Antioh Cantemir, reprezentant moldovean în cultura europeană
Una din cele mai strălucitoare minți pe care le-a dat Moldova culturii universale este poetul, savantul și diplomatul Antioh Cantemir, fiul celebrului domnitor și savant Dimitrie Cantemir. Antioh a venit pe lume la Constantinopol, în 1709, părinții săi fiind Dimitrie Cantemir şi Smaranda Cantacuzino, fiica domnitorului Șerban Cantacuzino. De la o vârstă fragedă, Antioh a fost purtat de tatăl său pe drumuri îndepărtate, de la Constantinopol la Iași, apoi la Harkov, Moscova şi Petersburg. Fiind un savant extrem de experimentat, Dimitrie Cantemir a descoperit devreme calitățile deosebite ale fiului său și i-a angajat profesori vestiți pentru erudiția lor. De la o vârstă fragedă, Antioh urmează cursurile Academiei din Petersburg unde predau renumiți oameni de ştiinţă, veniți din diferite ţări europene. Educația primită în familie și studiile aprofundate i-au permis să devină un poliglot desăvârșit încă din tinerețe. El cunoștea foarte bine româna, rusa, greaca, latina, italiana, franceza, spaniola şi engleza. Aceste cunoștințe ofereau posibilitatea să studieze în original lucrări științifice de valoare.
Prima activitate prodigioasă a lui Antioh Cantemir a fost cea de traducător. El a tradus în rusă lucrarea lui Fontenelle „Convorbiri despre pluralitatea lumilor”, romanul lui Montesquieu „Scrisori persane”, „odele” lui Anacreon, „Epistolele” lui Horațiu, „Manualul” lui Epictet şi altele. De tânăr a demonstrat o capacitate uimitoare de a fi excepțional în materie de filosofie. El scrie lucrarea „Scrisori despre natură”, în care şi-a exprimat concepțiile despre om, despre legea naturală. Antioh considera că din cunoașterea profundă a concepției despre om și natură naște „lumina rațiunii”. Filosofia morală l-a preocupat permanent pe Cantemir și el începe să scrie satire.
Cele opt satire au fost un adevărat monument al poeziei ruse din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Până la Antioh Cantemir nimeni nu abordase în literatura rusă o temă atât de sofisticată, precum este filosofia morală. Satira își deplinește în premieră o funcția socială. Opera tânărului Cantemir este elogiată de înalta societate științifică din Petersburg.
Antioh Cantemir, având o minte științifică structurată perfect, a acordat o deosebită atenție calității limbii ruse din versurile sale și a cizelat la nesfârșit opera sa literară. El își extinde creația care cuprinde nu numai satire, ci şi ode, fabule, poeme, o simfonie a psalmilor inspirată de studierea scrierilor sfinte. Antioh Cantemir a intrat în literatura rusă cu o forță extrem de impresionantă, aducând profunzimea și splendoarea culturii europene pe terenul culturii ruse. De acum înainte, timp de secole majoritatea antologiilor de poezie rusă debutau cu opera deja celebrului Antioh Cantemir.
Calitățile excepționale ale tânărului Antioh sunt repede observate de către guvernul rus. În 1732, la numai 22 de ani, Antioh Cantemir este numit ambasador al Rusiei în Anglia. Până la această numire, relațiile Imperiului Rus cu Anglia erau oscilante. În doar câțiva ani, diplomatul Cantemir a reușit să transforme relațiile ruso-engleze în unele stabile și previzibile.
În 1738, a fost numit ministru plenipotențiar al Rusiei la Curtea franceză. Prin talentul său diplomatic a reuşit să convingă Franţa să-şi asume rolul de mediator în frecventele conflicte dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman. Rapoartele diplomatice ale lui Antioh Cantemir la Petersburg sunt adevărate opere literare, dar și demonstrații de spirit diplomatic rafinat. Antioh Cantemir şi-a continuat preocupările culturale și la Paris. A căutat să-i cunoască pe învățații francezi ai vremii, iar cu mulți a contactat personal. Antioh a fost surprins neplăcut de învinuirile aduse de celebrul Voltaire tatălui său în lucrarea „Istoria lui Carol al XII-lea”. El îi scrie lui Voltaire și-i mai trimite celebra carte a lui Dimitrie Cantemir „Istoria Imperiului Otoman”. Voltaire îi mulțumește și menționează că lectura cărții „Istoria Imperiului Otoman” l-a făcut să-și schimbe radical optica față de guvernele turcești „absurde și îngrozitoare”. În redacțiile următoare ale lucrării „Istoria lui Carol al XII-lea” Voltaire își exprimă admirația faţă de Casa Cantemireştilor, arătând că ei „cultivă artele pe care le fac să înflorească în Rusia, acea patrie adoptivă, căreia ei i-au făcut mai mult bine decât au primit din partea ei”. Voltaire a recunoscut talentele indiscutabile ale tânărului Cantemir și l-a încurajat să scrie operele sale și în limbile moderne europene. Datorită corespondenței sale cu Antioh Cantemir, Voltaire află multe lucruri despre structura socială a Rusiei şi numărul locuitorilor acesteia, chestiuni cu privire la fenomenul depopulării acestei vaste țări. În mod special, gânditorul francez se interesa de modernizarea Rusiei, rolul lui Petru cel Mare și a urmașilor lui în procesul de apropie a imperiului răsăritean de Europa. Informațiile obiective, bazate pe observații științifice și exprimate cu un inegalabil talent literar al tânărului Cantemir, au schimbat în bine optica lui Voltaire, dar și a unor istorici şi scriitori străini față de Rusia.
Antioh Cantemir a murit în Franţa, la 31 martie 1744, de o boală incurabilă în acele timpuri, la vârsta de 35 de ani. El a fost înmormântat la Moscova în biserica greacă, alături de tatăl său. Marele filozof francez Montesquieu afirma că se îndoiește că „Rusia va avea, în curând, un ambasador, care să fie înzestrat cu calitățile lui Cantemir”.
Creația literară a lui Antioh Cantemir și-a pus o puternică amprentă asupra literaturii ruse. În anul 2003, la Petersburg, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea orașului, a fost înălțată o statuie lui Antioh Cantemir cu inscripția - “Părintelui întemeietor al clasicismului rus și maestrului satirei literare”. Cantemir a influențat puternic literatura rusă pe mulți ani înainte și este considerat ca un generator de idei și modele pentru marea poezie rusă din secolul al XIX-lea. Și literatura din Moldova a fost profund marcată de creația lui Cantemir. Alexandru Donici și Constantin Negruzzi sunt primii care îl consideră profesorul lor în activitatea literară.
Antioh Cantemir a fost o expresie al vastei culturi a cantemireștilor, familie din os domnesc din Moldova, dar și un exponent celebru al marii culturi ruse a secolului al XVIII-lea. Fără îndoială, cu numele lui Antioh Cantemir se pot mândri atât moldovenii, cât și rușii, totodată opera sa rămânând parte integrantă a civilizației europene.
17 octombrie 2018. Are loc vizita președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan în Republica Moldova
8 octombrie 2009: La Chișinău își desfășoară lucrările summitul Comunității Statelor Independente
Aventura instituției prezidențiale în Republica Moldova
La 12 septembrie 2007 primul tanc petrolier acostează în portul Giurgiulești
Declarația de Independență a Republicii Moldova: testament politic și moral al unei generații de sacrificiu
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (III)
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (II)
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (I)
29 iulie 1994. Este adoptată Constituția Republicii Moldova
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC