ro

 

Cultură
12 Iulie, 2026 / 23:51
/ 02 Septembrie, 2021

Scriitorul Ion Druță a împlinit 93 de ani

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Prozatorul, dramaturgul și eseistul Ion Druță, Scriitor al Poporului, membru de onoare al Academiei Române și membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, a împlinit astăzi 93 de ani, informează MOLDPRES.

Ion Druță s-a născut în 1928 în satul Horodiște, județul Soroca, astăzi raionul Dondușeni. A absolvit Școala de silvicultură (1946) și Cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul „M. Gorki” din Moscova (1957).

Debutează editorial cu volumul „La noi în sat” (1953), urmat de „Poveste de dragoste” (1954). Operele sale, adunate în opt volume - "Frunze de dor", "Balade din câmpie", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătății noastre", "Clopotnița", "Horodiște", "Întoarcerea țărânii în pământ", "Biserica albă", "Toiagul păstoriei" ș.a. - fac parte din fondul de aur al literaturii naţionale contemporane.

În 1969 se stabilește la Moscova, scriind în limbile română şi rusă.

Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului.

În 1967 Ion Druţă scrie piesa "Casa Mare", nuvela "Ultima lună de toamnă" și romanul "Balade din câmpie" (prima parte a dilogiei "Povara bunătății noastre"). În același an este distins cu Premiul de Stat al RSS Moldovenești. În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1992 - membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. A fost inclus în lista celor zece scriitori din lume pentru anul 1990 ("Moldova Literară" din 26 iulie 1995).

În august 2008 lui Ion Druţă i-a fost acordat Premiul de Stat pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. În septembrie 2009 Ion Druță a devenit primul cavaler al ordinului „Bogdan Întemeietorul”. Preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, l-a decorat pe Ion Druță în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa deosebită la renașterea națională, pentru merite în dezvoltarea relațiilor culturale cu țările străine și activitate prodigioasă în vederea sporirii prestigiului Moldovei pe plan internațional.

Opera lui Ion Druţă a fost tradusă în zeci de limbi.


 
Ultimele Știri
/ 02 Iulie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica de lemn din Palanca, simbol al patrimoniului din Călărași de peste două secole

/ 02 Iulie, 2026

Ministerul Culturii a lansat grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei mass-media

/ 02 Iulie, 2026

Ștefan cel Mare, comemorat în Republica Moldova: 522 de ani de la moartea domnitorului

/ 02 Iulie, 2026

FOTO // Peste 15 mii de vizitatori la expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică” din PMAN

/ 02 Iulie, 2026

FOTO // Viața și opera lui Vasile Vasilache, readuse în atenția publicului la Muzeul Național al Literaturii Române

/ 01 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, într-o fotografie de arhivă din copilărie

/ 01 Iulie, 2026

FOTO // Tradițiile românești au reunit comunitatea moldovenilor din Norvegia de Ziua Iei

/ 01 Iulie, 2026

FOTO // Creativitatea tinerilor designeri din Republica Moldova, premiată la concursul „Next Generation”

/ 01 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Roland Vieru, regizorul care a îmbinat cinematografia cu artele plastice

/ 30 Iunie, 2026

FOTO // Literatura anului 2025, apreciată la Gala Uniunii Scriitorilor din Moldova

/ 29 Iunie, 2026

Memoria istorică și identitatea culturală, promovate la prima ediție a Festivalului de Film și Istorii

/ 29 Iunie, 2026

Ministrul Culturii, în vizită la Casa-Muzeu „La vatra cobzarului”. „Un loc în care se vede multă pasiune și grijă pentru muzica”

/ 29 Iunie, 2026

GALERIE FOTO // Culoare, tradiție și identitate la Ziua Națională a Portului Popular

/ 27 Iunie, 2026

FOTO // Spectacolul „1946”, prezentat în cadrul expoziției „Teroarea de stat în Moldova Sovietică. Amploare, victime și făptași” din PMAN