O expoziție documentară aniversară dedicată apeductului Chișinăului a fost vernisată la un muzeu din capitală
Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. La Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău a fost vernisată astăzi expoziția documentară cu genericul „O istorie de 130 ani - Apeductul Chișinăului”, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Valeria Suruceanu, directorul Muzeului, a menționat că în luna decembrie mai multe instituții publice celebrează cea de-a 130-a aniversare de la inaugurarea primului sistem de alimentare cu apă a Chișinăului - un proiect ambițios și important pentru modernizarea orașului, inițiat în prima jumătate a secolului XIX. Inaugurarea oficială a apeductului a avut loc pe data de 20 decembrie 1892, de către primarul orașului Carol Schmidt.
Potrivit sursei citate, la baza expoziții muzeale documentare stau cercetările istoricilor, arhitecților, urbaniștilor, care au adus o contribuție semnificativă la studiul istoriei realizării apeductului Chișinăului, de la mijlocul secolului al XIX-lea și până în prezent. Expoziția prezintă materiale fotografice și documente din fondurile Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, a Agenției Naționale a Arhivelor, a Muzeului Național de Istorie a Moldovei și din alte surse.
”În secolul al XIX-lea problema alimentării cu apă a Chișinăului era una prioritară. Chiar înainte de construcția sistemului de alimentare cu apă, principala sursă de apă era Fântâna orășenească. În 1834, din Odesa a fost invitat meșterul turc Ioan Suyolci, care s-a ocupat de construcțiile necesare pe lângă Fântâna orășenească. Totuși, la acea vreme toate problemele nu au fost rezolvate, iar gura principalei surse de apă era poluată în mod constant. În 1862, problema construcției sistemului de alimentare cu apă a Chișinăului a fost abordată la ședința Dumei orășenești. Arhitectul-șef al orașului Alexandru Bernardazzi și inginerul Ludwig Fortini au realizat investigații pentru a găsi noi izvoare în Valea Buiucani. În anii ’70 ai secolul al XIX-lea unii meșteri-fântânari și ingineri, printre care: Marcel Sourroubille, Von Eltz, Șevţov, Foss, Kogan, Metz, Duraşov ş.a., au elaborat proiecte referitoare la construcția unui sistem de alimentare cu apă la Chișinău. În anii 1880, inginerii Altuhov şi Sîtenko au făcut noi propuneri, iar inginerul N. Leapunov şi-a prezentat proiectul folosind apa din Fântână”, a precizat Valeria Suruceanu.
Datorită eforturilor primarului Carol Schmidt, construcția sistemului de alimentare cu apă a Chișinăului cu două turnuri de apă identice, a fost finalizată în decembrie 1892, conform proiectului aprobat de Filiala Odesa a Societății Tehnice Imperiale Ruse. Inginerul Căilor de Comunicații Dimitri Diatkov a luat parte la lucrările de proiectare, fiind angajat ulterior ca supraveghetor tehnic. La construcția sistemului de alimentare cu apă au participat de asemenea arhitecții Alexandru Bernardazzi şi Leopold Scheidewandt, inginerii E. Harris, M. Ozemblovski, K. Gasquet ş.a.
Până în zilele noastre s-a păstrat clădirea unui singur turn de apă (la colțul străzilor Alexei Mateevici şi Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni), un valoros monument de arhitectură industrială, cu denumirea oficială „Clădirea fostului castel de apă cu foișor de foc” - monument de arhitectură de categorie națională, introdusă în Registrul monumentelor Republicii Moldova protejate de stat, sub nr. 195 – actualmente sediul Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău.
Expoziția va fi deschisă până la 31 ianuarie.
FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți
BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus
GALERIE FOTO // „Serenade la Butuceni”: Povestea unui concert spusă în imagini
Moldova sunt EU // Carolina Cheianu-Tudos: Dragostea de țară și de limba română, transformată în misiunea de a păstra trecutul
INTERVIU MOLDPRES // Soprana Violeta Botezatu, de la Veneția la Butuceni: „Serenade” despre dor, rădăcini și revenire
„Cuvinte care formează, imagini care inspiră”: Manualele de Limba română, de ieri și de azi, expuse la Biblioteca Națională
BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion
Zece proiecte culturale locale vor primi finanțare de 2 milioane de lei. Ce instituții au câștigat concursul
Noaptea Muzeelor la Sate începe astăzi în Republica Moldova și România. Ce pot descoperi vizitatorii
Revistele culturale pot obține finanțare de la stat pentru anul 2027
GALERIE FOTO // Mii de oameni au sărbătorit Independența Republicii Moldova în Piața Marii Adunări Naționale
Bookfest revine la Chișinău: cinci zile de carte, întâlniri cu scriitori și evenimente culturale
Sofia Rotaru felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „La mulți ani! Să fie pace”
Ministerul Culturii dă start colectării ofertelor pentru traducerea cărții naționale în străinătate
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Republica Moldova renunță la Acordul CSI privind schimbul de publicații între biblioteci
Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă