Peste 1600 de pelicule din arhiva Moldova Film vor fi digitalizate, cu sprijinul UE și al SUA
Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Echipamente de ultimă generație vor asigura transferarea peliculelor din arhiva Moldova Film pe suporturi digitale. Astfel, peste 1600 de pelicule au șansa să revină pe micile și marile ecrane, relatează MOLDPRES.
Cu sprijinul Uniunii Europene, a fost procurată o mașină de spălat cu ultrasunet pelicula. În 2021, Ambasada SUA la Chișinău a dotat cu echipament un laborator de digitizare pentru restaurarea și conservarea filmelor documentare și de lungmetraj din arhivă, reprezentând o parte importantă a patrimoniului istoric, cultural și artistic al Republicii Moldova. În același timp, tehnicienii au fost instruiți pentru a asigura transferul fără cusur al filmelor din arhivă în format digital. „De aproximativ 70 de ani, Moldova Film a produs lucrări cinematografice remarcabile, care reprezintă bogata tradiție narativă a Moldovei și ne oferă o idee despre felul în care moldovenii au trăit, lucrat și visat cu ani în urmă”, a declarat Kent D. Logsdon, Ambasadorul SUA în Republica Moldova.
Inițiativa de digitalizare a filmelor din arhiva Moldova Film a fost selectată pentru finanțare în urma unui concurs lansat de programul UE „Măsuri de promovare a încrederii” implementat de PNUD, cu vot consultativ din partea publicului. „Promovarea culturii ca instrument pentru relațiile pașnice intercomunitare este un element-cheie al programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat în parteneriat cu PNUD, pentru consolidarea relațiilor dintre oameni și a cooperării dintre cele două maluri ale râului Nistru. Ne bucurăm că noi, Uniunea Europeană, putem contribui la valorificarea arhivelor de aur ale cinematografiei Republicii Moldova, în beneficiul cetățenilor săi!”, a subliniat Jānis Mažeiks, șeful Delegației UE la Chișinău.
Procesul de digitalizare a început în 2021, cu 10 filme de ficțiune și 20 de documentare, care au fost prezentate la posturile TV Moldova 1 și Moldova 2. Primul film care a fost supus digitizării este „Haiducul”, pelicula câștigătoare la Festivalul de film de la Cannes din 1986, secțiunea scurtmetraje. „Din păcate, condițiile actuale de păstrare a filmelor pe peliculă nu mai asigură longevitatea acestora. Considerăm că sprijinul UE și SUA ne-au oferit soluția la momentul potrivit. Datorită suportului semnificativ, echipamentului de dezarhivare pus la dispoziția Moldova Film, vor fi scoase din nou la lumină filmele de altădată, cele care sunt considerate arhiva de aur. Astfel, generațiile noi vor reuși să vadă peliculele cu care au crescut bunicii și părinții”, a constatat Alisa Grecu, director general interimar Moldova Film.
Filmele digitalizate din arhiva Moldova Film au fost difuzate la cinematograful Odeon din Chișinău, precum și în alte localități din țară. „Filmele și animațiile produse la nivel local sunt un tezaur și un element integral al patrimoniului cultural. Păstrarea lor în siguranță, prin digitalizare, este esențială pentru menținerea acestei moșteniri și pentru a inspira noile generații să învețe despre generațiile trecute, precum și să susțină această industrie creativă importantă”, a accentuat Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
De asemenea, Studioul Moldova Film dispune de un fond cinematografic, considerat patrimoniu național, care timp de aproape 70 de ani a acumulat peste 1600 filme, dintre care 180 de ficțiune, 1050 documentare, 109 de animație, 231 jurnale „Sovietskaia Moldavia”.
„Patimile după Iov” revine pe scena Naționalului:„Povestea neamului nostru deportat și flămând”
Chișinăul inițiază denunțarea Acordului centrelor culturale ruse. Cristian Jardan: „Acest centru desfășura activități de subminare a suveranității R. Moldova”
Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, evocați în expoziția aniversară „O viață în slujba cuvântului ”
INTERVIU MOLDPRES // Actorul Alexandru Pleșca: „Teatrul rămâne locul unde adevărul se rostește cu voce tare”
Republica Moldova denunță Acordul cultural cu Federația Rusă
FOTO // Expoziție de fotografie și experiențe rurale, la Centrul de Experiențe Turistice „Poarta Neamului” din satul Temeleuți
BTA: Un monument dedicat poetului bulgar Hristo Botev, dezvelit la Corten, Taraclia
VIDEO // Cristian Jardan a preluat ștafeta la Ministerul Culturii:„Este important să muncim pentru obiectivele care le vom seta împreună”
R. Moldova revine pe scena Eurovision Song Contest 2026 cu un nou format de selecție națională
FOTO // Soții Sergiu și Veronica Secaș au inițiat o afacere la Slobozia Mare, cu sprijinul UE. Igor Grosu: „Sudul Moldovei se dezvoltă datorită antreprenorilor noștri curajoși”
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru persoanele cu dizabilități
VIDEO // Speakerul Igor Grosu a participat la campania națională de împădurire: „Peste ani, să ne bucurăm de o țară mai verde, cu păduri și aer curat”
GALERIE FOTO // Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început oficial la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie