S-a stins din viață scriitorul Gheorghe Ciocoi
Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. Scriitorul Gheorghe Ciocoi, Maestru Emerit al Artei, deținător al ordinului ”Gloria Muncii”, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, informează MOLDPRES.
Vestea tristă a fost anunțată de către Uniunea Scriitorilor din Moldova.
S-a născut la 4 august 1942 în satul Cepeleuţi, judeţul Hotin, în prezent raionul Ocniţa. În 1965 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. A fost colaborator, şef de secţie la ziarul „Moldova socialistă", secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova, redactor-şef adjunct al săptămânalului „Viaţa satului", unde a semnat cele 59 de „Caiete de cultură" ‒ profiluri artistice sub formă de eseu, consacrate unor personalități artistice marcante: G. Bacovia, L. Blaga, M. Eminescu, T. Arghezi, G. Enescu, C. Brâncuşi, V. Cupcea, M. Bieşu, E. Doga, N. Stănescu ş.a.
A activat în calitate de scenarist la studioul „Telefilm-Chişinău". Gheorghe Ciocoi a fost preocupat în special de creaţia lui Mihai Eminescu şi Constantin Stamati, evocându-le creaţia în mai multe cicluri.
A debutat editorial cu placheta „Constelaţia dragostei” (1970), urmată de volumele „Amforă”, „Razele pâinii”, „Arborii îndrăgostiţi”, „Suită bulgară”, „Cerul de la Cepeleuţi”, „Izvoarele lui august”, „Peisaje în suflet”, „Steaua lui Eminescu” ş.a. A semnat şi cărţi pentru copii, precum şi volumul de eseuri „Ferestrele pământului”. Gheorghe Ciocoi a tradus din creaţia mai multor scriitori ai lumii. A contribuit la fondarea Casei-muzeu „Constantin Stamati" din satul Ocniţa, raionul omonim.
În 1992 lui Gheorghe Ciocoi i s-a conferit titlul onorific „Maestru Emerit al Artei”, în 1999 a fost decorat cu medalia „Mihai Eminescu”, iar în 2012 – cu ordinul „Gloria Muncii”.
Scriitorul s-a stins din viață la 7 ianuarie și va fi înmormântat mâine, 10 ianuarie.
Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM
FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație
Festivalul „Andrei Vartic”, la a doua ediție: 15 spectacole din șapte țări, la Chișinău
FOTO // Șapte persoane au fost selectate pentru Premiul Național 2026
Republica Moldova, promovată în China ca destinație turistică. Ambasadoarea Zhihua Dong: „Ne dorim ca tot mai mulți chinezi să cunoască și să îndrăgească Moldova”
„Nunta lui Figaro”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
FOTO // Alte șapte muzee din Republica Moldova vor fi digitalizate în cadrul programului „Muzee de la sat”
VIDEO // Artiștii pot folosi spațiile din clădirea „Universul” la tarife reduse
FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum
Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad
FOTO // Festivalul Internațional de muzică clasică „CRESCENDO” și-a deschis cea de-a XIV-a ediție la Cahul
FOTO // „Drumul Conacelor” - un nou traseu turistic de 24 de kilometri, lansat în raionul Orhei
Teatrul Național „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în Grecia
PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”
Stopfals.md dezminte acuzațiile reprezentantului Rusiei la OSCE privind presupusa implicare a Republicii Moldova în logistica militară a Ucrainei
Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”
Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție
Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028
Agenda evenimentelor miercuri, 14 octombrie