Două cărți despre Mănăstirea Japca au fost lansate la Biblioteca Națională
Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională au fost lansate astăzi două volume despre Mănăstirea Japca: ”Complexul monahal Japca: istorie și spiritualitate”, autor Ion Valer Xenofontov și „Cărțile de la Mănăstirea Japca”, semnată de Igor Cereteu și Octavian Moșin, informează MOLDPRES.
În debutul manifestării, directorul instituției, Elena Pintilei a menționat că ambele lucrări sunt destinate cercetătorilor științifici, pedagogilor, teologilor, tuturor cititorilor interesați de istoria vieții spirituale a Moldovei, de complexul monastic Japca, singurul din spațiul pruto-nistrean care ficționează neîntrerupt de la înființare.
Potrivit sursei citate, lucrarea „Complexul monahal Japca: istorie și spiritualitate” prezintă contextul istoric și actual, cadrul spațial, arhitectural, terminologic și științific al Mănăstirii Japca. ”Sunt incluse portrete ale diriguitorilor comunității monahale, ctitorilor, binefăcătorilor și credincioșilor sfântului așezământ. Volumul înglobează documente, tabele și peste 100 de materiale ilustrative relevante despre complexul monastic. Ediția va fi de un real folos în identificarea itinerarului turistic al monumentelor istorice și de artă religioasă al spațiului pruto-nistrean”, a precizat Elena Pintilei.
Lucrarea „Biblioteca mănăstirii Japca. Catalogul cărților și însemnărilor manuscrise” prezintă un catalog descriptiv, cu ilustrații ale cărților identificate în biblioteca mănăstirii Japca în urma cercetărilor efectuate de doctorul habilitat în istorie Igor Cereteu și doctorul în istorie Octavian Moșin în luna noiembrie 2019 și în luna februarie a anului 2020.
Solicitat de agenție, Ion Xenofontov a afirmat că lucrarea ”Complexul monahal Japca: istorie și spiritualitate” se află la a doua ediție. ”Prima ediție a apărut în 2015. Am fost contactat de comunitatea monahală să completez cartea cu informație la zi, fiind ajutat de măicuțe. Este necesar de a cunoaște istoria acestei mănăstiri, deoarece ea este unica din spațiul actual al Republicii Moldova care nu a fost închisă niciodată”, a subliniat autorul.
La rândul său, doctorul habilitat în istorie Igor Cereteu a spus că ideea de a elabora un catalog al cărților bisericești de la Mănăstirea Japca s-a copt de mai mult timp. ”Anul trecut, am intrat în biblioteca mănăstirii și am găsit unele din valorile pe care le-a deținut mănăstirea în deceniile trecute. Noutatea este că până în prezent, după perioada interbelică, în Mănăstirea Japca nu au intrat cercetătorii. Cărțile din biblioteca mănăstirii nu au fost cercetate deocamdată”, a precizat Igor Cereteu.
Pe marginea cărților lansate s-au pronunțat cercetătorii Anatol Petrencu, Ion Gumenîi, Valentina Eșanu, Liliana Rotaru, Iulia Malcoci și directorul Editurii ”Lexicon” Eduard Potângă.
BTA: Un monument dedicat poetului bulgar Hristo Botev, dezvelit la Corten, Taraclia
VIDEO // Cristian Jardan a preluat ștafeta la Ministerul Culturii:„Este important să muncim pentru obiectivele care le vom seta împreună”
R. Moldova revine pe scena Eurovision Song Contest 2026 cu un nou format de selecție națională
Filmul „MMM” semnat de Violeta Gorgos, lansat în premieră la Muzeul Țăranului Român
FOTO // Pe urmele lui Dumitru Scvorțov-Russu. Specialiști din domeniul culturii și turismului au descoperit moștenirea sculptorului
Ministrul Culturii, Cristian Jardan: „Obiectivele propuse sunt de a asculta oamenii din sistem, de a înțelege problemele și a găsi cele mai bune soluții pentru a le rezolva”
Premieră la Teatrul „Alexie Mateevici”: „Între noi e totul bine”, o tragicomedie despre tăcere, generații și iluzia comunicării
Reabilitarea Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină”, parte a proiectului transfrontalier cultural „CINEMA”, lansat la Chișinău
GALERIE FOTO // Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la Chișinău
China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare spre SUA
Incendiu la Vatra: pompierii au intervenit conform nivelului sporit de alertă
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
FOTO // Turiști străini și elevi din țară, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
Activitatea punctelor de trecere a frontierei moldo-ucrainene a fost reluată. Se atestă flux sporit de călători și mijloace de transport
Precizările MAE cu privire la denunțarea Acordului CSI privind călătoriile fără vize
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Activitatea posturilor vamale moldo-ucrainene, temporar suspendată din cauza unor probleme tehnice
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
De astăzi, permisele moldovenești vor putea fi convertite în Italia fără examene suplimentare
Serviciul Vamal a identificat obligații vamale suplimentare de peste 4,3 milioane de lei în urma controalelor efectuate
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
Rusia a atacat din nou infrastructurile energetice din Ucraina
Comisara europeană, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova