ro

 

Cultură
16 Decembrie, 2025 / 19:10
/ 02 Septembrie, 2021

O expoziție în aer liber dedicată orașului polonez Cracovia a fost deschisă la un muzeu din capitală

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Monumente de talie mondială, atmosfera de neuitat a pieței din Cracovia, precum și arhitectura modernă deosebită sunt semne distinctive ale Cracoviei, unul dintre cele mai frumoase orașe din Polonia. Acestea pot fi descoperite vizitând expoziția cu genericul „Comorile Cracoviei”, prezentată începând de astăzi, pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău, relatează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Mariana Vasilache, directorul adjunct al instituției gazdă, a menționat că expoziția „Comorile Cracoviei”, pregătită de Centrul Internațional de Cultură al orașului și elaborată, în versiunea românească, de Institutul Polonez din București, este o poveste despre orașul – sediu al regilor polonezi, fostă capitală a țării, tezaur de opere de artă și suvenire naționale înscrise într-un ansamblu arhitectural unic.

”Cracovia este unul dintre cele mai vechi centre universitare europene, oraș al poeților, scriitorilor și artiștilor, fiind, în Evul Mediu, una dintre cele mai importante metropole din Europa Centrală. Cosmopolit, multicultural, deschis inspirațiilor din afara țării, acesta a rămas, totuși, cel mai polonez oraș din Polonia. Expoziția poate fi o cheie pentru a înțelege fenomenul popularității Cracoviei în rândul turiștilor din întreaga lume”, a precizat Mariana Vasilache.

Potrivit sursei citate, pe cele 18 planșe ale expoziției sunt prezentate 90 de comori ale orașului – opere de artă și arhitectură, monumente și exemple de patrimoniu nematerial – asociate cu Cracovia, adesea la rangul de capodopere. Acestea permit urmărirea istoriei metropolei încă din Evul Mediu timpuriu, prin dezvoltarea orașului în vremurile lui Cazimir cel Mare, ale dinastiei Jagiellone și în epoca renascentistă. Ele arată dimensiunea decăderii în perioada potopului suedez, a împărțirilor Poloniei și ocupației germane din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Planșele conduc privitorii în vremurile primului oraș socialist din Polonia, până în zilele noastre, când, după transformarea politică, Cracovia trăiește o perioadă de dezvoltare spectaculoasă, îmbinând în mod creativ prezentul cu moștenirea bogată a istoriei sale de peste o mie de ani.

Expoziția va fi deschisă până la 30 septembrie.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 zile

GALERIE FOTO // Inaugurarea expoziției comemorative „Andrei Sârbu. Arhipelaguri ale tăcerii”

/ Acum 7 zile

Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, decorată de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural”

/ 08 Decembrie, 2025

Scriitoarea Ana Blandiana, în dialog cu cititorii din Chișinău de Ziua Autorului European

/ 08 Decembrie, 2025

GALERIE FOTO // Întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana la Biblioteca Națională

/ 08 Decembrie, 2025

Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul ar putea intra în casă nouă în 2026. Ministrul Culturii dă asigurări că lucrările vor fi finalizate

/ 06 Decembrie, 2025

Expoziția „Copiii împotriva războiului”, la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova

/ 05 Decembrie, 2025

FOTO // Ministrul Culturii, în vizită la Cahul: investițiile și accesul la programe culturale, priorități pentru regiune

/ 05 Decembrie, 2025

GALERIE FOTO // Capitala a dat start sărbătorilor de iarnă

/ 05 Decembrie, 2025

„Cronicarul fără cuvinte”, filmul lui Bogdan Anton, deschide Festivalul de Film Studențesc 2025 la Chișinău

/ 03 Decembrie, 2025

Expoziție de literatură pentru persoanele cu deficiențe de vedere, la Biblioteca Națională

/ 03 Decembrie, 2025

Moldova și Israel vor semna un acord în cinematografie

/ 03 Decembrie, 2025

Noi parteneriate culturale între Moldova și Letonia, discutate la Chișinău

/ 03 Decembrie, 2025

Pelicule ale tinerilor cineaști din Moldova și România, pe marele ecran la Festivalul de Film Studențesc 2025. Programul evenimentului

/ 03 Decembrie, 2025

Festivalul Filmului Japonez revine la Chișinău între 3 și 6 decembrie. Programul evenimentului