ro

 

Economie
10 Aprilie, 2026 / 22:38
/ 12 Octombrie, 2021

ANRE a aprobat Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 12 oct. /MOLDPRES/. Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, transmite MOLDPRES.

Metodologia reglementează modul de calculare de către Agenție a prețurilor maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, modalitatea de calculare de către ANRE a marjei comerciale specifice la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, modul în care agenții economici stabilesc prețurile reieșind din prețurile maximale publicate de Agenție etc. „Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard (benzina COR 95 și motorină) va asigura protecția intereselor legitime ale consumatorilor de produse petroliere”, indică ANRE.

Metodologia mai prevede și unele reglementări specifice, potrivit cărora, agenții economici pot comercializa cu amănuntul și alte tipuri de produse petroliere principale decât cele pentru care sunt stabilite prețurile maxime doar cu condiția vânzării la aceeași stație de alimentare și a produselor petroliere principale de tip standard, consumatorul având libertatea alegerii produsului și comparării prețurilor stabilite de către regulator pentru produsele de tip standard, cu prețurile celorlalte tipuri de produse similare.

De asemenea, documentul include obligativitatea agenților economici să raporteze Agenției toate prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere care urmează a fi aplicate în ziua/zilele următoare. „Acestea urmează a fi raportate în fiecare zi lucrătoare, pentru fiecare stație de alimentare, până la ora 16:00, prin intermediul unei platforme electronice elaborate și gestionate de către ANRE”, conform deciziei instituţiei.

Astfel, ANRE se angajează să pună la dispoziția agenților economici platforma nominalizată și să ofere acces public la informațiile privind adresa de amplasare a fiecărei stații de alimentare și prețurile stabilite de către acestea, inclusiv cu posibilitatea sortării datelor după criteriul celui mai mic preț, amplasare (raion, municipiu/oraș) sau după denumirea titularului licenței, oferind astfel consumatorilor un instrument facil de identificare și alegere a celui mai avantajos furnizor de carburanți dintr-o zonă anumită.

Agenția și-a rezervat cel mult trei luni din data intrării în vigoare a deciziei de azi, ca să vină cu soluția tehnică funcțională pentru platforma menționată.

Foto: anre.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Dolarul se ieftinește cu 23 de bani

/ Acum 2 zile

Republica Moldova va implementa acțiuni pentru reducerea ponderii mixului de petrol în total consum și consolidarea rezilienței în fața crizelor energetice

/ Acum 2 zile

Evoluțiile de pe piața produselor petroliere, analizate în cadrul audierilor pe platforma parlamentară

/ Acum 2 zile

Veniturile disponibile ale populației au crescut cu 9,1 la sută în 2025

/ Acum 2 zile

FOTO // Echipele de drumari acționează pe mai multe tronsoane din țară pentru plombarea și repararea carosabilului

/ Acum 2 zile

Noi standarde europene în transporturi vor asigura investiții moderne și siguranță sporită pe drumurile și căile ferate din Moldova

/ Acum 2 zile

Sectorul vitivinicol din Moldova a înregistrat în 2025 o creștere de 31% a producției de vin

/ Acum 2 zile

Republica Moldova și Argentina inițiază negocieri pentru lansarea primelor servicii aeriene directe între cele două state

/ Acum 2 zile

Lucrările la stațiile electrice Vulcănești și Chișinău, în fază avansată: autoritățile solicită respectarea strictă a termenelor

/ Acum 2 zile

Ministrul Agriculturii, Ludmila Catlabuga, anunță pregătiri pentru accesarea fondurilor europene de preaderare destinate plăților pe hectar

/ Acum 2 zile

Peste 3700 de tone de carburanți au fost importate marți în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Ministrul Energiei anunță când ar putea să scadă prețurile carburanților la pompă

/ Acum 2 zile

Directorul CNMC, despre necesitatea menținerii stării de urgență: „Ne asigurăm că prețurile rămân corecte, că lumina rămâne aprinsă și că cetățenii sunt protejați”

/ Acum 2 zile

ANRE explică impactul armistițiului din Orientul Mijlociu asupra pieței carburanților din Republica Moldova