Sala cu Orgă va prezenta ultimul concert al anului
Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. La Sala cu Orgă din Chișinău va avea loc mâine, 31 decembrie, la ora 17.00, tradiționalul ultim concert al anului, cu genericul ”Gala Strauss”, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Larisa Zubcu, directorul instituției, a menționat că ultimul concert al anului, organizat de fiecare dată pe 31 decembrie, a devenit o tradiție.
”Este o tradiție pe care o păstrăm cu multă bucurie chiar de la inaugurarea Sălii cu Orgă, din 1978. Petrecem Anul 2021 cu tradiționalul Ultim concert al anului - Gala Strauss. Suntem încântați că și în acest an, cel mai râvnit eveniment muzical se va desfășura cu ”casele închise”, toate biletele fiind vândute, în compania talentaților muzicieni de la Sala cu Orgă și a celor mai îndrăgite acorduri de Revelion ”, a remarcat Larisa Zubcu.
Concertul tradițional va fi susținut de Orchestra Națională de Cameră, Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan și soliștii Anastasia Cușnir, Lilia Istratii și Vitalie Maciunschi. Dirijor - Cristian Florea. În program - valsuri și fragmente de operete de Johann Strauss.
Sala cu Orgă este un monument de arhitectură, care a fost dat în exploatare în anul 1901, sub conducerea arhitectului Mihail Cekerul-Cuş. Edificiul se impune prin forme monumentale, executate preponderent în stil clasic, îmbinate cu unele elemente de artă romantică. Cupola și grupurile sculpturale imprimă clădirii o expresivitate artistică. Până în 1974, clădirea a găzduit Banca de Stat a RSSM, iar din 15 septembrie 1978 este sediul Sălii cu Orgă. În perioada 2015-2017, s-a desfășurat prima etapă de restaurare a edificiului, fiind renovat exteriorul și sălile din demisol ale clădirii. Lucrările de restaurare au fost finanţate din grantul de un milion de euro, acordat de către Guvernul României în decembrie 2014.
Peste 20 de proiecte media vor primi finanțare din Fondul de subvenționare a mass-mediei
BTA: Literatura bulgară a devenit din ce în ce mai vizibilă pe scena internațională, afirmă ministrul adjunct al Culturii, Stoyanov.
PREMIERĂ // „Intrigă și iubire”, o reinterpretare modernă a capodoperei lui Schiller, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”
GALERIE FOTO // Premieră la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, „Intrigă și iubire” în regia lui Alexandru Cozub
FOTO // Personalități marcante ale culturii și istoriei, readuse în atenția publicului la Biblioteca Națională
VIDEO // Moldova implicată în inițiative internaționale pentru salvarea patrimoniului cultural al Ucrainei. Cristian Jardan: „Moldova este alături de Ucraina până la restabilirea păcii”
FOTO // Teatrul ieșean, în fața publicului din Chișinău de Ziua Mondială a Teatrului
FOTO // Producții autohtone, prezentate la Cinemateca Bibliotecii Naționale. Filmul „Și va fi...” a deschis seria proiecțiilor
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Teatrului „Alexie Mateevici”, Elena Frunze-Hatman: „Publicul își dorește să se regăsească în ceea ce vede pe scenă”
Republica Moldova marchează Ziua Mondială a Teatrului
Astăzi se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. La Chișinău vor avea loc mai multe evenimente culturale
Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la Chișinău prin spectacolul „Jurământul. Amintirile unei femei”
BTA: Chirilica se confruntă cu trei provocări majore în mass-media, afirmă directorul general Kiril Valchev
FOTO // Foametea din 1946–1947, adusă în atenția Europei printr-o expoziție la Bruxelles
IGP a demarat o anchetă de serviciu pe numele polițistului care a întocmit un proces-verbal pe numele unei persoane deja decedate
Dialog dintre autoritățile centrale și cele locale, la Comrat: „Doar prin cooperare și respect reciproc vom putea să asigurăm dezvoltarea durabilă a regiunii și întregii țări”
Crește numărul tentativelor de fraudă: peste 500 de cazuri raportate la 112 în doar o săptămână
Alegeri locale noi: 40 de secții de votare vor fi deschise în 12 localități
Progresele Republicii Moldova în implementarea reformelor structurale, discutate cu vicepreședinta Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală
VIDEO // Dialogul Chișinău-Tiraspol continuă. Vicepremierul Valeriu Chiveri reiterează angajamentul pentru reintegrare și integrare europeană
Copiii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de un sistem educațional mai incluziv
Peste o mie de familii și-au procurat electrocasnice noi prin Programul EcoVoucher
Uniunea Europeană condamnă atacul „atroce” al Rusiei împotriva civililor ucraineni
Șefa statului, la evenimentul de comemorare a victimelor foametei din 1946–1947: „Când adevărul este spus, chiar și după decenii, aduce dreptate”
Mesajul Președintei Maia Sandu la evenimentul de comemorare a victimelor foametei din 1946–1947
Președinta Maia Sandu condamnă atacurile rusești și cere sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei: „Războiul se va opri doar când Rusia se oprește”
FOTO // Fluviul Nistru sub monitorizare continuă, datorită statelor europene care au dotat Ministerul Mediului cu echipamente de intervenție
Noi detalii în cazul Ludmilei Vartic: procurorii verifică un proces-verbal contravențional întocmit pe numele femeii chiar în ziua decesului
ANRE a prelungit rutele de transport al gazelor naturale pe gazoductul trans-balcanic
FOTO // Victimele foametei organizate din anii 1946 – 1947, comemorate la Mingir. Președinta Maia Sandu: „Este una dintre cele mai mari tragedii prin care a trecut poporul nostru”