Teatrul Național ”Mihai Eminescu”: 100 ani de la fondare

Chişinău, 9 aug. /MOLDPRES/. Pe 6 octombrie se vor împlini 100 de ani de la înființarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” (TNME) cu statut de teatru național. Deschiderea instituției a fost influențată de mai multe inițiative venite din partea unor personalități ale culturii române și a unor instituții de cultură. Subiectul zilei de astăzi este intitulat ”Revedere – Turneul Teatrului Național din Iași”, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul TNME, Petru Hadârcă, a menționat că deși se spune că o rândunică nu face primăvară, totuși, după unsprezece ani de interdicții, de promovare a mâniei și urii de clasă, montarea spectacolului ”Sânziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri, a însemnat un prim pas spre revenirea limbii române în spațiul public. A însemnat recunoașterea indirectă a faptului că limba moldovenească este identică cu cea română. S-a întâmplat abia în 1956, la 15 martie. Alături de regia lui Victor Gherlac, scenografia lui Anatolie Șubin, coloana sonoră era semnată de compozitorul român Ion Vasilescu.
Potrivit sursei citate, evident, acest lucru a fost posibil pe valul unor schimbări radicale dictate de la Moscova. Discursul secret al lui Nikita Hrușciov, despre cultul personalității și consecințele sale, a marcat o schimbare radicală a metodelor de construire a noii societăți comuniste. Perioada a rămas cunoscută sub denumirea de ”dezgheț hrușciovist”. Pentru populația din Republica Moldova a însemnat revenirea condamnaților politic din închisori și lagăre, revenirea rudelor deportate, din Siberia. A însemnat posibilitatea de a reînnoda legăturile cu familia și prietenii plecați peste Prut. Iar, în spațiul culturii, a însemnat revenirea scriitorilor clasici, iar odată cu ei și a limbii române literare. Aceste schimbări au fost un șoc pentru unii, o gură de apă vie pentru alții.
”În toamna anului 1957, vestea că Teatrul Național din Iași, împreună cu Opera română, vine din nou la Chișinău, a stârnit mare agitație și tulburare în oraș. Toți tremurau de emoție: unii - de bucurie, nu le venea a crede că românii pot fi primiți liber, că nu mai fac parte din categoria dușmanilor de clasă, alții tremurau de indignare pentru că autoritățile trădaseră cauza stalinistă. În seara de 28 septembrie 1957, stelele s-au întors cu fața spre cei care duceau dorul teatrului românesc. După 17 ani de absență, Miluță Gheorghiu readucea pe scena de la Chișinău rolul vieții sale, Chirița, în care fusese distribuit încă în 1930 de Aurel Ion Maican, jucat în decorurile lui Theodor Kiriacoff, renumitul scenograf plecat tot de aici. Acea memorabilă Chiriță, pe care spectatorii o văzuseră de atâtea ori în turnee până în 1940. Printre actori, era și Nicolae Șubă, care cândva făcuse parte din trupa Teatrului Național românesc din Chișinău. Naționalul ieșean venise în turneu cu încă două spectacole ”Școala bârfelilor” de Sheridan și ”Nota zero la purtare” de Virgil Stoenescu și Octavian Sava”, a precizat directorul TNME.
Turneul Teatrului Național din Iași, la Chișinău, a subliniat Petru Hadârcă, a însemnat un impuls și un fericit prilej de reconexiune a tinerilor și a oamenilor de artă din Chișinău, la cultura română. O șansă fericită de redescoperire a identității culturale. Chirița lui Miluță Gheorghiu a topit ghețarul dușmăniei și suspiciunii, semănat anterior de ideologia stalinistă. Acel turneu a catalizat o deșteptare a forțelor tinere. Ion Ungureanu, încă student la Școala Teatrală ”Boris Șciukin” de la Moscova, după ce a văzut spectacolul „Nota zero la purtare” jucat de ieșeni, a propus textul în calitate de spectacol de diplomă pentru colegii săi, care în 1960 au înființat Teatrul ”Luceafărul”. Într-un dialog cu Victoria Fedorenco, doctor în studiul artelor, Ion Ungureanu mărturisea că anume atunci, în 1957, la acele spectacole ale Naționalului ieșean, s-a îndrăgostit cu adevărat de teatru.
”Imagini rare, de cronică documentară, au înregistrat momentul întâlnirii actorilor de la Iași în gara din Chișinău - pe peron - o mare de oameni cu brațe de flori și cu ochi strălucind de bucurie. Acel moment a fost un spectacol în sine, fascinant și unic. Pentru mine, personal, a fost cu adevărat surprinzătoare și cu adevărat emoționantă, șansa  de a mă întâlni cu unul dintre martorii oculari - celebrul actor de la Teatrul Național din București, Constantin Dinulescu, atunci, proaspăt debutant în trupa ieșeană. L-am întrebat, dacă își amintește de acel turneu. A răspuns cu lacrimi în glas: ”Bineînțeles! A fost ceva incredibil. Oamenii ne îmbrățișau și ne șopteau la ureche ”Fraților, de ce ne-ați părăsit?” Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește pe viu și are puterea de a trezi spiritul și de a uni inimi”, a mai spus Petru Hadârcă. 
Surse documentare: Leonid Cemortan, ”Teatrul şi dramaturgia naţională din Republica Moldova în perioada deceniilor 1920-1970: (Probleme privind valorificarea şi dezvoltarea tradiţiilor artistice naţionale)”; Ref. de doct. habilitat în studiul artei, Chișinău, 1993; Ion Ungureanu: ”Amintiri din viața teatrală, în dialog cu teatrologul Victoria Fedorenco; documente de arhivă; în exclusivitate mărturiile lui Constantin Dinulescu”.