ro

 

Cultură
10 Aprilie, 2026 / 23:14
/ 05 Octombrie, 2021

Scriitoarea Eugenia Bulat a lansat o carte de publicistică

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. La Sadova, Călărași, a avut loc recent lansarea volumului ”Profesorul. Ștefan Sevastian Bulat. In memoriam”, semnat de scriitoarea Eugenia Bulat, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost prilejuit de Ziua Internațională a Pedagogului. Autoarea, alți discipoli ai protagonistului volumului, copii și nepoți ai neuitatului profesor de Limbă română, au fost primiți cu căldură de oamenii locului în holul Casei de cultură, unde s-au depănat amintiri, evocat dascăli școlari care o viață întreagă au servit Luminii. La manifestare au participat ministrul Educației și Cercetării, Anatol Topală, - el însuși fiu al unei familii de respectați profesori din localitatea Sadova, șefa Direcției generale învățământ Călărași, Elena Gonța, profesorul universitar dr. Boris Boguș, doctorul militar Gheorghe Lisnic, Vladimir Susarenco, viceprimar de Călărași ș.a.

Solicitată de MOLDPRES, Eugenia Bulat a menționat că volumul are 450 de pagini. ”Sunt amintirile mele despre neuitatul meu profesor și rostul lui în destinul meu și al generației mele. În carte sunt interviuri cu membrii familiei profesorului Bulat, rămase pe drumuri după exproprierea și deportarea în Siberia a părinților de ambele părți. De asemenea, lucrarea cuprinde valorificarea caietelor rămase de la profesor și interviuri cu redutabili discipoli, cu foștii colegi și profesori”, a precizat scriitoarea.

Profesorul Ștefan Bulat s-a născut la 1 mai 1924, în comuna Sireți, raionul Strășeni. El a scăpat ca prin minune de valul deportărilor din 6 iulie 1949. Prigonit întreaga sa viață ca fiu de culac, fiind un învățător de limba română de mare har, el și-a înțeles rolul său de profesor ca o activitate de disidență în numele păstrării identității naționale românești a discipolilor săi. Bine pregătiți, elevii reputatului profesor completau rândurile noii intelectualități din Chișinăul rusificat în proporție de 80 la sută din anii '70-'80. Astfel, activitatea profesorului Bulat se înscrie în cartea Rezistenței Naționale din Basarabia anilor '70. Printre discipolii profesorului Bulat, educați pe parcursul celor 30 de ani de activitate pedagogică în Școala medie din Sadova Călărașilor, se numără regretatul jurist Gheorghe Susarenco, doctorii în științe Boris Boguș și Gheorghe Gaberi, dr. colonel Gheorghe Lisnic, poeta Eugenia Bulat ș.a. Profesorul Ștefan Bulat a fost gratificat în 6 septembrie 2020 de către Mitropolia Basarabiei, într-o ceremonie a Bisericii ”Sf. Nicolae” din Sadova, act prilejuit de cei 600 de ani de la prima atestare geografică a localității.

Eugenia Bulat s-a născut la 19 septembrie 1956 în Sadova, raionul Călărași. A absolvit Universitatea de Stat și Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. A fost primul primar ales în mod democratic din comuna sa de baștină. A fondat și condus pe parcursul a două decenii revista pentru copii cu vădite aptitudini literare ”Clipa siderală”, Cenaclul ”Iulia Hasdeu” de pe lângă această revistă și Concursul omonim de Creație Literară. Între anii 2007-2012 s-a supus unui autoexil în Italia (Veneția), unde a continuat să scrie și să lanseze, promovând în continuare adevărul despre destinul istoric al Basarabiei rupte de Țara-Mamă.

A debutat în 1994, cu volumul de versuri ”La Putna mi-e drumul” (Premiul I la Salonul Național de Carte). Au urmat: ”Poeme de pe Valea Plângerii”, ”Silabisind în tainele iubirii”, ”De dor de voi”, ”Stalactite”, ”Veneția ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est” ș.a. În 2010, a fost distinsă cu Ordinul Republicii.


 
Ultimele Știri
/ 27 Martie, 2026

INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Teatrului „Alexie Mateevici”, Elena Frunze-Hatman: „Publicul își dorește să se regăsească în ceea ce vede pe scenă”

/ 27 Martie, 2026

Republica Moldova marchează Ziua Mondială a Teatrului

/ 27 Martie, 2026

Astăzi se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. La Chișinău vor avea loc mai multe evenimente culturale

/ 26 Martie, 2026

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la Chișinău prin spectacolul „Jurământul. Amintirile unei femei”

/ 26 Martie, 2026

BTA: Chirilica se confruntă cu trei provocări majore în mass-media, afirmă directorul general Kiril Valchev

/ 24 Martie, 2026

FOTO // Foametea din 1946–1947, adusă în atenția Europei printr-o expoziție la Bruxelles

/ 24 Martie, 2026

Producătorii de media din Moldova, mai aproape de piața europeană a serialelor

/ 23 Martie, 2026

Ambasada SUA acordă granturi între 25.000 și 250.000 de dolari prin programul „Freedom 250”

/ 22 Martie, 2026

PREMIERĂ // „Opera de trei parale”, o lecție de supraviețuire pe scena Teatrului Național „Satiricus”

/ 21 Martie, 2026

Ziua Internațională a Poeziei. Cătălina Balan, poeta care a transformat vulnerabilitatea în sursă de inspirație: „Fiecare vers este un strigăt și un destin care se scrie”

/ 20 Martie, 2026

Un nou turneu european al Teatrului „Mihai Eminescu”: două spectacole vor fi jucate pe scenele din Italia și Bruxelles

/ 19 Martie, 2026

Ministerul Culturii promovează lectura în rândul copiilor prin Programul „Citește-mi 100 de povești”

/ 19 Martie, 2026

FOTO // Expoziția „Viața noastră” a artistului Emil Childescu, vernisată la Muzeul Național de Artă

/ 17 Martie, 2026

Monumentele istorice din Chișinău, vizitate de miniștrii Culturii din Moldova și Grecia