Autorităţile au depistat mai multe cazuri de comercializare a produselor neconforme
Chişinău, 2 aug. /MOLDPRES/. Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), în perioada 23-29 iulie, au efectuat 163 controale oficiale. Cele mai multe încălcări depistate țin de comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat, transmite MOLDPRES.
În urma controalelor, au fost emise 38 de prescripţii, au fost întocmite 15 procese-verbale cu privire la contravenţie, fiind suspendate şapte activități. Totodată, au fost retrase din comerţ 38,78 kg de produse de origine animală şi non-animală.
Au fost depistate mai multe neconformităţi, mare parte din acestea referindu-se la comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat. Totodată, inspectorii au raportat lipsa marcării; încălcarea regulamentelor sanitare; neafişarea la loc vizibil a informaţiei pentru consumatori; lipsa registrelor pentru evidenţa temperaturilor în spaţiile; lipsa controlului medical şi instruirii igienice a personalului angajat; neasigurarea trasabilității; lipsa actelor de proveniența și certificatelor de calitate; nerespectarea vecinătății produselor; nerespectarea programului de lucru.
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) reamintește consumatorilor să fie prudenţi pe vreme caniculară și prezintă unele recomandări pentru a evita riscul procurării şi consumului produselor alimentare neconforme în această perioadă
Pentru a evita situaţiile în care pot fi achiziţionate produse neconforme, care pot pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa oamenilor, ANSA recomandă consumatorilor să fie atenți la câteva aspecte: achiziționarea produselor alimentare din locuri autorizate în conformitate cu legislația din domeniu; existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse produsele alimentare; citiţi cu atenţie eticheta produselor pentru a vă informa privitor la calitatea şi compoziţia produsului; informaţia de pe etichetă trebuie să cuprindă: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, cantitatea netă sau volumul de produs, data durabilităţii minime sau data limită de consum, ţara de origine, condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare, instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar.
foto simbol
Leul se apreciază față de dolar
Interes în creștere pentru obligațiunile de stat. 51,5 milioane lei atrase doar în decembrie
Moldova își consolidează rolul regional în conectivitate și securitate. Vladimir Bolea: „Suntem un partener responsabil și predictibil”
Reviriment industrial în Republica Moldova: producția, în creștere pe fondul investițiilor
O nouă companie intră pe piața Republicii Moldova cu investiții în energie regenerabilă și soluții digitale avansate
BNM a redus rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară
VIDEO // Peste 500 de declarații de tranzit comun, înregistrate în NCTS: proceduri simplificate și economisire de timp și resurse
Prețuri mai mici și servicii mai calitative: Constantin Borosan explică beneficiile lansării bursei de energie electrică
Drumarii anunţă progrese importante în modernizarea infrastructurii rutiere în 2025
VIDEO // Peste 10 tone de margarină pentru torturi, distruse de ANSA
Sancțiuni de peste 630 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător
Republica Moldova solicită ONU elaborarea unui nou profil de țară în domeniul locuințelor, administrării terenurilor și dezvoltării urbane
VIDEO // Eugeniu Osmochescu: „Discuțiile legate de schimbarea proprietarului Portului Giurgiulești se referă exclusiv la Portul Internațional Liber Giurgiulești, nu și la portul de stat”
DOC // Republica Moldova se aliniază la măsurile restrictive instituite de SUA împotriva companiilor petroliere ruse
Peste un milion de ucraineni au rămas fără electricitate după loviturile ruse
Expoziția GIFT EXPO-2025: Moldexpo va găzdui unicul pom de Crăciun din Moldova împodobit de producători autohtoni
The New York Times: Kievul respinge retragerea trupelor din regiunea Donețk în planul de pace transmis Washingtonului
Odesa, în blackout total după cel mai amplu atac asupra infrastructurii energetice de la începutul războiului
INTERVIU MOLDPRES // Regizorul Valeriu Jereghi anunță un nou proiect cinematografic: „Fa Major” - un film despre oamenii care au refuzat să-și piardă identitatea”
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei
Proietul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală 2026, votat în prima lectură: mai mulți bani pentru servicii medicale și medicamente compensate
Laboratorul Centrului de Sănătate Căușeni, dotat cu echipament performant
VIDEO // Părinții pot beneficia de deduceri pentru instruirea copiilor: ministrul Educației explică procedura
Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026, aprobată în prima lectură: pensii indexate și indemnizații majorate
Bugetul de stat pentru anul 2026, aprobat de Parlament în prima lectură
Comisia Europeană: Bulgaria se va alătura zonei euro la 1 ianuarie 2026 indiferent de situația politică
Acord al țărilor UE privind înghețarea pe termen nelimitat a activelor băncii centrale ruse
METEO // Vreme variabilă și precipitații slabe în weekend
Ucraina ar putea adera la UE până în 2027, în cadrul unui plan de pace mediat de SUA
GALERIE FOTO // Vinul ca artă, un vernisaj al emoțiilor