
O expoziţie de carte francofonă a fost inaugurată la Biblioteca Naţională
Chişinău, 28 mai /MOLDPRES/. La Biblioteca Naţională a fost vernisată astăzi expoziţia cu genericul „Cartea francofonă în colecţiile Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova”, informează MOLDPRES.
La eveniment au participat ministrul Culturii, Monica Babuc, Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Michaëlle Jean, aflată în vizită la Chișinău, ambasadori ai țărilor membre și observatori ai Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).
Expoziţia cuprinde peste 400 de cărţi din colecţiile de patrimoniu ale bibliotecii.
Solicitată de MOLDPRES, şefa Serviciului carte veche şi rară a instituţiei, Veronica Cosovan a menţionat că în cadrul expoziţiei sînt prezentate cărţi tipărite în cele mai active centre din întreaga Europă - Paris, Geneva, Bruxelles ş.a. Cea mai veche carte datează din 1606 şi a fost tipărită la Paris.
„Tot aici au fost expuse cărţi care au făcut parte din fondurile Bibliotecii Guberniale, deschisă la Chişinău în 1832, precum şi cărţi realizate în atelierele franceze, care se deosebesc prin fineţea, rafinamentul şi durabilitatea lor. Cărţile franceze erau ornamentate cu aur, iar coperţile au fost confecţionate manual din piele Shagrin sau maroquin şi înfrumuseţate cu decoraţiuni florale specifice epocii renaşterii. Sînt aici şi cărţi ale autorilor greci, necunoscute pînă în sec. XVI. Este vorba de cărţile lui Platon, Aristotel şi cele ale altor filosofi”, a precizat Veronica Cosovan.
Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Michaëlle Jean, a declarat jurnaliștilor că a rămas profund impresionată de această expoziţie. Oficialul a subliniat că fiind la Chișinău s-a convins de faptul că Moldova este un pol al francofoniei în regiune, calitatea de membru al organizației oferind țării noastre un spațiu optim pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare. În context, Michaëlle Jean a comunicat că OIF are propriul Plan de acțiuni regional, care vizează dezvoltarea economică, culturală, consolidarea capacităților în domeniul politicilor de tineret și antreprenoriat feminin, al turismului și al serviciilor hoteliere.
La rîndul său, ministrul Culturii, Monica Babuc a subliniat că relaţiile de colaborare cu OIF se vor aprofunda nu numai pe domeniul culturii, ci pe multiple direcţii. După aceasta, cei doi oficiali au vizitat colecţiile Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.
Organizația Internațională a Francofoniei este o organizație internațională care, pornind de la afinitatea pentru limba franceză, reunește țări de pe cinci continente - 57 de țări cu statutul de membru cu drepturi depline, două cu statutul de membru asociat și 20 cu statutul de observator.
Expoziţia „Cartea francofonă în colecţiile Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova” va fi deschisă pînă la 10 iunie.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)
„Feminitate”, expoziție de tablouri ale pictorițelor Galina Vieru și Natalia Yampolskaia, vernisată la Madrid
„Chirița în concert la Chișinău”, absurditățile lumii contemporane surprinse într-o abordare inedită
O expoziție inedită a fost inaugurată la Parlament
Agenda „Mărțișor 2025”// „LUPII SIMFONIC” alături de Orchestra Filarmonicii, vineri seara la Palatul Național
Mărțișorul, sărbătorit în Kazahstan printr-un concert de muzică populară și o expoziție a portului popular
Piesa „Mama”, pe scena Teatrului Republican „Luceafărul”, un spectacol pentru toate vârstele
Agenda „Mărțișor 2025” // Recitalul de muzică clasică „Portrete sonore” cu pianiștii Anatolie Lapicus și Iurie Mahovici
Ministerul Culturii, reacție la piesa „Katiușa” la Festivalul „Mărțișor”: „Cultura nu trebuie folosită ca instrument de manipulare politică”
VIDEO // „Liliacul”, bijuteria operetei vieneze la Chișinău, în cadrul Festivalului „Mărțișor”
Ministerul Finanțelor a inițiat procesul de evaluare a funcțiilor în sectorul bugetar
CSM anunță concurs pentru suplinirea funcțiilor de conducere în 13 judecătorii
Vremea se răcește în weekend
În sectoarele capitalei vor fi organizate târguri cu produse și mărfuri autohtone
Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei
Cooperarea moldo-elenă în domeniile culturii și turismului, discutată la Atena
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, explică poziția autorităților cu privire la livrările de gaze naturale în regiunea transnistreană
Avertizare de călătorie în Italia
Focar de rujeolă în raionul Cimișlia
Maia Sandu: „Republica Moldova are o relație excelentă cu Franța”
UE extinde sancțiunile împotriva Rusiei
Maia Sandu despre lansarea Moldova 3: „.Noul post vine pentru a combate dezinformarea”
Republica Moldova și România își consolidează cooperarea în domeniul transporturilor rutiere
200 de militari în termen au depus jurământul
Cinci pompieri moldoveni vor fi detașați în România pentru instruire
VIDEO // Memoriile supraviețuitorilor deportărilor staliniste, în spectacolul „Dosarele Siberiei”, sâmbătă, la Naționalul „Mihai Eminescu”