Meșterul popular Ecaterina Popescu: ”Prin covorul autentic, vom dăinui ca neam”
Chişinău, 4 ian. /MOLDPRES/. Pentru directorul Complexului de meșteșuguri „Artă Rustică” din Clișova Nouă, raionul Orhei, Ecaterina Popescu, 2021 a fost un an în care a reușit să completeze colecția de covoare cu noi modele confecționate în stil tradițional, basarabean, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Ecaterina Popescu a menționat că scopul de bază al instituției pe care o conduce este restabilirea motivelor și tehnicilor tradiționale de confecționare a scoarței basarabene din secolele XVIII-XIX. ”Este vorba de acel covor autentic care constituie parte a tezaurului nostru cultural. În anul trecut, am reușit să promovăm identitatea noastră culturală peste hotare. Astfel, lucrările noastre au completat standul R. Moldova la expoziția din Dubai. Am fost prezenți cu trei covoare cu motivul pomul vieții, precum și cu un covor cu brandul turistic al Moldovei. De asemenea, am participat la Zilele Chișinăului în orașul Buzău, România, cu o parte din colecția noastră de covoare, care a impresionat publicul”, a precizat Ecaterina Popescu.
Potrivit sursei citate, tot în 2021 Complexul ”Artă Rustică” a organizat ateliere de creație pentru copiii din cele trei localități ale comunei: Clișova Nouă, Ciocâlteni și Fedoreuca. ”La bază au stat atelierele de cusut și de brodat, un atelier de pictură, precum și unul de perfecționare a dicției copiilor cu citire expresivă. Atelierul de pictură a fost condus de specialiști de la Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova, iar cel de dicție și citire expresivă – de colaboratori ai Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu””. De asemenea, am participat la festivaluri naționale și internaționale. Unul dintre acestea a fost cel de artă populară din Rezina. Am convenit să mergem cu o expoziție la Roma, dar ea a fost amânată pentru luna martie”, a mai spus cunoscutul meșter popular.
În cadrul Complexului ”Artă Rustică” sunt practicate mai multe meșteșuguri: tricotatul, croșetatul tradițional, broderia tradițională, confecționarea încălțămintei tradiționale (a opincuțelor), țesutul pe orizontală și verticală. Tot aici, funcționează un muzeu al covorului cu multe exponate, Centrul de instruire - cu sala de șezători, un muzeu viu sau întreprinderea meșteșugărească ”RusticArt”, o sală de expoziții cu două secții: port popular și covor autentic și Casa Mare ca exponat muzeistic.
Ecaterina Popescu s-a născut la 4 aprilie 1954 în satul Clișova Nouă, Orhei. A absolvit Școala Pedagogică din Orhei și Universitatea de Stat ”A. Russo” din Bălți. A fost profesoară, primar al satului Clișova Nouă. În 2001 a fondat Complexul de Meșteșuguri ”Artă Rustică”. A organizat șapte ediții ale Festivalului Covorului Basarabean. Este deținătoare a titlului onorific ”Meșter Faur”.
„Patimile după Iov” revine pe scena Naționalului:„Povestea neamului nostru deportat și flămând”
Chișinăul inițiază denunțarea Acordului centrelor culturale ruse. Cristian Jardan: „Acest centru desfășura activități de subminare a suveranității R. Moldova”
Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, evocați în expoziția aniversară „O viață în slujba cuvântului ”
INTERVIU MOLDPRES // Actorul Alexandru Pleșca: „Teatrul rămâne locul unde adevărul se rostește cu voce tare”
Republica Moldova denunță Acordul cultural cu Federația Rusă
FOTO // Expoziție de fotografie și experiențe rurale, la Centrul de Experiențe Turistice „Poarta Neamului” din satul Temeleuți
BTA: Un monument dedicat poetului bulgar Hristo Botev, dezvelit la Corten, Taraclia
VIDEO // Cristian Jardan a preluat ștafeta la Ministerul Culturii:„Este important să muncim pentru obiectivele care le vom seta împreună”
R. Moldova revine pe scena Eurovision Song Contest 2026 cu un nou format de selecție națională
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC
Continuarea proiectelor comune de cooperare și asistența oferită autorității fiscale naționale de către partenerii americani, discutate la Ministerul Finanțelor
Sancțiuni din partea CEC: Partidul pentru Viitorul Moldovei nu va primi alocații din bugetul de stat din cauza unei donații efectuată ilegal
Încă un procuror propus pentru promovarea evaluării externe a integrității
Moldova, în creștere pe toate segmentele turistice: 480,7 mii de vizitatori în primele nouă luni ale anului 2025
Premierul Alexandru Munteanu, precizări despre compania Venbest, la care e actionar: „Sunt onorat că această companie a contribuit la apărarea poporului ucrainean de la începutul invaziei Rusiei”
Premierul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la Bruxelles
Premierul Alexandru Munteanu și Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos au discutat despre dezvoltarea relațiilor moldo-olandeze