
Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” va fi reorganizată în Societate pe Acțiuni (SA) „Administrația Națională a Drumurilor“ cu capital integral de stat. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES.
Reorganizarea va fi realizată în trei etape. La prima etapă, va fi făcută evaluarea patrimoniului Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, la cea de-a doua – consolidarea pachetelor de acțiuni prin procurarea de către stat a pachetelor de acțiuni proprietate privată, iar ultima etapă presupune absorbția societăților pe acțiuni specializate în întreținerea drumurilor publice.
Agenția Proprietății Publice va transmite în administrare autorității centrale de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor suprafețele de teren proprietate publică a statului aferente drumurilor naționale. De asemenea, autoritatea centrală de specialitate va transmite în administrare drumurile naționale și suprafețele de teren proprietate publică a statului aferente drumurilor naționale la valoarea de bilanț, cu ulterioara evaluare a acestora, în condițiile contractului de concesiune încheiat între aceasta și S.A. „Administrația Națională a Drumurilor” pe o perioadă de 35 de ani.
Foto: Parlament
Peste 30 de milioane de euro vor fi realocate pentru cofinanțarea construcției unei noi interconexiuni energetice cu România
BUGET PLUS // Tinerii angajați în industrii de importanță majoră vor beneficia de o indemnizație lunară de 3000 de lei. Detalii oferite de MDED
Certificatul sanitar-veterinar pentru carne va fi anulat
Încasările la impozitul pe venit de la persoane care dau în chirie imobile a crescut cu peste 30 la sută
Leul se apreciază față de euro și dolar
De pe Aeroportul Internațional Chişinău vor fi operate mai multe zboruri spre Turcia
FOTO Tot mai mulţi producători din ţară sunt interesați de sisteme inovatoare în viticultură
Conexiunea feroviară Prut-Fălciu: montarea a 550 m de linie de cale ferată cu ecartament larg, finalizată
Reparația unui drum regional din Cantemir, în etapa finală
ANRE va introduce tarife unice de distribuție a gazelor pe întreg teritoriul țării. Modificările la Legea gazelor naturale, aprobate de Parlament
Parlamentul a aprobat reorganizarea administrației centrale
Luptătoarea de stil liber Irina Terzi a devenit vicecampioană europeană
Mai multe școli din capitală au primit calculatoare noi
Incendiu într-un local din Bălți. Pompierii au prevenit extinderea flăcărilor
Angajații ANSP vor avea condiții mai bune de muncă, după renovarea sediului central din Chișinău
Tehnologiile viitorului vor fi studiate în sudul țării. Un nou colegiu profesional tehnic își va începe în curând activitatea la Comrat
FOTO // Incendiu într-un bloc de locuit, la Botanica
Mark Rutte cere aliaților NATO să acționeze pentru dezescaladarea situației din Orientul Mijlociu
Președinta Maia Sandu: Integrarea în UE este singura garanție pentru securitatea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Alertă! Autoritățile îndeamnă cetățenii să evite orice călătorie în Israel. Recomandările MAE pentru moldovenii aflați în această țară
GALERIE FOTO // Donatorii de sânge - eroi ai comunității, celebrați într-un eveniment festiv la Chișinău
Republica Moldova își consolidează parcursul european: Discuții la Bruxelles cu oficiali lituanieni
În Republica Moldova vor fi aplicate norme europene de siguranță pentru navele de pasageri
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge // Speakerul Igor Grosu îndeamnă la solidaritate: „Împreună salvăm vieți”
Alți șaisprezece judecători au promovat evaluarea externă