ro

 

Cultură
13 Iunie, 2026 / 21:13
/ 14 Februarie, 2022

Poetul Grigore Vieru a fost omagiat la 87 de ani de la naștere

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. Scriitori, compozitori, ziarişti, oameni de cultură, profesori, elevi şi copii s-au adunat astăzi la bustul poetului Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din capitală pentru a-i aduce un omagiu la 87 de ani de la naștere, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, Direcția cultură a mun. Chișinău și Biblioteca municipală ,,B. P. Hasdeu”. Solicitat de MOLDPRES, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac, a menționat că este un eveniment important, de nivel național, deoarece opera lui Grigore Vieru este un bun al tuturor. ”Cel mai bun lucru care ar fi să-l facem este să revenim la poezia sa, cântecele sale și în acest mod o să ne exprimăm respectul față de creația sa, față de limba română”, a subliniat Teo Chiriac.

Potrivit lui Călin Vieru, feciorul regretatului poet, tatăl său este așezat lângă Dumnezeu, iar tot ce a visat el se va împlini în curând. ”Grigore Vieru se bucura de respect şi de popularitate, astfel încât îl simțim mereu printre noi. După trecerea sa în eternitate au fost dezvelite mai multe busturi în R. Moldova şi România. Creația lui este cunoscută de către copii și maturi”, a remarcat Călin Vieru.

În context, academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că Grigore Vieru are meritul deosebit, de ordin istoric chiar, că ne-a întors la izvoare, la rădăcinile ființei noastre, la cele sfinte, la sacru. ”El a reabilitat eticul, esteticul și sacrul. A fost și un poet religios. Ne-a întors la Eminescu prin acea poezie testamentară - ”Legământ”, care a fost manifestul generației lui, generației șaizeciste și care este actuală și astăzi. Grigore Vieru ne-a întors la cititor. El a avut grijă de cititor – a scris simplu și profund pentru toți cititorii - de la opt la 80 de ani”, a accentuat Mihai Cimpoi.

În această zi, manifestări culturale dedicate regretatului poet au loc în întreaga țară. Astfel, Biblioteca ”Târgu-Mureș” din capitală a organizat concursul literar-artistic online cu genericul ”Grigore Vieru – steaua și lumina demnității noastre”. Centrul Academic Internațional ”Eminescu”, împreună cu Asociația Culturală ”Regal ”D'art” din Botoșani, România, desfășoară o suită de manifestări: lansarea cărții ”Grigore Vieru”. Opera poetică: Duminica sărutului” – antologia poeziei de dragoste, discurs și moment poetic susținut de artistul Paul Surugiu-Fuego ”În limba aceasta, Grigore Vieru”, dezvelirea bustului poetului, realizat de sculptorul Petrică Buhnici, donație a artistului Paul Surugiu-Fuego, donația lucrării de artă plastică pentru Casa-muzeu ”Grigore Vieru” de la Pererita, Briceni, realizată de artistul Paul Surugiu-Fuego, donația întregii colecții unicat de carte bibliofilă (20 de volume), realizată de Asociația Culturală ”Regal D'art” pentru Biblioteca municipală ”B. P. Hasdeu” cu prilejul a 145 de ani de la fondare, prin generozitatea și amabilitatea președintei Lili Bobu, expoziție de documente cu genericul ”Grigore Vieru – lumina de taină” ș.a.

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererâta, județul Hotin, în prezent raionul Briceni. El este autorul volumelor de versuri ”Alarma”, ”Muzicuțe”, ”Mama”, ”Numele tău”, ”Aproape”, ”Un verde ne vede”, ”Taina care mă apără”, ”Rădăcina de foc” ș.a. Grigore Vieru este și autorul ”Abecedarului”. Opera sa a fost tradusă în engleză, rusă, germană, italiană, bulgară și în alte limbi. În 1988 i-a fost acordată cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii - Diploma de Onoare ”H. Ch. Andersen”. În 1996 a fost decorat cu ”Ordinul Republicii”. În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1993 - membru corespondent al acesteia. S-a stins din viață la 18 ianuarie 2009 în urma unui accident rutier. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce. În prezent mai multe școli din R. Moldova, un bulevard din capitală și o stradă la Iași, România, îi poartă numele.


 
Ultimele Știri
/ 05 Iunie, 2026

Moștenirea artistică a sopranei Maria Cebotari, readusă în atenția publicului la Sala cu Orgă

/ 04 Iunie, 2026

PREMIERĂ // Teatrul Republican „Luceafărul” prezintă spectacolul „E grozav s-o iei razna”, o poveste despre memorie, familie și fragilitatea umană

/ 04 Iunie, 2026

Eugen Doga, comemorat la Chișinău: muzica maestrului a revenit în salonul care îi poartă numele

/ 04 Iunie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Anatol Ciocanu și „Chemarea casei părintești”, un cântec despre dor și rădăcini

/ 03 Iunie, 2026

GALERIE FOTO // Salonul Doga: „Arta Maestrului -tezaur al universului”

/ 03 Iunie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Cântecul „Florile dragostei”, readus în atenția publicului dintr-o arhivă video din 1974

/ 03 Iunie, 2026

Republica Moldova, pe locul trei în Europa la accesibilitatea cazărilor turistice pe termen scurt

/ 02 Iunie, 2026

Republica Moldova revine la Bookfest București cu autori, lansări și proiecte editoriale de referință

/ 02 Iunie, 2026

Festivalul Industriilor Creative 2026 aduce la Chișinău zeci de experți internaționali și sute de participanți din sectorul creativ

/ 02 Iunie, 2026

Teatrele din Chișinău au reprezentat Republica Moldova la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026

/ 01 Iunie, 2026

Spectacolul „Acasă – în siguranță” adus la Chișinău. Ministrul Culturii: „Violența nu trebuie ascunsă, fiecare mesaj este important”

/ 30 Mai, 2026

VIDEO // Lucrările pictorului Vlad Tabac sunt expuse la Președinția Republicii Moldova

/ 30 Mai, 2026

Maia Sandu: „Emoțiile negative au prevalat după Eurovision”

/ 29 Mai, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Casa-muzeu a regizorului Veniamin Apostol din Dubna, loc de memorie și istorie familială

 


 
/ Acum 22 ore

Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice

/ Acum 22 ore

UE deschide primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina. António Costa: „Decizia reprezintă o recunoaștere a determinării în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări enorme”

/ Acum 22 ore

Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”

/ Acum 23 ore

BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea

/ Acum 23 ore

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”

/ Acum 23 ore

Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa

/ Acum 1 zi

Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”

/ Acum 1 zi

FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului

/ Acum 1 zi

Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA

Vezi mai multe