Au fost lansate concursurile „Marca Comercială” şi „Premiul calității” pentru anul 2020
Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. Camera de Comerț şi Industrie (CCI) a Republicii Moldova a lansat astăzi concursurile „Marca Comercială” şi ”Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” pentru anul 2020, transmite MOLDPRES.
„Sunt două concursuri notorii pentru sprijinirea companiilor din Republica Moldova, precum şi pentru promovarea lor atât pe piața autohtonă, cât şi pe cea externă”, a estimat în conferința de lansare Mihai Bîlba, vicepreședinte al CCI.
Prezent la eveniment, Viorel Iustin, directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), instituție parteneră la concursul „Marca Comercială a anului”, a menționat că acesta este o platformă eficientă pentru promovarea celor mai bune mărci – şi pentru cele renumite, şi pentru cele la etapa de debut. „Pentru AGEPI acest concurs are o semnificație deosebită, dat fiind faptul că anume începând cu depunerea cererii de înregistrare a unei mărci, solicitanții fac primul pas în dezvoltarea unui brand de succes, asigurând-şi toate drepturile exclusive pe piață. Totodată, activitatea economică a unei ţări depinde în mare parte de prezența pe piață a unor mărci puternice”, a spus Viorel Iustin.
Concursul „Marca Comercială a anului” include 15 nominalizări şi 14 categorii la care pot aplica pretendenții „pentru cele mai onorifice distincţii oferite doar pentru rezultate remarcabile dovedite”, indică CCI. Doritorii de a participa pot transmite cererile și pachetul de documente până la data de 31 martie 2021.
Ca și în ediția anterioară, Centrul National Anticorupție în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), în cadrul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova” (implementat cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei), vor oferi Trofeul Integrității în cadrul nominalizării „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”.
La concursul ”Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” pentru anul 2020 sunt invitate să participe companii din țară, indiferent de forma juridico-organizațională, numărului de angajați și volumul producției. Taxa de înregistrare constituie: pentru întreprinderile cu până la 49 de angajați - 2500,00 lei, pentru cele cu angajați de la 49 la 249 - 4200,00 lei, pentru întreprinderile cu mai mult de 249 angajați - 5400,00 lei, pentru întreprinderile care prestează servicii de interes economic general - 7200,00 lei, inclusiv TVA 20%.
Companiile interesate sunt rugate să prezinte formularele de participare completate la sediul CCI sau să le expedieze electronic, până la data de 31 martie 2021.
Concursul „Marca Comercială” a ajuns în acest an la cea de-a 18-a ediţie. Pe parcursul celor 17 ediții, au fost înregistrate peste 1500 de mărci. Concursul ”Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” este la cea de-a șaptea ediţie.
ANSA lansează sistemul „MPower” pentru împuterniciri electronice rapide și sigure
BNM: inflația anuală va continua să scadă pe parcursul anului 2025 și în prima jumătate din 2026
R. Moldova finalizează o etapă-cheie în conexiunea feroviară cu România, pe tronsonul Cantemir-Fălciu
Rectificările la bugetul de stat pentru anul 2025, aprobate de Parlament în prima lectură
Transformarea deșeurilor în resurse: perspective pentru o economie responsabilă în Moldova
R. Moldova avansează în modernizarea sistemelor de apă și canalizare cu sprijinul Băncii Mondiale
Audituri energetice gratuite pentru 25 de blocuri locative, care vor putea beneficia de lucrări de modernizare
Investiții de peste 22 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în luna noiembrie
AIPA a început achitarea compensațiilor pentru fermierii afectați de înghețurile din primăvară
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC
Continuarea proiectelor comune de cooperare și asistența oferită autorității fiscale naționale de către partenerii americani, discutate la Ministerul Finanțelor
Sancțiuni din partea CEC: Partidul pentru Viitorul Moldovei nu va primi alocații din bugetul de stat din cauza unei donații efectuată ilegal
Încă un procuror propus pentru promovarea evaluării externe a integrității