ro

 

Cultură
16 Octombrie, 2026 / 05:31
/ 14 Mai, 2023

Zilele Literaturii Române revin la Chișinău

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 15 mai /MOLDPRES/. Peste 50 de de scriitori, ziariști și profesori de literatură din România și R. Moldova vor participa la cea de-a VII-a ediție a Zilelor Literaturii Române la Chișinău, care se va desfășura în perioada 16-20 mai. În cadrul lor vor avea loc 18 evenimente în 12 locații. Sloganul ediției a VII-a: „Eu nu credeam că există atâta dragoste în jur.” Viorel Mardare (Posmotrel), informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, marți, 16 mai, la ora 15.00, la Biblioteca Parlamentului va avea loc o dezbatere cu tema ”Cum facem ca Republica Moldova să pună mâna pe carte?”. Invitații evenimentului sunt: secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol, omologul său de la Ministerul Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, directorul general al Companiei ”Teleradio Moldova”, Vlad Țurcanu, directorul Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, istoricul Virgil Pâslariuc, scriitorii Vasile Romanciuc, Radu Vancu, Val Butnaru, Vitalie Ciobanu, Constantin Cheianu, Gheorghe Erizanu, Mariana Harjevschi, Maria Șleahtițchi, Emilian Galaicu-Păun, Lucia Țurcanu, Mariana Jitari, Livia State, Diana Mihuț și Iulian Ciocan. Moderatoare: Victoria Cușnir. În aceeași zi, la 18.00, Muzeul Național de Artă al Moldovei va găzdui un eveniment cu genericul ”Viorel Mardare (Posmotrel): portret cinematografic și spoturi”celebre”. Invitați: Viorica Meșină, Tudor Pâslaru, Lilian Severin Moderator: Emilian Galaicu-Păun.

Miercuri, 17 mai, la Liceul Teoretic ”Spiru Haret” se vor desfășura întâlniri ”Lyceum” cu Gelu Diaconu, Răzvan Andrei, Vasile Gribincea, moderatoare: Mariana Jitari, urmate, la ora 17.00, la Librăria din Centru - de o manifestare cu genericul ”Lectură & sesiune de autografe”, unde vor fi prezentate cărțile: ”Sunt alta” de Svetlana Cârstean, ”Jazz pentru iguane” de Răzvan Andrei, ”Frânghia înflorită” de Radu Vancu, ”Ofsaid”de Moni Stănilă și ”Coerența labirintică. Volum Alternativ/Continuu” de Vasile Gribincea. Moderator: Emilian Galaicu-Păun. În aceeași zi, la 19.00, Muzeul Național al Literaturii Române va găzdui dezbateri și o seară de poezie cu genericul ”Între sacru și sexy”, la care vor participa Svetlana Cârstean, Radu Vancu, Răzvan Andrei, Moni Stănilă și Vasile Gribincea. Moderatori: Alex Cosmescu și Paula Erizanu.

Joi, 18 mai, la 9.00, scriitorul Vasile Ernu va avea o întâlnire cu elevii Liceului Teoretic ”Iulia Hasdeu”, la 11.00, Radu Vancu, Svetlana Cârstean și Alexandru Popescu – la Liceul Teoretic ”Spiru Haret” și Vasile Ernu – la Liceul Teoretic ”Gheorghe Asachi”. La 17.00, în cadrul manifestării ”Lectură & sesiune de autografe”, la Librăria din Centru, vor fi prezentate cărțile ”Englezul din Gara de Nord” de Tatiana Niculescu, ”Kaulas” de Gelu Diaconu, ”Ora cinci și șapte minute” de Dumitru Crudu, ”Legată cu funia de pământ” de Lorina Bălteanu, ”Adâncuri incolore” de Alexandru Popescu și ”Jurnal la sfârșitul lumii, Partea a II-a” de Vasile Ernu, moderator: Emilian Galaicu-Păun și la 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române vor urma  ”Dezbateri. Seara de Proză: Cum scriem despre viețile noastre și despre viețile altora?” cu Tatiana Niculescu, Vasile Ernu, Gelu Diaconu, Lorina Bălteanu, Alexandru Popescu. Moderatoare: Maria Șleahtițchi, Valentina Șcerbani.

Vineri, 19 mai, la 10.00, manifestările vor continua la Centrul ”Mediacor” cu  Atelierul practic: Cum scriem nonficțiune, invitată: Tatiana Niculescu, Moderatoare: Maia Metaxa, Școala de Jurnalism, iar la 11.00, Ionela Hadârcă se va întâlni cu elevii Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu”, iar Gelu Diaconu și Svetlana Cârstean cu elevii Liceului Teoretic Republican ”Aristotel”. În cadrul Zilelor Literaturii Române, sâmbătă, 20 mai, la 16.00, la Muzeul Literaturii Române, scriitoarea Tatiana Țîbuleac va avea un dialog cu cititorii și va citi fragmente din noua sa carte în lucru.

Evenimentul este organizat de Uniunea Editorilor, Editura ”Cartier”, Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Ministerul Culturii, USAID, UKaid, Suedia, Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Uniunea Scriitorilor, Moldova PEN Centru și alte instituții.


 
Ultimele Știri
/ 07 Octombrie, 2026

FOTO // Lucrările de restaurare a Vilei Pronin și noile spații ale Muzeului Literaturii, vizitate de ministrul Culturii

/ 06 Octombrie, 2026

Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul

/ 06 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor

/ 06 Octombrie, 2026

Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație

/ 05 Octombrie, 2026

Festivalul „Andrei Vartic”, la a doua ediție: 15 spectacole din șapte țări, la Chișinău

/ 05 Octombrie, 2026

FOTO // Șapte persoane au fost selectate pentru Premiul Național 2026

/ 04 Octombrie, 2026

Republica Moldova, promovată în China ca destinație turistică. Ambasadoarea Zhihua Dong: „Ne dorim ca tot mai mulți chinezi să cunoască și să îndrăgească Moldova”

/ 04 Octombrie, 2026

„Nunta lui Figaro”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”

/ 02 Octombrie, 2026

FOTO // Alte șapte muzee din Republica Moldova vor fi digitalizate în cadrul programului „Muzee de la sat”

/ 02 Octombrie, 2026

VIDEO // Artiștii pot folosi spațiile din clădirea „Universul” la tarife reduse

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum

/ 01 Octombrie, 2026

Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad