2 martie 1992. Republica Moldova devine membru al Organizației Națiunilor Unite
Începutul anului 1992 s-a dovedit a fi unul destul de complicat pentru tânărul stat, Republica Moldova, recunoscut de marile puteri mondiale. În Legislativ, majoritatea parlamentară formată din reprezentanți ai Frontului Popular și agrarieni, se scinda tot mai mult. În chestiuni de ordin politic era foarte greu de găsit un consens și multe proiecte de legi extrem de necesare nu mai întruneau numărul necesar de voturi.
Pe de altă parte, acțiunile separatiste din estul țării deveneau tot mai obraznice și agresive. Cetățenii din stânga Nistrului, care nu erau de acord cu ideologia secesionistă, erau maltratați și chiar întemnițați. Grafia latină fusese interzisă, iar drapelul de stat, tricolorul, fusese înlocuit cu vechiul steag al RSS Moldovenești.
În aceste condiții, Republica Moldova avea nevoie de sprijin internațional, de o voce puternică care să recunoască la cel mai înalt nivel independența, suveranitatea și integritatea teritorială a țării noastre. La 4 septembrie 1991, la o săptămână de la adoptarea Declarației de Independență, șeful statului Mircea Snegur a trimis o scrisoare pe numele Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, Peres de Cuellar, cu solicitarea de acceptare a țării noastre în calitate de membru al celui mai prestigios for mondial.
ONU este fundamentul sistemului multilateral de colaborare, o familie de națiuni care a decis să caute soluții comune provocărilor comune. ONU este un forum, unde statele membre pot discuta și aborda cele mai grave provocări ale umanității — dezvoltarea durabilă, drepturile omului, pacea și securitatea, urgențele umanitare etc.
Invitarea delegației moldovenești la Adunarea Generală a ONU, în cadrul celei de-a 46 sesiuni, a însemnat aprobarea cererii noastre care urma să fie oficializată la ședința plenară. Delegația era compusă din doar trei demnitari: Mircea Snegur, președinte al Republicii Moldova, Nicolae Tâu, ministru de Externe și adjunctul său, Ion Botnaru.
Rezoluția Consiliului de Securitate cu recomandarea de a admite Republica Moldova în Organizația Națiunilor Unite a fost votată de Adunarea Generală unanim pe data de 2 martie. Tot atunci, Mircea Snegur a rostit de la tribuna ONU un discurs în care a vorbit despre Republica Moldova și locul ei în arhitectura internațională.
Iată doar câteva spicuiri din discursul președintelui Snegur rostit pe 2 martie la New York: „Profitând de aflarea mea la această înaltă tribună, declar cu toată responsabilitatea că Republica Moldova promovează și va promova și pe viitor la nivelul de stat o politică îndreptată spre ocrotirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.
În continuare, Mircea Snegur a vorbit despre pașii întreprinși de diplomații moldoveni pentru integrarea statului nostru în sistemul de relații internaționale. „La 10 septembrie 1991, Parlamentul a adoptat o hotărâre prin care a recunoscut întru totul rolul excepțional al instrumentelor care configurează drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, a declarat președintele moldovean.
În continuare a fost adus la cunoștință asistenței că Republica Moldova a aderat la pactele internaționale și documentele fundamentale ale CSCE (din iulie 1992, OSCE), inclusiv la Actul Final de la Helsinki și Carta de la Paris.
Spre finalul discursului, Mircea Snegur a ținut să specifice că "timp de decenii, poporul Republicii Moldova a fost obiectul unor experimente monstruoase și privațiunile prin care a trecut și-au lăsat amprenta asupra întregii lui existențe... Vreau să vă asigur că Republica Moldova va respecta cu strictețe principiile consfințite în Carta Organizației Națiunilor Unite și va face totul pentru a contribui la realizarea lor".
