ro

 

Cultură
15 Octombrie, 2026 / 13:18
/ 04 Aprilie, 2023

Ion Hadârcă: Cronica primelor 101 zile de agresiune rusă în Ucraina

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 4 apr. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost lansată astăzi cartea ”Ruinele și runele războiului: Cronica primelor 101 zile de agresiune rusă”, semnată de scriitorul Ion Hadârcă, informează MOLDPRES.

Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, prefațatorul cărții, lucrarea oglindește primele zile și luni de război, date esențiale, tendințe, ruinele dezastrului, precum cele din Bucea și Izium, dar și runele faptelor eroice ale poporului ucrainean, care ține piept unei uriașe mașini de război și apără o Europă întreagă de pericolul unei catastrofe umanitare fără precedent.

În context, scriitorul Arcadie Suceveanu a afirmat că volumul este un document cutremurător a tot ceea ce se întâmplă astăzi în țara vecină, un război care, practic a dat peste cap întreaga planetă, care ne-a afectat pe noi foarte mult. ”Este o cronică fidelă, insolită a ceea ce se întâmplă pe front și în spatele frontului,  o cronică scrisă de un om politic, un om care are în spate o experiență parlamentară și politică de decenii, dar și de mâna unui scriitor”, a subliniat Arcadie Suceveanu.

Prezent la eveniment, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a remarcat că această carte este un jurnal, o cronică  a acestui război văzut de alături, din imediata apropriere. ”Acest jurnal de război văzut peste gard și poeziile lui Ion Hadârcă sunt, cu siguranță, puncte de reper, pe care societatea noastră trebuie să le cunoască și să se ralieze la ele”, a constatat oficialul.  

Marko Shevchenko, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, a spus că lucrarea lui Ion Hadârcă nu este un volum literar – este cronica scurtă, dar plină de emoții, de fapte, care reflectă zi de zi primele 101 de zile de război ale Rusiei împotriva Ucrainei. ”Pe de o parte, autorul acestei lucrări este foarte obiectiv și păstrează echidistanța, dar pe de altă parte, poziția lui civică este foarte bine reflectată. Autorul  știe ce e bine și ce e rău, unde e lumină și unde e întuneric. De aceea această lucrare se citește foarte ușor. Este o carte document care poate fi studiată și în școală”, a subliniat diplomatul ucrainean.

Solicitat de agenție, scriitorul Ion Hadârcă a mărturisit că  prima reacție a fost chiar în ziua când a început acest război neașteptat și condamnabil sub toate aspectele, atunci când Uniunea Scriitorilor din Moldova a venit cu o reacție de condamnare. ”A fost prima instituție care a reacționat. Acest spațiu este unul deosebit pentru noi. Întotdeauna am avut relații culturale cu frații noștri ucraineni și ei ne-au susținut. Ziua de 24 februarie a fost ca un trăsnet. Am început într-un exercițiu să notez. Pe urmă am văzut că notele acestea se transformă într-un fel de  cardiogramă  a reacționării spiritului la tot ceea ce se întâmplă și m-am străduit să fie și obiectivitate, și echidistanță, dar în același timp să nu lipsească pasiunea, atitudinea propriu-zisă”, a mai spus Ion Hadârcă.

Cartea are 172 de pagini.


 
Ultimele Știri
/ 06 Octombrie, 2026

Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul

/ 06 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor

/ 06 Octombrie, 2026

Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație

/ 05 Octombrie, 2026

Festivalul „Andrei Vartic”, la a doua ediție: 15 spectacole din șapte țări, la Chișinău

/ 05 Octombrie, 2026

FOTO // Șapte persoane au fost selectate pentru Premiul Național 2026

/ 04 Octombrie, 2026

Republica Moldova, promovată în China ca destinație turistică. Ambasadoarea Zhihua Dong: „Ne dorim ca tot mai mulți chinezi să cunoască și să îndrăgească Moldova”

/ 04 Octombrie, 2026

„Nunta lui Figaro”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”

/ 02 Octombrie, 2026

FOTO // Alte șapte muzee din Republica Moldova vor fi digitalizate în cadrul programului „Muzee de la sat”

/ 02 Octombrie, 2026

VIDEO // Artiștii pot folosi spațiile din clădirea „Universul” la tarife reduse

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum

/ 01 Octombrie, 2026

Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // Festivalul Internațional de muzică clasică „CRESCENDO” și-a deschis cea de-a XIV-a ediție la Cahul