ro

 

Cultură
17 Octombrie, 2026 / 06:05
/ 05 Iunie, 2023

S-au împlinit 90 de ani de la nașterea poetului Ion Bolduma

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 iun. /MOLDPRES/. Scriitorul Ion Bolduma, supranumit poetul satului moldovenesc, ar fi împlinit astăzi 90 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut la 6 iunie 1933 în satul Colicăuți, raionul Briceni. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova, pe care n-a absolvit-o. A fost redactor la ziarul ”Moldova Socialistă”, apoi director la Biroul de propagare a literaturii la Uniunea Scriitorilor din Moldova.

Încurajat de poetul Andrei Lupan, publică în 1956 primele poezii în revista ”Nistru”, care atrag atenția cititorilor și criticilor literari prin plasticitatea imaginilor. Este prezent în culegerea colectivă ”Glasuri tinere”, care a apărut în 1959.

Potrivit criticilor literari, pentru poetul Ion Bolduma universul rural a fost un izvor necesar de inspirație poetică. Imaginea satului, chipurile celor dragi, alături de care a copilărit, îl vor urmări pe poet toată viața, iar metafora ”săraci ca două ierni și plânși ca două ape” va rămâne memorabilă pentru mai mulți cititori. Regretatul critic literar Vasile Coroban nota într-un eseu că ”Ion Bolduma este un creator de imagini. Are un neobișnuit simț dramatic și plastic”.

A debutat editorial în 1961 cu volumul ”Patima izvorului”, urmat de cărțile ”Versuri”, ”Zbor de toamnă”, ”Cântare ființării mele”, ”Trestienii”, ”Toboșarii”, ”Casa părintească”, ”Amurguri vezi”, ”Pădureanca, ”Drum de țară”, ”Izvorul”, ”De vorbă cu inima”, ”Scrieri alese” ș.a.

S-a stins din viață la 19 aprilie 1993.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău

/ Acum 4 zile

FOTO // O pictură murală inspirată de tradiția horei moldovenești, inaugurată într-o localitate din Italia

/ Acum 5 zile

FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare

/ Acum 5 zile

Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final

/ 08 Octombrie, 2026

FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație

/ 08 Octombrie, 2026

FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești

/ 08 Octombrie, 2026

Spectacolul TNME „Greva gospodinelor” va fi prezentat la Festivalul „Constantin Tănase” din Vaslui

/ 07 Octombrie, 2026

FOTO // Lucrările de restaurare a Vilei Pronin și noile spații ale Muzeului Literaturii, vizitate de ministrul Culturii

/ 06 Octombrie, 2026

Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul

/ 06 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor

/ 06 Octombrie, 2026

Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație