Avantajele investițiilor în IT au fost examinate la un forum pentru oameni de afaceri
Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. Facilitățile fiscale, digitalizarea serviciilor publice, rapiditatea internetului, capitalul uman multilingv și simplificarea interacțiunii cu autoritățile sunt doar câteva dintre avantajele care fac Republica Moldova atractivă pentru investitorii străini în sectorul IT, transmite MOLDPRES.
Acestea şi alte oportunități de business au fost prezentate oamenilor de afaceri, membri ai Camerei de Comerț Belgia - Luxemburg - România (BEROCC) în cadrul webinarului online „Explorează avantajele competitive regionale ale Moldovei în IT, BPO și SSC”, organizat ieri de Agenția de Investiții cu suportul Agenției Internaționale de Cooperare a Germaniei (GIZ).
În cadrul evenimentului, potențiali investitori au beneficiat de informații despre politicile statului în susținerea unui climat antreprenorial și investițional prielnic, precum și despre avantajele oferite de Republica Moldova pentru dezvoltarea sectorului IT. Totodată, companiile belgiene care activează pe piața autohtonă și-au împărtășit experiența, completând viziunea de ansamblu.
„Țara noastră este foarte bine poziționată în ceea ce privește infrastructura de telecomunicații, cu o penetrare mobilă de peste 100% și o prezență a rețelei de fibră optică de 98,2%. Acest fapt constituie un fundament solid pentru dezvoltarea sectoarelor IT, BPO, SSC care generează servicii cu valoare adăugată pentru economia națională și permit angajarea și motivarea tinerilor talentați Astfel, industria IT a crescut de trei ori în ultimii patru ani, iar volumul de servicii exportate pentru anul 2019 a depășit exportul din industria de vinificație a țării”, a explicat Rodica Verbeniuc, directorul general al Agenției de Investiții.
În perioada 2015-2019 industria IT a înregistrat o creștere de trei ori a veniturilor anuale din vânzări – de la 126 milioane de dolari la 396 milioane de dolari, reprezentând 3,1% din PIB.
Pentru a impulsiona dezvoltarea tehnologiilor informaționale și inovaționale, Guvernul a lansat în anul 2018 un model unic de promovare a ecosistemului IT - Parcul virtual IT care la momentul actual are deja peste 600 de rezidenți din țări precum SUA, România, Italia, Marea Britanie, Germania. Republica Moldova deține locul patru în lume cu referire la populația acoperită cu internet de un gigabyte și este a șasea țară din punct de vedere al accesibilității internetului.
Sursă foto: datasemantics.co
Republica Moldova crește continuu capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile. Fotovoltaicele domină clasamentul
Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Inflația este determinată de evoluțiile externe, în special conflictul din Orientul Mijlociu”
Curtea de Conturi ar putea avea mai multă autonomie financiară
Energizarea Liniei electrice Vulcănești-Chișinău ar putea avea loc în luna iunie
Curtea de Conturi a depistat deficiențe în administrarea bunurilor confiscate de stat
Ministerul Agriculturii anunță discuții cu procesatorii de lapte după problemele semnalate în mai multe raioane
Noi proiecte de investiții în Republica Moldova. Premierul Alexandru Munteanu va avea o întrevedere cu ministrul delegat al Franței pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad
Guvernul alocă 50 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor suportate de fermierii afectați de seceta și arșița din 2025
Impozite de 5,7 milioane de lei, achitate de antreprenorii independenți
Euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor
VIDEO // Cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova poate acoperi până la 7 la sută din consumul de electricitate al țării
Soluții pentru extinderea capacităților de irigare și măsurile de susținere a producătorilor locali, discutate de ministra Ludmila Catlabuga cu fermierii din Taraclia
Impozitul achitat de persoanele care dau în chirie imobile va fi calculat automat
Guvernatoarea Anca Dragu, la „Black Sea and Balkans Security Forum”: „Obiectivul nostru este construirea unui sistem financiar incluziv, interoperabil și aliniat standardelor europene”
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, mesaj înainte de Eurovision: „Vom demonstra că Moldova are talent, voce și oameni care știu să-și reprezinte țara cu demnitate”
Președinta Maia Sandu, în vizită de lucru la Tallinn: „Estonia este un prieten de nădejde și un susținător al parcursului european al Republicii Moldova, de la care avem multe de învățat"
VIDEO // Mesaj de susținere al președintei Maia Sandu înainte de finala Eurovision: „Moldova merită să fie auzită”
Premierul Alexandru Munteanu: „Satoshi duce în finala Eurovision energia, talentul și spiritul unei generații care crede în Republica Moldova și o face auzită în întreaga lume”
FOTO // Lumea familiei prin ochii copiilor. Expoziția „Copil fericit – vis împlinit”, găzduită de Parlament
ADMITERE 2026 // Ziua Ușilor Deschise la Centrul de Excelență în Construcții: Sute de adolescenți au pășit pragul instituției pentru a descoperi profesiile viitorului
Soroca sărbătorește Ziua Europei. Orășelul European invită cetățenii să cunoască valorile și tradițiile diversității culturale ale UE
Noaptea Muzeelor. Parlamentul de la Chișinău își deschide sâmbătă ușile pentru vizitatori
VIDEO // Doi tineri au fost reținuți pentru escrocherie. Victima, prejudiciată cu peste 1 milion de lei
Cronica ARHIVELOR // Maria Bieșu, legenda Operei Naționale, care a cucerit marile scene ale lumii
Președintele Estoniei, Alar Karis, după întrevederea cu Maia Sandu: „Moldova aparține Europei. Apreciem mult că avansați în această cale”
GALERIE FOTO // Ziua Internațională a Familiei marcată printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău
FOTO // Festivalul Familiei, organizat la Chișinău. Premierul Alexandru Munteanu: „În Moldova, familia nu este doar o tradiție, este parte din identitatea noastră”
DOC // Rusia intenționează să ofere cetățenie locuitorilor din regiunea transnistreană. Decizia, calificată drept „propagandistică”
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele eston Alar Karis, la Tallinn
CEC anunță ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi și referendumurile de duminică