Președintele USM Teo Chiriac: ”2021 a fost un an greu pentru scriitori”
Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Anul 2021 a fost un an greu pentru scriitori. ”În acest an i-am pierdut pe colegii noștri de breaslă Nicolae Dabija, Ioan Mânăscurtă, Mihail Gh. Cibotaru, Ion Ciocanu, Efim Josanu, Tudor Colac, Grigore Botezatu, Ion Vicol, Vlad Olărescu, Ion Bradu, Pavel Pelin și Gheorghe Chiriță”, a afirmat președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac, informează MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, în pofida restricțiilor impuse de pandemie, în luna septembrie instituția a reușit să organizeze Adunarea Generală a Uniunii Scriitorilor, un eveniment remarcabil în cadrul căruia a fost aleasă noua conducere a USM. ”În acest context, mă gândesc cu un sentiment de profundă recunoștință la colegii de breaslă și le aduc, și pe această cale, mulțumiri pentru prezență și participare. Întrucât suntem în ajun de An Nou, le urez tuturor sănătate, inspirație și noi împliniri literare. Dar, înainte de toate, le doresc să se bucure de miracolul vieții, bucuria fiind miezul credinței creștine”, a declarat președintele USM.
Întrebat de agenție, Teo Chiriac a afirmat că nu are prea mari așteptări de la anul 2022. ”De fiecare dată, am așteptări doar din partea mea și a confraților de condei. Sigur, treaba timpului este să treacă, și nu să ofere așteptări, iar noi – să facem abstracție de trecerea lui și să ne prefacem visele în fapte ale vieții. În realitate, nu timpul dă sens existenței noastre, ci noi, prin valoarea și strălucirea faptelor, acordăm sens și semnificație timpului. Desigur, la acest sfârșit de an, marea mea dorință este ca în noul an să scăpăm de virus și să revenim cât mai curând la starea de normalitate. Pentru anul care vine, Uniunea Scriitorilor a pregătit mai multe proiecte importante. Dar ele urmează a fi realizate doar împreună, cu prezență vie. Așadar, va fi necesar să ne conjugăm cu toții eforturile și aspirațiile, iar pentru asta avem nevoie de sănătate. De aceea, stimați colegi, vă urez tuturor multă sănătate, prosperitate și împliniri de creație! La Mulți Ani!”, a mai spus președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Teo Chiriac s-a născut la 29 mai 1956, în satul Coșernița, raionul Florești. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism (1979). A publicat volumele de poezie „Lucrare de control”, „Salonul 33” - prima carte de versuri apărută cu grafie latină în fosta RSSM, „Critica ilațiunii pure”, apărută la București, „Monstrul Sacru (Scările lui Teo)” (2009), „Sufletul meu de până la Big Bang” (2016), Chișinău, „Fricțiunea dintre totul și nimic. Teofanii în format A4” (2019). A fost distins cu titlul onorific „Maestru al Literaturii” (2010), cu „Ordinul de Onoare” (2015), Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer al României (2014), Premiul Național (2017), premiul ”Constantin Stere” pentru literatură al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării pentru volumul ”Fricțiunea dintre totul și nimic. Teofanii în format A4”.
La 10 septembrie 2021 a fost ales președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
FOTO // Expoziție de fotografie și experiențe rurale, la Centrul de Experiențe Turistice „Poarta Neamului” din satul Temeleuți
BTA: Un monument dedicat poetului bulgar Hristo Botev, dezvelit la Corten, Taraclia
VIDEO // Cristian Jardan a preluat ștafeta la Ministerul Culturii:„Este important să muncim pentru obiectivele care le vom seta împreună”
R. Moldova revine pe scena Eurovision Song Contest 2026 cu un nou format de selecție națională
Filmul „MMM” semnat de Violeta Gorgos, lansat în premieră la Muzeul Țăranului Român
FOTO // Pe urmele lui Dumitru Scvorțov-Russu. Specialiști din domeniul culturii și turismului au descoperit moștenirea sculptorului
Ministrul Culturii, Cristian Jardan: „Obiectivele propuse sunt de a asculta oamenii din sistem, de a înțelege problemele și a găsi cele mai bune soluții pentru a le rezolva”
Premieră la Teatrul „Alexie Mateevici”: „Între noi e totul bine”, o tragicomedie despre tăcere, generații și iluzia comunicării
Reabilitarea Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină”, parte a proiectului transfrontalier cultural „CINEMA”, lansat la Chișinău
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy va fi eliberat din închisoare
Peste 13 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, lider european la creșterea traficului de pasageri în categoria aeroporturilor de dimensiune medie
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București
Opt ani de închisoare pentru un bărbat care a jefuit o instituție de creditare din Chișinău
Comisia de Evaluare a Judecătorilor are o nouă conducere
Un nou sens giratoriu va fi amenajat la Anenii Noi, pentru creșterea siguranței rutiere în regiune
Uzina de procesare a subproduselor de origine animală din Criuleni va fi funcțională din 2026
Moldova participă la definirea standardelor internaționale pentru soia nemodificată genetic
Inspectorii ANSA și-au consolidat competențele în controlul laptelui și produselor lactate, printr-o instruire UNIDO în România
FOTO // Chișinăul găzduiește cea de-a XIV‑a ediție a Festivalului ClassFest, cu profesori și regizori din patru țări
VIDEO // Ministrul Dan Perciun, de Ziua Mondială a Științei: „Ne dorim un sector de cercetare puternic, care să stea la baza creșterii economice”
R. Moldova, parte a efortului global pentru protejarea planetei prin tranziția verde
VIDEO // Captură de droguri de un milion de lei la Bălți. Doi bărbați din Chișinău, reținuți
VIDEO // Un bărbat a fost reținut pentru 17 cazuri de șantaj cu plăcuțe de înmatriculare furate în Chișinău
Aur pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial de para sambo: Oleg Crețul, campion mondial la Bișkek