Imediat după ședința Adunării Generale, delegația moldovenească a avut o întrevedere cu Secretarul General al ONU, Boutros Boutros-Ghali. A fost o discuție foarte concretă privind pașii comuni îndreptați spre stabilizarea situației politice și reformele necesare unei evoluții economice pozitive. Mircea Snegur încă odată a afirmat că Republica Moldova va îndeplini întocmai prevederile Cartei ONU și va promova consecvent valorile general umane acceptate de această prestigioasă organizație internațională.
În aceeași zi a avut loc un moment extrem de emoționant. În fața sediului central al ONU a fost arborat, însoțit de intonarea imnului nostru de stat, drapelul Republicii Moldova. Deloc întâmplător, tot pe 2 martie, în raioanele de est separatiştii au început sângerosul conflict armat.
La 27 mai 1992, prin Decretul președintelui Republicii Moldova, deputatul Tudor Panțâru a fost numit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al țării noastre la Organizația Națiunilor Unite. Această misiune a fost deschisă cu ajutorul logistic al României.
Aderarea Republicii Moldova la Organizația Națiunilor Unite a fost cel de-al doilea pas istoric, după Declarația de Independență, care a dat lumii de știre despre existența și bunele intenții ale unui popor trecut prin grele încercări în istoria sa milenară.
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/.
13 noiembrie 2016. Igor Dodon este ales Președinte al Republicii Moldova
3 noiembrie 1990. Parlamentul adoptă Stema de Stat a Republicii Moldova
17 octombrie 2018. Are loc vizita președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan în Republica Moldova
8 octombrie 2009: La Chișinău își desfășoară lucrările summitul Comunității Statelor Independente
Aventura instituției prezidențiale în Republica Moldova
La 12 septembrie 2007 primul tanc petrolier acostează în portul Giurgiulești
Declarația de Independență a Republicii Moldova: testament politic și moral al unei generații de sacrificiu
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (III)
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (II)
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (I)
29 iulie 1994. Este adoptată Constituția Republicii Moldova
13 iulie 1995. Republica Moldova devine membru al Consiliului Europei
Maria Cebotari, vocea de aur a Basarabiei
2 iulie 2014. Parlamentul Republicii Moldova ratifică Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană
Noi proiecte de investiții în Republica Moldova, discutate de Premierul Alexandru Munteanu și Ministrul delegat al Franței pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad
Republica Moldova ar putea avea încă un bazin olimpic de 50 de metri: discuții la Chișinău cu președintele Federației Europene de Natație
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii și celor pentru incapacitate temporară de muncă
Aproape 1.500 de petiții privind datele personaleau fost depuse la CNPDCP în 2025
VIDEO // Fosta viceprimară a capitalei, Irina Gutnic, a depus un denunț la CNA în privința edilului Ion Ceban
Acces facilitat la studii universitare pentru absolvenții colegiilor și centrelor de excelență: modificările aprobate de MEC
FOTO // Republica Moldova va beneficia de 60 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de irigații
Comisia a finalizat evaluarea tuturor judecătorilor cu funcții de conducere
Zi de doliu la Kiev după cel mai puternic atac asupra capitalei ucrainene. Cel puțin șapte persoane au murit
Cuba a rămas fără combustibil. Penele de curent durează până la 22 de ore pe zi
FOTO // O ambasadă a Norvegiei va fi deschisă la Chișinău. Vicepremierul Mihai Popșoi: „Un semn clar al angajamentului de a fi aproape într-o perioadă importantă pentru parcursul nostru european”
AND cere intervenții mai rapide pentru repararea gropilor de pe drumurile naționale
GALERIE FOTO // Volumul „Talentul n-are zile de odihnă” semnat de Aurelian Silvestru, lansat la Biblioteca Națională
BNM: Rata anuală a inflației va avea o tendință ascendentă pe parcursul anului curent, iar ulterior va scădea
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate discutate în cadrul Comisiei Unificate de Control
Un tren a lovit un automobil pe tronsonul Ocnița–Vălcineț