale au fost interpretate în cadrul a numeroase recitaluri şi concerte în R. Moldova, România, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Israel, Danemarca, Polonia, Rusia, Estonia, Ucraina, SUA, China, Italia, Bulgaria, Austria, Japonia ş.a. Lucrările sale sunt înregistrate pe CD şi difuzate de către Denmarks Radio, programul P2 (Copenhaga), Radio România‚ Radio Moscova, Teleradio Moldova, Radio Leipzig, Radio Amsterdam, posturile de radio şi televiziune din Italia, Marea Britanie (GBEUR), Cehia (CZCR), Portugalia (PTRTP), Elveția (SESR) etc.

Ghenadie Ciobanu este profesor universitar la Catedra de Teoria muzicii şi Compoziţie a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, profesor invitat la universităţi europene şi autor de comunicări ştiinţifice de muzicologie. Preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Moldova  (UCCM, 1990 – 2012), președinte de onoare al UCMM (din 2012), preşedinte al Asociaţiei de Muzică Contemporană din Moldova (din 1993).

De asemenea, Ghenadie Ciobanu este fondator şi Director artistic al Festivalului Internaţional “Zilele Muzicii Noi” din Chişinău, fondator şi Director artistic al ansamblului “Ars poetica”, producător şi prezentator al ciclurilor de emisiuni radiofonice “Studioul muzicii noi”, “Continuum. Interferenţe muzicale”, “Tezaurul componistic muzical” ș.a. (Compania publică “Teleradio-Moldova”). În perioada 1997-2001 a fost ministru al Culturii al Republicii Moldova. În perioadele 2010-2011, 2011-2014 a fost deputat în Parlamentul R. Moldova.

Este deţinător de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, printre care: Ordinul „Steaua României în grad de Comandor” (2000); Premiul Naţional al Republicii Moldova (1998); titlul onorific Maestru în Artă (1999); titlul onorific Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (1997); medalia 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu (România, 2000), Ordinul „Gloria Muncii” (Republica Moldova, 2010); Medalia ”Dimitrie Cantemir” a Academiei de Ştiințe a Moldovei (2013).


 
Ultimele Știri
/ 23 Decembrie, 2025

Institutul Goethe va inaugura un sediu la Chișinău

/ 23 Decembrie, 2025

Meșteșugurile și tradițiile din satele Republicii Moldova, prezentate în documentarul „Floarea Vieții”

/ 22 Decembrie, 2025

Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei

/ 22 Decembrie, 2025

Patrimoniu și muzica clasică, reunite în proiectul artistic „When I am Laid in Earth”

/ 22 Decembrie, 2025

VIDEO // Peste 2000 de vizitatori au participat la Târgul Național „Covorul Dorului”

/ 21 Decembrie, 2025

GALERIE FOTO // Târgul Național al Covorului ,,Covorul Dorului” ediția a XII-a

/ 20 Decembrie, 2025

INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Culturii, Cristian Jardan: „Aderarea la UE va aduce mai multe resurse pentru cultură”

/ 20 Decembrie, 2025

TOP 5 realizări în Cultură: investiții în tineri, infrastructură și patrimoniu

/ 18 Decembrie, 2025

Caldarâmul de pe strada 31 August va fi reparat: Ministerul Culturii anunță undă verde pentru lucrări

/ 18 Decembrie, 2025

Expoziție de debut la „Opera Butuceni”, cu lucrări realizate de studenții de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”

/ 17 Decembrie, 2025

Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor // Ministrul Cristian Jardan: „Lucrările premiate arată că în Republica Moldova se creează muzică valoroasă”

/ 17 Decembrie, 2025

Selecția Națională Eurovision: 16 artiști calificați în Finala Națională

/ 17 Decembrie, 2025

Lupii lui Calancea au electrizat publicul cu spectacolul „VOIEVOD”

/ 16 Decembrie, 2025

Ministerul Culturii lansează campania „Hai Acasă de Crăciun” cu peste 40 de spectacole în toată țara. Programul complet al evenimentelor