Achizițiile publice de valoare mică vor fi mai bine monitorizate
Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Finanțelor a elaborat un nou regulament ce are în vizor achizițiile publice de valoare mică realizate de către autoritățile/entitățile contractante şi care vor fi mai bine monitorizate. Despre necesitatea acestor modificări s-a discutat la un club de presă organizat ieri, de minister, cu suportul Guvernului și al Uniunii Europene, la care au participat și reprezentanți ai societății civile, transmite MOLDPRES.
Conform reglementărilor actuale, achizițiile de valoare mică sub pragurile stabilite de legislaţie privind achizițiile publice și achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, sunt efectuate în afara sistemului informațional de achiziții publice. „După aprobarea noului regulament, achizițiile de valoare mică de la pragurile 100 mii lei (circa cinci mii de euro) pentru bunuri și servicii, 125 mii lei pentru lucrări și 200 mii lei pentru serviciile sociale vor fi, obligatoriu, desfășurate prin intermediul sistemului electronic național ca achiziții simplificate”, indică Ministerul Finanţelor.
Noul regulament vine şi cu o modificare a pragului pentru achizițiile efectuate în baza facturii de plată, și anume, majorarea acestuia până la suma de 50 mii de lei. „Pentru achizițiile a căror valoare este cuprinsă între 50 mii lei și pragurile amintite, autoritatea/entitatea contractantă are dreptul să încheie contracte directe cu operatorul economic, asigurând utilizarea eficientă a resurselor financiare, transparența, obiectivitatea și imparțialitatea procesului de achiziție și încrederea publică fată de acesta”, conform sursei citate.
Foto: Ministerul Finanțelor
ANSA avertizează fermierii despre riscul ridicat de gripă aviară: cerințe mai stricte de biosecuritate pentru protejarea sectorului avicol
VIDEO // Deficit bugetar în creștere și investiții record în 2026: explicațiile ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță
Republica Moldova va crea un Consiliu Fiscal independent până în anul 2028. Acesta va evalua prognozele economice și politicile bugetar-fiscale ale Guvernului
Executivul a aprobat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026. Ministra Natalia Plugaru: „Acest buget vine să demonstreze responsabilitatea pe care o avem față de cetățeni”
Bugetul pentru 2026, aprobat de Guvern. Documentul prevede investiții record și creșteri salariale
Guvernul examinează proiectul Bugetului 2026. Alexandru Munteanu: „Va fi un buget al investițiilor responsabile”
Bugetul pentru 2026, pe agenda Guvernului
Curs valutar anunțat de BNM: euro mai scump, dolarul ușor depreciat
FOTO, VIDEO // Moldova accelerează dezvoltarea economică prin clustere: cifre de afaceri mai mari, produse inovative și extindere pe piețele internaționale
Fermierii au la dispoziție un ghid complet pentru instalarea panourilor fotovoltaice pe câmpuri: energie solară și culturi agricole, în același sistem
Ministerul Agriculturii lansează campania „Cumpăr BUN de-acasă” cu apel către cetățeni să susțină producătorii locali
Deficitul bugetar va crește ușor în 2026, dar investițiile private vor fi accelerate pentru a susține dezvoltarea economică, potrivit ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță
VIDEO // Vicepremierul Eugen Osmochescu: „Economia Republicii Moldova va continua creșterea în 2026, cu evoluții pozitive pe toate sectoarele majore”
Noul regim de taxare inversă la TVA pentru produse energetice va fi aplicat din 1 ianuarie 2026
Turcia: Șapte morți și 11 răniți într-un accident de autobuz
Moldovenii descoperă China: povești, impresii și noi oportunități de cooperare
Excelența în ospitalitate, celebrată la prima ediție Moldova Hospitality Awards
Drone și rachete rusești au lovit un nod feroviar din apropierea capitalei ucrainene
O navă a lovit un pod în sudul Germaniei. Echipajul și pasagerii nu au avut de suferit
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri și iarmaroace cu produse locale
Expoziția „Copiii împotriva războiului”, la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova
Negociatorii din SUA și Ucraina au discutat despre încetarea războiului
Un polițist de frontieră s-a împușcat cu arma din dotare
Vreme posomorâtă și ploi izolate: prognoza meteo pentru week-end
Gala Colaborării și Inovării la USM. Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a marcat 45 de ani de activitate
FOTO // Ministrul Culturii, în vizită la Cahul: investițiile și accesul la programe culturale, priorități pentru regiune
Post de pompieri voluntari inaugurat la Scoreni: intervenții mai rapide pentru patru localități din Strășeni și Ialoveni
GALERIE FOTO // Capitala a dat start sărbătorilor de iarnă
BTA: Alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie: așteptări și promisiuni
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru următoarele ședințe plenare