Scriitorul și ziaristul Vlad Pohilă a fost comemorat la Biblioteca Națională
Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Academia de Științe, a organizat ieri un eveniment omagial „Vlad Pohilă, mare cărturar și spirit enciclopedic – 70 de ani de la naștere”, informează MOLDPRES.
În debutul manifestării, scriitoarea și jurnalista Luminița Dumbrăveanu, moderatoarea evenimentului, a amintit cuvintele de apreciere față de regretatul lingvist și scriitor ale lui Grigore Vieru : “De ce mi-e drag Vlad Pohilă? Pentru ca scrie în general puțin. Concis și clar. Și astfel reușesc să-l citesc …”. , iar academicianul Mihai Cimpoi și-a amintit despre faptul cum a colaborat cu el la Dicționarul Enciclopedic Eminescu, constatând, între altele, că “Vlad Pohilă este Geniul Limbii Romane”.
Despre viața și activitatea regretatului scriitor și ziarist au mai vorbit președintele Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Ion Tighineanu, vicepreședintele AȘM, Victor Moraru, scriitorul Vladimir Beșleagă, ziaristele Rodica Iuncu și Larisa Turea ș.a.
În cadrul evenimentului a fost vernisată expoziția cu genericul „Vlad Pohilă – model de conștiință, rezistență umană și intelectuală”, care cuprinde circa 150 de documente sistematizate în 4 compartimente: „Vlad Pohilă, omul din altarul cărții”; „Vlad Pohilă – lingvist, publicist, traducător, redactor”; „Două decenii de activitate la Calendarul Național al BNRM”; „Referințe critice și aprecieri”.
Expoziția va fi deschisă până pe 30 aprilie.
De numele lui Vlad Pohilă (6 aprilie 1953 - 14 mai 2020) sunt legate evenimente cu adevărat istorice: readucerea acasă a Alfabetului Latin, prin revista GLASUL tipărită clandestin în Țările Baltice (15-02-1989); „Scrisoarea celor 66…”; elaborarea legislației lingvistice din August 1989; tipărirea primului ghid practic de revenire a populației Moldovei sovietizate la scrierea cu litere latine; editarea primelor dicționare ortografice, explicative, enciclopedice în limba română; traducerea în premieră pentru tot spațiul românesc a Protocolului adițional secret Molotov-Ribbentrop și multe alte fapte importante în istoria recentă a R. Moldova.
FOTO // Vestigii ale culturii Cucuteni–Trypillia, expuse la Muzeul Național de Istorie
Ambasadorul României la Chișinău a discutat cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan despre spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”. „Povestea lor este o lecție despre curaj, libertate și identitate”
Teatrul „Alexie Mateevici” pornește într-un turneu în Italia cu spectacolul „Jubileul”
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Păcală, Tândală și Făt-Frumos prind chip în măștile lui Grigore Stamati
FOTO // Rolul lecturii în societatea contemporană, discutat la Biblioteca Națională
FOTO // Elevii Școlii de Arte din Varnița au descoperit limbile europene prin muzică
FOTO // „CLARA – Artă pentru prevenție”, o expoziție despre sănătate, corp și importanța prevenției
FOTO // La Cahul a avut loc prima ediție a Festivalului „Bat inimi de Fanfară”
FOTO // Lumina și culorile Moldovei, în prima expoziție a artistei ucrainene Hanna Kozeletska
Documentar despre migrația evreiască și destinul unor familii din Moldova, prezentat la Chișinău
FOTO // Spectacolul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu marchează 30 de ani de la premieră la Satiricus. Teatrul îl readuce pe scenă
VIDEO // Un cazan de bronz, vechi de aproape trei milenii, a fost salvat de specialiști la Fălești
FOTO // Expoziția „BookM@p 2” aduce la Chișinău universul ilustrației de carte pentru copii
FOTO // O nouă atracție turistică în Găgăuzia: „Ciotra găgăuză”
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Un ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
FOTO // Satul Sireți își invită vizitatorii la plimbare: patru trasee noi, pentru drumeții și ciclism
O femeie de 73 de ani a fost înșelată cu peste 70.000 de euro
ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia