7 aprilie 2009. La Chișinău are loc un protest de amploare, devastator și foarte straniu, urmat de represalii crunte

Societatea moldovenească la momentul alegerilor parlamentare din aprilie 2009 era obosită de guvernarea comunistă. Mai bine zis partea mai educată a societății dorea o schimbare care să ofere mai multă libertate, un autentic pluralism politic și dreptul de a circula liber în spațiul valoric occidental. Exista o contradicție vădită de ordin civilizațional dintre guvernanții învechiți și orizontul de așteptări a tinerii generații. Și, totuși, guvernarea comunistă a prins o perioadă bună din punct de vedere economic, iar cei mai mulți  dintre cetățeni operau în fond cu asemenea noțiuni ca salariu, pensie, prețuri...
Rezultatele alegerilor din 5 aprilie au reflectat cu fidelitate aceste realități. În dimineața zilei de 6 aprilie, Comisia Electorală Centrală anunță rezultatele preliminare ale scrutinului după prelucrarea a 96,51% din procesele-verbale ale secțiilor de votare: PCRM – 49,94% din voturi (60 de mandate), PL – 12,82% din voturi (16 mandate), PLDM – 12,27% din voturi (14 mandate), Alianța Moldova Noastră – 9,83% din voturi (11 mandate).
Imediat, pe rețelele sociale apar mesaje de protest care contestă vehement rezultatele alegerilor. „6 aprilie – Zi de doliu național. Dacă nu ai votat pentru PCRM – ia o lumânare şi ieși în stradă!!! Ne vedem la orele 18.00, la Ștefan cel Mare!”, era cel mai vizualizat mesaj în după amiaza zilei de 6 aprilie. Era evident că exista deja un centru care venea cu un demers politic foarte clar, pregătit din timp și direcționat unui grup social-țintă, adică tineretului.
După orele 16.00, câteva mii de persoane protestează pașnic, mai întâi în preajma statuii marelui voievod Ștefan cel Mare, apoi în Piața Marii Adunări Naționale. Protestatarii acuzau fraudarea alegerilor și cereau alegeri noi.
Partidele de opoziție nu erau pregătite de asemenea evenimente, însă văzând amploarea lor n-au întârziat să se alăture, jucând rolul "muștii la arat". Liderii acestor formațiuni politice mai credeau că totul e spontan și se pot folosi de energia tinerilor. Numai a doua zi unii de ei și-au dat seama că scenariu este mult mai serios, iar finalitatea trebuia să fie înlăturarea lui Voronin de la guvernare cu orice preț.
Noaptea de 6 spre 7 aprilie pe rețelele sociale apare un nou mesaj: „Tinerii declară ziua de 7 aprilie – zi de doliu național în R. Moldova. Dacă nu ai votat pentru PCRM – ia o lumânare şi ieși în stradă, ora 10.00, la Ștefan cel Mare”.
Pe 7 aprilie, în jurul orei 10.00, în PMAN deja sunt prezenți peste 7-8 mii de protestatari, majoritatea covârșitoare fiind tineri. Din diferite direcții soseau grupuri bine organizate care sporeau numărul participanților la acțiune într-un mod spectaculos. Existau și grupuri de tineri cu aspect sportiv, foarte disciplinați, care aveau lozinci anti-comuniste și chiar unioniste, însă dacă ascultai discuțiile lor, îți dădeai seama că ei habar n-aveau despre conținutul mesajelor. Dacă priveai locul desfășurării evenimentelor în plan general, atunci ușor observai câteva persoane care comunicau între ei prin stații și dirijau evenimentele. Ca la comandă, într-un mod exemplar, miile de participanți s-a îndreptat spre spațiul unde se aflau edificiile Președinției și Parlamentului.
