ro

 

Economie
16 Martie, 2026 / 22:55
/ 13 Octombrie, 2015

Camera Deputaţilor din România a ratificat, cu majoritate absolută de voturi, asistenţa financiară pentru R. Moldova

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Camera Deputaților a României a ratificat astăzi cu 312 voturi pentru și trei abțineri Acordul privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova în sumă de 150 de milioane de euro, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015, comunică MOLDPRES.

Creditul va fi acordat pe un termen de 5 ani, cu o dobîndă de 1,5% anual, cu tragerea împrumutului în trei tranşe, prima în sumă de 60 mln de euro în anul 2015,  a doua în sumă de 50 mln de euro în 2016 şi a treia de 40 mln de euro în anul 2017, potrivit Memorandumului semnat de partea română şi cea moldovenească.

Premierul român Victor Ponta a declarat, marți,  că este obligația României să ajute Republica Moldova, susținînd că în caz contrar Rusia va încerca să împiedice această țară în drumul său european, scrie Agerpres.

"Este o obligație a noastră, dacă chiar sîntem frați mai mari cum ne place să spunem, să-i ajutăm în aceste momente grele", a spus Ponta, la Palatul Parlamentului. Prim-ministrul a adăugat că Senatul este for decizional în cazul acestui acord, care trebuie să treacă și prin Parlamentul de la Chișinău.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan) 


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Moldova se aliniază la standardele globale: aderarea la „Agroecology Coalition” deschide calea către o agricultură modernă și rezistentă

/ Acum 3 zile

Ministerul Energiei: pe 12 martie, importurile de carburanți prin Portul Giurgiulești au crescut semnificativ

/ Acum 3 zile

Modernizarea transporturilor din Republica Moldova și integrarea în rețelele europene, discutate la Washington

/ Acum 3 zile

Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, la Forumul de afaceri moldo-elvețian: „Moldova continuă să construiască alianțe internaționale puternice, consolidându-și locul pe scena economică globală”

/ Acum 3 zile

FOTO // Modernizarea rețelei rutiere în plină desfășurare: drumarii trec la asfaltarea cu mixtură la cald pentru reparația carosabilului

/ Acum 3 zile

Euro se ieftinește ușor, iar cotația dolarului crește

/ Acum 4 zile

Ministerul Energiei monitorizează piața: Peste 3.800 de tone de carburanți au intrat azi în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești

/ Acum 4 zile

Reguli noi pentru importuri și achiziții publice: proiect pentru mediul de afaceri, votat în Parlament

/ Acum 4 zile

FOTO // Proiecte de infrastructură în raionul Nisporeni: vicepremierul Vladimir Bolea a evaluat lucrările realizate prin programe guvernamentale

/ Acum 4 zile

Agricultorii vor primi de la Guvern compensații de 4.000 de lei pe tona de motorină

/ Acum 4 zile

Persoanele fizice și juridice care desfășoară activitate de întreprinzător, obligate să prezinte declarația privind impozitul pe venit până pe 25 martie

/ Acum 4 zile

VIDEO // Sprijin financiar pentru agricultori: plăți de peste 400 de milioane de lei prin AIPA și compensații pentru motorina utilizată la lucrările de primăvară

/ Acum 4 zile

Vladimir Bolea la Nisporeni: „Primarii știu cel mai bine de ce au nevoie localitățile, iar noi venim cu investițiile”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu despre situația din agricultură: „Am acționat la timp pentru a preveni complicațiile”