S-au împlinit 75 de ani de la nașterea criticului și istoricului literar Elena Țau
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Criticul și istoricul literar Elena Țau, doctor în filologie, fost conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova (USM), ar fi împlinit astăzi 75 de ani, informează MOLDPRES.
Elena Țau s-a născut în 1946 în satul Cuhureștii de Sus, raionul Florești. Și-a făcut studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1964-1969), doctorantura la aceeași instituție (1969-1972). Din 1972 a fost lector, lector superior, conferențiar universitar la Catedra de literatură română și teorie literară a Universității de Stat din Moldova.
Primele publicații i-au apărut în anii 1969-1972, la început în culegeri colective, iar mai apoi în revistele ”Limba și literatura moldovenească”, ”Nistru”, ”Revista de lingvistică și știință literară” etc. În 1974, susține teza de doctorat cu tema ”Aspecte ale convenționalului artistic în proza scurtă moldovenească contemporană”, pe care a publicat-o în 1980.
Este autoare a peste 90 de studii și articole, în care analizează operele unui șir de scriitori contemporani: Grigore Vieru, Ion Druță, Anatol Codru, Ion Vatamanu, Pavel Boțu, George Meniuc, Ion Constantin Ciobanu etc. Demonstrează interdependența categoriilor estetice ca simbolul, alegoria, metafora etc. Un loc important în creația criticului revine analizei literare a operelor prevăzute de programele școlare și universitare: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Andrei Lupan, Grigore Vieru ș.a.
Elena Țau s-a ocupat de analiza textului literar, editând culegerea ”Analize literar-stilistice (1986). S-a preocupat și de poetică, versificație și naratologie. A publicat și alte lucrări: ”Modelări compoziționale în lirica actuală: valențe și expresie”, ”Compoziția operei literare” (2000), ”Slove de foc și slove făurite: Antologie de poezie românească interbelică” (în colaborare, 2002), ”Genul epic. Naratorul și narațiunea” (2005), ”Limbajul operei literare” (2007). Coautor al ”Dicționarului scriitorilor români din Basarabia” (ediția I, 2007), ediția a doua, 2010).
S-a stins din viață la 5 martie 2021.
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica de lemn din Palanca, simbol al patrimoniului din Călărași de peste două secole
Ministerul Culturii a lansat grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei mass-media
Ștefan cel Mare, comemorat în Republica Moldova: 522 de ani de la moartea domnitorului
FOTO // Peste 15 mii de vizitatori la expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică” din PMAN
FOTO // Viața și opera lui Vasile Vasilache, readuse în atenția publicului la Muzeul Național al Literaturii Române
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, într-o fotografie de arhivă din copilărie
FOTO // Tradițiile românești au reunit comunitatea moldovenilor din Norvegia de Ziua Iei
FOTO // Creativitatea tinerilor designeri din Republica Moldova, premiată la concursul „Next Generation”
Cronica ARHIVELOR // Roland Vieru, regizorul care a îmbinat cinematografia cu artele plastice
FOTO // Literatura anului 2025, apreciată la Gala Uniunii Scriitorilor din Moldova
Memoria istorică și identitatea culturală, promovate la prima ediție a Festivalului de Film și Istorii
Ministrul Culturii, în vizită la Casa-Muzeu „La vatra cobzarului”. „Un loc în care se vede multă pasiune și grijă pentru muzica”
GALERIE FOTO // Culoare, tradiție și identitate la Ziua Națională a Portului Popular
FOTO // Spectacolul „1946”, prezentat în cadrul expoziției „Teroarea de stat în Moldova Sovietică. Amploare, victime și făptași” din PMAN
FOTO // De la catamaran solar la piele din miceliu, cele mai inovatoare idei verzi din Moldova au fost premiate de UE şi PNUD
FOTO // Trei sate din raionul Soroca au fost conectate la rețeaua de apă din Nistru
VIDEO // Lunca Prutului de la Pererita, Briceni devine un nou pol de atracție pentru turiști
Un nou sistem de irigare de peste 5 milioane de lei va fi construit în raionul Şoldăneşti
LIVE // Noul Mitropolit al Basarabiei, Înaltpreasfințitul Antonie, înscăunat în cadrul unei ceremonii solemne la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din capitală
Canoistul Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de argint la Cupa Mondială de la Montreal
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea ANOFM, Raisa Dogaru: „Majorarea bugetului pentru ocuparea forței de muncă este o investiție strategică în capitalul uman. Scopul nostru este angajarea a 25 000 de persoane în acest an”
Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră aplică un set de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală
Creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Accident fatal la Sângerei. Un bărbat a decedat, după ce automobilul său s-a ciocnit cu un camion
USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membră a Asociației Internaționale pentru Educația în Profesiile din domeniul Sănătății
Hram în 19 localități de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Recomandările poliției pentru cetățeni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Roman Roșca urmează să preia mandatul vacant de deputat, după demisia lui Alexandru Trubca
Reforma APL va continua pe direcția amalgamării voluntare. Precizările făcute de Igor Grosu și Vasile Tofan
Vasile Tofan, despre echipa guvernamentală: „Veți vedea și fețe noi. Urmează discuții cu mai mulți miniștri, iar ulterior vor fi luate deciziile”