În scurt timp, perimetrul străzilor Bănulescu Bodoni și Serghei Lazo, pe întreaga prelungire a bulevardului Ștefan cel Mare, era ticsit de protestatari. În mod straniu, edificiile centrale ale statului erau păzite de tineri studenți ai Academiei de Poliție Ștefan cel Mare, care erau evident depășiți de amploarea evenimentelor. De departe ieșeau în evidență 3-4 grupuri disciplinate care demonstrau fățiș că nu se vor limita la acțiuni pașnice, într-un contrast izbitor cu ceilalți protestatari care venise doar să scandeze sloganuri anti-comuniste.
Politicienii de opoziție erau și ei depășiți de situație. Vlad Filat, președinte al Partidului Liberal Democrat, a făcut o tentativă de a redirecționa mulțimea spre PMAN, unde erau instalate microfoane, însă fără succes. În curând au început să zboare pietre spre geamurile Președinției, apoi și Parlamentului. Forțele de ordine după o simulare de acțiune, practic s-au retras și a început distrugerea interiorului instituțiilor centrale ale statului de către protestatari. Într-un mod neverosimil, în prezența unor deputați de la guvernare, pe edificiul președinției a fost arborat drapelul României, ceea ce dădea de bănuit că adevărații organizatori doreau din start să direcționeze bănuielile spre altcineva.
Urmează distrugerea, jefuirea și incendierea interiorului de la etajele ambelor instituții. Într-un mod straniu a fost incendiată arhiva Parlamentului. Actele constitutive ale Republicii Moldova, Declarația de Independență și Constituția țării au fost distruse prin ardere, chiar dacă seifurile de metal nici n-au fost deschise. Aceste lucruri extrem de dubioase n-au fost elucidate de către justiția moldovenească nici până astăzi.
Spre seară, spiritele s-au potolit și protestatarii părăsise "arena de luptă". La scurt timp, într-un mod extrem de violent, reacționează poliția care înhăța fără nici o argumentare persoane aflate prin preajmă. Circa 200 de cetățeni sunt reținuți, mulți din ei fiind maltratați într-un mod barbar. În urma loviturilor primite de la polițiști în PMAN, seara târziu, atunci când evenimentele erau deja consumate, a decedat tânărul Valeriu Boboc. A doua zi poliția descinde în instituțiile de învățământ și reține circa 160 de bănuiți.
Cea mai mare rușine au fost judecățile improvizate în comisariatele de poliție. Fără respectarea procedurilor, fără drept la apărare, cu participarea improprie a procurorilor și avocaților slugarnici, sunt aplicate pedepse zecilor de protestatari. Mai târziu, o comisie parlamentară avea să constate aceste nelegiuiri, însă n-a urmat nici o sancțiune. Peste ani, câțiva protestatari, care au fost torturați, au câștigat procese la CEDO. Unicul polițist care a fost condamnat a fost cel care a aplicat lovituri mortale tânărului Valeriu Boboc.
Președintele Voronin s-a grăbit să dea vina pe România și Uniunea Europeană, a expulzat ambasadorul României și a introdus vize pentru cetățenii români. Ulterior a fost reținut și deferit justiției bloggerul rus Baghirov, care era învinuit că, în complicitate cu unele persoane de la noi, a pregătit și realizat sprijinul informațional pentru acțiunile devastatoare. Dar, și în acest caz, au urmat lucruri inexplicabile. Baghirov în scurt timp este eliberat condiționat și părăsește nestingherit Republica Moldova. Cazurile aplicării torturii, distrugerii prin ardere a Declarației de Independență și Constituției, comportamentului foarte straniu al unor colegi de partid ai lui Voronin, rolului grupurilor cele mai disciplinate și active de devastatori și multe altele au dispărut misterios în negura uitării.
Până astăzi societatea n-are răspunsuri despre originea, scenariștii și regizorii evenimentului de la 7 aprilie. Și, probabil, nici nu le va avea. Orizontul larg al investigațiilor a devenit atât de îngust, încât s-a transformat într-un punct de vedere. Al celor care nu doresc să se afle adevărul.
Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/.