Andrei Spînu: Guvernul va negocia un contract avantajos cu Gazprom, însă pregăteşte şi alternative
Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. Guvernul Republicii Moldova va participa la negocierile cu concernul rus Gazprom, în cadrul unui grup comun de lucru, pentru a obţine un preţ corect şi justificat la gaze naturale, cu un contract pe termen lung, care să asigure un cost bun pentru ţara noastră. Despre aceasta a declarat astăzi vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, într-o conferinţă de presă, pe tema asigurării ţării cu gaze, după vizita de la Sankt-Petersburg, Rusia, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Andrei Spînu, Executivul intenţionează să semneze un contract avantajos cu Gazprom, însă, în acelaşi timp, pregăteşte şi un pachet de iarnă care să protejeze categoriile sociale şi industriile defavorizate. Totodată, Chişinăul examinează şi varianta folosirii carburanţilor de alternativă.
Oficialul a spus că la Sankt-Petersburg s-a întâlnit cu Elena Burmistrova, vicepreședinta Comitetului de management Gazprom și director general al Gazprom Export. „Am convenit cu dna Burmistrova să implementăm agenda noastră comună și anume Pachetul Energetic 3 al datoriilor existente între Moldovagaz și Gazprom și am discutat despre semnarea unui acord de livrare a gazelor pe termen lung. În vederea avansării în această privință, vom începe discuțiile cu o echipă de la Gazprom, pentru a agrea un plan de lucru. Republica Moldova îşi doreşte o abordare corectă, transparentă și non-conflictuală”, a declarat vicepremierul.
Spînu a spus că speră ca, până la finele lunii curente, să se întâlnească cu președintele Consiliului de Administrație al Gazprom, Alexei Miller. „Prețul stabilit pentru luna octombrie ar fi nejustificat și nerealist pentru Moldova. De asemenea, el nu este în concordanță cu modul cum au fost anterior semnate contractele între Moldovagaz și Gazprom. În acest context, am solicitat să extindem contractul la condițiile vechi, la nivelul anului trecut sau al celui curent, iar în paralel să extindem discuțiile asupra agendei comune. Indiferent de situație, noi avem deja un plan pentru orice eventualitate”, a relevat Andrei Spînu.
Conform ministrului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, acest plan se bazează pe două aspecte: primul prevede semnarea unui contract de livrare a gazelor pe termen lung cu cel mai bun preț pentru Republica Moldova, care să asigure securitatea energetică a țării; doi – susţinerea cetăţenilor ca să depăşească iarna complicată.
Andrei Spînu a subliniat că, deocamdată, nu există nici un motiv de îngrijorare. „Este o situaţie complicată, însă este vorba de o criză pe piața gazelor în toată lumea. Discutăm împreună cu partenerii de dezvoltare, căutând să identificăm soluții de alternativă de livrare a gazelor, în cazul în care vom ajunge la acest scenariu. Facem să fie gata procesul de pregătire a combustibilului de rezervă, fiind gata să folosim agent termic alternativ și la necesitate să reducem consumul de gaze. Acestea sunt măsuri de rezervă firești în condițiile actuale”, a declarat Andrei Spînu.
În ceea ce privește diminuarea volumului de furnizare a energiei electrice de către Centrala de la Cuciurgan, vicepremierul a asigurat că „în prezent cantitatea de energie electrică livrată de această sursă acoperă în întregime consumul țării și nu există niciun risc”.
În perioada 7-8 octombrie, vicepremierul Andrei Spînu a participat la lucrările Forumului Internațional al Gazelor, desfășurat la Sankt-Petersburg.
Foto: MIDR
Un sector de aproape 49 de kilometri din drumul M3 Chișinău–Giurgiulești, pregătit pentru reparație capitală și reconstrucție
Consultări publice pentru noi reguli în urbanism, construcții și transporturi. MIDR propune mai multe modificări
VIDEO // Un tronson al drumului G104 Ialoveni–Costești intră în reparație capitală
Leul se apreciază față de euro și dolar
Republica Moldova își modernizează cadrul pentru investiții. Noua lege va fi aliniată la acquis-ul UE
Guvernul a alocat suplimentar un miliard de lei pentru proiecte de dezvoltare regională și locală
CFM a transportat în august peste 46 mii de tone de mărfuri la export și în tranzit
Energocom: prețul gazului natural pe bursa europeană continuă să crească
Aproape 770 de afaceri agricole au fost finanțate prin Facilitatea de Creditare în Agricultură
Reguli noi pentru biocarburanți: Guvernul introduce norme de verificare și certificare aliniate la standardele europene
Republica Moldova pregătește un mecanism nou de autorizare pentru stocarea rezervelor de produse petroliere
Noul ministru al Economiei, optimist privind situația financiară a țării: „Alegerile dificile de azi aduc o viață mai bună în viitor”
Instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial
Importul culturilor cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu. Inițiativa, examinată de Parlament
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, la Vilnius: „Moldova are alături parteneri care cred în viitorul nostru european și ne susțin să mergem înainte”
Igor Grosu îi răspunde lui Oleg Ozerov: „Unicul și cel mai periculos stat în partea asta a lumii este Federația Rusă”
FOTO // Ministrul de Externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys: „R. Moldova este pregătită pentru deschiderea celorlalte clustere de negocieri, iar Lituania susține ferm accelerarea acestui proces”
Măsuri speciale la Aeroportul Chișinău în perioada tranzitului pelerinilor hasidici
Toate școlile din Republica Moldova vor trece la catalogul electronic
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale: Întrevederi cu Marta Kos și discuții despre Republica Moldova
GALERIE FOTO // Serviciul Vamal, 35 de ani la frontiera economiei Republicii Moldova
VIDEO // Serviciul Vamal, la 35 de ani. Radu Vrabie: „O vamă puternică se construiește cu oameni profesioniști, integri și dedicați”
Tractoarele și utilajele agricole vor fi supuse omologării. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură
Militari din Moldova, România și SUA participă la exercițiul „Scutul de Foc 2026”. Armata Națională anunță deplasări de tehnică militară pe drumurile naționale
Licențiere provizorie a importurilor de cereale și oleaginoase. Regimul va fi valabil până la 31 octombrie