La Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” vor avea loc mai multe manifestări dedicate Zilei Independenței
Chişinău, 27 aug. /MOLDPRES/. Cu ocazia celei de-a 29-a aniversări de la proclamarea Independenței R. Moldova, la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” din Chișinău se vor desfășura astăzi on-line mai multe manifestări culturale, informează MOLDPRES.
Astfel, la ora 10.00, la sediul central al instituției va avea loc simpozionul științific cu genericul ”Ziua Independenței, Ziua Demnității”. În cadrul manifestării, generalul în retragere Ion Costaș, deputat în primul Parlament al R. Moldova, ex-ministru de Interne și al Apărării, va prezenta comunicarea ”Independența R. Moldova”, iar profesorul universitar Anatol Petrencu – volumul apărut în limbile română, rusă și engleză ”Evoluția independenței de la declarație și până în prezent”, despre războiul pentru integritatea Republicii Moldova, urmat de comunicarea profesorului universitar din București Alexei Crețu ”Problemele și succesele în cadrul constituirii statului Republica Moldova”.
Tot în această zi, la ora 13.00, va fi lansată cartea ”La cumpăna dintre milenii”, semnat de regretata Nadejda Brânzan, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, semnatară a Declarației de Independență. Volumul este o culegere de documente și articole publicate de autoare pe parcursul anilor. Evenimentul va fi moderat de Alexandru Moraru, istoric, arhivist, șef serviciu la Biblioteca Centrală.
La ora 11.00, pe canalul de Youtube al Bibliotecii Centrale ”B.P. Hasdeu” de la Filiala „Ștefan cel Mare”, vor fi transmise discuții cu genericul „Oameni cu demnitate vorbesc despre independență ”. Opiniile vor fi expuse de către membrii Asociației „Parlamentul 90”, ex-deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, semnatari ai Declarației de Independență: Pintilie Pârvan, Dumitru Nicolae Todoroi, Alecu Reniță, ziarist, ecolog, om politic, Alexandru Arseni, Valentin Dolganiuc, precum și de analistul politic Simion Ropot, redactor-șef „Monitorul Oficial”, Iurie Țap, om politic, deputat în trei legislaturi și de Adrian Cojocaru, profesor de istorie.
La ora 12.00, Biblioteca „Ovidius”, va difuza un dialog cu genericul ”Spiritul Independenței prin prisma trăirilor artiștilor plastici: Victor Cobzac și Tudor Botin”. Interviu realizat de Natalia Pântea, bibliotecar, Filiala „Ovidius”
Pe parcursul zilei vor putea fi urmărite expoziții virtuale de carte la Filialele „Transilvania” și „Onisifor Ghibu”.
Specialiștii muzeali din Republica Moldova, în vizită de studiu la Maramureș
Muzeul Național de Artă găzduiește expoziția artistului Șerban Savu „Adevărata natură”
Biblioteca Națională găzduiește expoziția aniversară „Moștenire și destin: Vasilache și Beșleagă în dialogul etern”
Noul sediu al Teatrului „B. P. Hasdeu” din Cahul, tot mai aproape de inaugurare
GALERIE FOTO // Expoziția „Adevărata natură” a artistului Șerban Savu, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica de lemn din Palanca, simbol al patrimoniului din Călărași de peste două secole
Ministerul Culturii a lansat grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei mass-media
Ștefan cel Mare, comemorat în Republica Moldova: 522 de ani de la moartea domnitorului
FOTO // Peste 15 mii de vizitatori la expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică” din PMAN
FOTO // Viața și opera lui Vasile Vasilache, readuse în atenția publicului la Muzeul Național al Literaturii Române
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, într-o fotografie de arhivă din copilărie
FOTO // Tradițiile românești au reunit comunitatea moldovenilor din Norvegia de Ziua Iei
FOTO // Creativitatea tinerilor designeri din Republica Moldova, premiată la concursul „Next Generation”
Cronica ARHIVELOR // Roland Vieru, regizorul care a îmbinat cinematografia cu artele plastice
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, la Kyiv, cu Președintele Volodymyr Zelenskyy
Cabinetul condus de Vasile Tofan va cere marți votul de încredere al deputaților
Încă o judecătoare a picat evaluarea externă
SATUL EUROPEAN // Grădiniță renovată, drum reabilitat și spații noi pentru sport în comuna Călinești, raionul Fălești
Eugeniu Osmochescu mizează pe învestirea noului Guvern săptămâna viitoare, în timp ce miniștrii evită să spună dacă rămân în funcții
Uniunea Europeană şi Ucraina au încheiat un parteneriat în domeniul dronelor
Autoritățile din R. Moldova și România investighează cazul permiselor de conducere găsite la o groapă de gunoi din Criuleni
Peste 406 mii de apeluri la ambulanță în șase luni. CNAMUP raportează creșterea numărului de solicitări
Ministerul Mediului propune interzicerea coroanelor funerare din plastic: proiectul este în consultări publice
Construcția drumului de ocolire a orașului Drochia avansează: Guvernul a aprobat o nouă etapă a proiectului
Peste 9 mii de locuri bugetare pentru viitorii studenți, aprobate de Guvern
Anatolie Nosatîi, despre drona căzută la Copanca: „Detectarea de către radare depinde de distanță, altitudine și particularitățile terenului”
Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu, după deschiderea negocierilor pe clusterul 6: „Am dat dovadă de perseverență și calitate. Trebuie să continuăm implementarea reformelor”
Cronica ARHIVELOR // Șlagărul „Du-mă în Moldova mea”, readus în atenția publicului printr-o secvență de arhivă
Reguli noi pentru remunerarea persoanelor care vor asigura interimatul funcției de șef al misiunilor diplomatice
Lucrările de construcție a drumului național R7 „R14 - Drochia - Costești - frontiera cu România” ar putea fi declarate de utilitate publică de interes național