ro

 

Cultură
15 Martie, 2026 / 19:32
/ 20 August, 2015

Maestrul fotograf Mihai Potârniche a devenit laureat al Premiului Naţional pentru anul 2015

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Directorul Departamentului Fotomoldpres TV al Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES, artistul fotograf Mihai Potârniche, maestru în artă, a fost distins cu Premiul Naţional pentru anul 2015, transmite MOLDPRES.

Decizia a fost luată prin vot secret de către Comisia Guvernamentală pentru decernarea Premiului Naţional şi aprobată în cadrul şedinţei de ieri a Cabinetului de miniştri. Înalta distincţie a fost acordată maestrului pentru întreaga activitate în domeniul artei fotografice.

Potrivit scriitorului şi editorului Ioan Mânăscurtă, Mihai Potârniche este artistul care s-a învrednicit de această înaltă distincţie cu o întîrziere regretabilă.  

„Îi cunosc prestaţia încă de prin anii 1970, cînd şi-a făcut apariţia în presă şi s-a bucurat de aprecierea tuturor admiratorilor artei fotografice care la acea oră şi în acest spaţiu lipsea cu desăvîrşire. Ulterior, i-am descoperit valenţele artistice şi calităţile de bun prieten, lucrînd la mai multe albume, printre  care aş vrea să menţionez „Ştefan”, „Republica Moldova. Panoramic”, „Trandafir de la Moldova”, „Republica Moldova. Patrimonial”, şi altele, asupra cărora am avut plăcerea să lucrăm împreună. Am în vedere şi  „Antologia fotografiei basarabene”, la care am fost redactor”, a remarcat Ioan Mânăscurtă.

Solicitat de agenție, maestrul fotograf Mihai Potârniche a afirmat că tot ce a realizat de-a lungul carierei sale, a făcut din plăcere şi din dragoste faţă de arta fotografică.

„Am îmbrăţişat profesia de fotograf cu 45 de ani în urmă, cînd, în 1970 am absolvit Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău şi am fost, surprinzător, repartizat în calitate de fotoreporter la ziarul „Munca paşnică” din Străşeni, la solicitarea conducerii redacţiei”, a menţionat proaspătul laureat al Premiului Naţional.

Pentru Mihai Potârniche a fost o repartizare neobişnuită, deoarece fiind considerat cel mai bun degustător al promoţiei anului 1970, urma să fie repartizat la fabrica de vin din satul Ciumai. Astfel, profesia de fotoreporter a devenit pentru el şi un hobby, deoarece în timpul liber a început să se ocupe şi de fotografia artistică.

Potrivit artistului fotograf, cea mai mare şcoală pentru el a fost în perioada anilor 1972-1977, cînd a lucrat în calitate de fotoreporter la săptămînalul „Cultura”, unde sub bagheta redactorului-şef Victor Teleucă şi a pictorului Dumitru Trifan a parcurs o reevaluare a valorilor, vizînd arta fotografică. O altă şcoală în domeniul fotojurnalisticii a făcut-o la „Moldova socialistă”, apoi la Agenţia Telegrafică a Moldovei, unde a lucrat în anii 1979-1988.

De menţionat că, lucrînd la ATEM, timp de zece ani la rînd s-a învrednicit de unul dintre cele 15 premii anuale ale Agenţiei TASS pentru cel mai bun fotoreporter. Pe atunci, în cadrul Agenţiei TASS activau peste 460 de fotoreporteri.

Mihai Potârniche s-a născut pe 4 ianuarie 1951 în satul Păhărniceni, raionul Orhei. În 1970 a absolvit Colegiul  Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău. În domeniul artei fotografice este autodidact. Este membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (din 1972), membru al Uniunii Artiştilor Fotografi (1995) şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (2005). În 1993 i s-a conferit titlul „Maestru în Artă”. De-a lungul carierei sale Mihai Potârniche a avut 42 de expoziţii personale în ţară şi peste hotare şi a editat 45 de cărţi.

Colectivul Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES îl felicită pe Mihai Potârniche cu ocazia acordării acestei înalte distincţii şi-i doreşte multă sănătate şi succes în activitate!

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)


 
Ultimele Știri
/ 07 Martie, 2026

Mărțișor 2026 // Agenda festivalului, sâmbătă, 7 martie: Concerte și spectacole în toată țara în cadrul Festivalului „Mărțișor”

/ 06 Martie, 2026

FOTO // Expoziția de pictură „Primăvara pe plai” a fost inaugurată la Parlament

/ 06 Martie, 2026

GALERIE FOTO // Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu au susținut la Chișinău concertul „Dorul care înflorește”

/ 06 Martie, 2026

Mărțișor 2026 // Agenda festivalului, vineri, 6 martie: Recitaluri, concerte și spectacole în mai multe localități din țară

/ 05 Martie, 2026

FOTO // „Din lume în lume”, creația lui Mircea Cantor, expusă la Muzeul Național de Istorie din Chișinău

/ 05 Martie, 2026

Mărțișor 2026 // Agenda festivalului, joi, 5 martie: „Amintiri de primăvară” pe scena Filarmonicii Naționale

/ 04 Martie, 2026

Sculptura „Take the world into the world” a creatorului român Mircea Cantor va fi prezentată la Chișinău

/ 04 Martie, 2026

Acces mai sigur la Mănăstirea rupestră Țipova. A fost dat startul proiectului de modernizare a traseului turistic

/ 04 Martie, 2026

Destinațiile turistice înscrise în competiția „Destinația Anului 2026” au trecut cu succes în etapa următoare

/ 04 Martie, 2026

Mărțișor 2026 // Agenda festivalului, miercuri, 4 martie: Muzică populară și clasică pe scenele din țară

/ 03 Martie, 2026

GALERIE FOTO // Omagiu adus scriitorilor prin vocea publicului, la Biblioteca Națională

/ 03 Martie, 2026

Mărțișor 2026 // Agenda festivalului, marți, 3 martie: Premiera operei „Iolanta” la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”

/ 02 Martie, 2026

Familie, identitate și memorie pe scena Teatrului „Alexie Mateevici”, în luna martie

/ 02 Martie, 2026

FOTO // Expoziție documentară la Biblioteca Națională: 34 de ani de la războiul de pe Nistru