Consiliul Concurenţei a prezentat într-o conferinţă publică raportul de activitate pentru anul 2014
Chişinău, 2 iun. /MOLDPRES/. Raportul de activitate al Consiliului Concurenţei pentru anul 2014 a fost prezentat astăzi într-o conferinţă publică. „A fost primul an cu adevărat funcţional pentru Consiliu, graţie faptului că a fost adoptat cadrul legislativ în corespundere cu standardele UE, consolidată capacitatea instituţională”, a declarat Viorica Cărare, preşedintele Consiliului Concurenţei (CC), relatează MOLDPRES
„Doar o competiţie loială, doar o economie care se dezvoltă după reguli, conform unor standarde acceptate de toţi poate creşte în mod sustenabil. Şi Consiliul Concurenţei şi-a făcut apariţia cu o oarecare întîrziere din punctul vedere al dezvoltării economiei noastre naţionale, dar într-un mod foarte vizibil”, a declarat vicepremierul Victor Osipov.
Potrivit viceprim-ministrului, „este foarte important să ne aliniem la standardele recunoscute ale domeniului, să ne învăţăm să le aplicăm în condiţiile Republicii Moldova, dar nu mai puţin important este ca regulile jocului să fie cunoscute de comunitatea de afaceri, să existe înţelegerea în mediul de afaceri ca regulile să fie respectate. Aceste reguli pe care concurenţa loială le impune ar urma să devină un factor de stimulare a creşterii economiei, în special a dezvoltării businessului mic şi mijlociu, şi nu un factor ce limitează afacerile”.
„Putem spune cu certitudine că instituţia noastră a început să funcţioneze în anul trecut, pentru că anii 2012-2013 au fost o perioadă de tranziţie, cînd nu am avut adoptat cadrul normativ, cînd nu am avut constituit plenul Consiliului, care trebuia să fie votat de Parlament”, a menţionat Viorica Cărare.
Potrivit acesteia, pe parcursul anului trecut au fost în derulare 62 de dosare, dintre care 15 au fost iniţiate, iar alte 17 finalizate, ce se referă la acţiuni anticoncurenţiale ale agenţilor economici şi autorităţilor publice, în special ale celor locale.
„Obiectivul nostru este asigurarea unui mediu concurenţial adecvat. Studiile realizate de Consiliul Concurenţei şi respectiv Banca Mondială arată că cea mai mare problemă sînt reglementările excesive şi, în primul rînd, pe pieţele reglementate. Şi a doua problemă sînt barierele instituţionale”, a constatat preşedintele CC. Soluţionarea acestor probleme va duce „la liberalizarea pieţelor, care este un angajament asumat prin semnarea Acordului de Asociere cu UE”.
Consiliul Concurenţei a calculat în anul trecut, în premieră, cu utilizarea metodologiei OECD, „indicatorul de concurenţă, numit „indicatorul de reglementare a pieţei produselor”. Cu un punctaj de 2,56 dintr-un nivel maxim de 6 puncte, Republica Moldova se plasează printre ţările cu un nivel de concurenţă redus, după ţări ca Olanda, Slovacia, România, însă înaintea unor state ca India sau China. Reducerea indicatorului de concurenţă cu 0,5 puncte ar conduce la o rată medie anuală de creştere a Produsului Intern Brut cu 0,3 la sută, arată calculele Consiliului.Viorica Cărare a mai subliniat că a fost elaborat Programul Naţional în domeniul Concurenţei şi ajutorului de stat, precum şi un plan de acţiuni, ce va fi prezentat spre dezbateri publice. Ea a apreciat acest program şi plan de acţiuni „o cale ce duce spre integrare europeană în plan economic”.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)
GALERIE FOTO // Oficiali, investitori și producători reuniți la Forumul Investițional Agroalimentar 2026
Rețeaua de date agricole se extinde pentru durabilitate și protecția mediului
Stare de alertă în sectorul energetic. Serviciul Vamal a instituit măsuri temporare privind exportul și reexportul produselor petroliere
Reparații de urgență pe mai multe drumuri naționale, după degradările apărute în urma sezonului rece
Progresul lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, evaluat de o delegație a Comisiei Europene
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: Guvernul menține subvenționarea de 70% a primei de asigurare agricolă
Leul se apreciază față de euro și dolar
Dorin Junghietu: Moldova dispune de stocuri strategice de combustibil, are motorină pentru 12 zile și benzină pentru trei săptămâni
Moldova și Ucraina au convenit asupra reluării exporturilor de carne de pasăre, dar vor fi impuse și anumite condiții
Guvernatoarea BNM pentru AGERPRES: Fluxurile de bani din diaspora au crescut cu 30% după aderarea la SEPA
Moldovagaz va fi responsabilă în continuare de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene
Impactul situației din Orientul Mijlociu asupra pieței carburanților, explicat de ANRE. Alexei Taran: „Nu faceți achiziții în panică”
Energia electrică procurată de Energocom, mai ieftină în luna februarie
ANRE a retras statutul de producător eligibil mic pentru 13 titulari care urmau să construiască centrale electrice
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev. Cooperarea economică și energetică, pe agenda discuțiilor
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere Sculeni a fost fluidizat
Peste 90% dintre produsele alimentare analizate în 2025 sunt conforme. ANSA a publicat raportul privind reziduurile de pesticide
CNAM: Peste 14 mii de persoane au beneficiat de operații de cataractă anul trecut
DOC // Modificările la Codul Educației, publicate în Monitorul Oficial: consolidarea rețelei școlare și sprijin pentru tinerii profesori
Celula de Criză a MAE: Zborurile din aeroporturile Dubai, Abu Dhabi și Sharjah sunt operate în regim limitat, prin coridoare aeriene sigure
Trafic în creștere la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău: peste 360 mii de pasageri în februarie 2026
Republica Moldova marchează un an de la aderarea la SEPA: comisioane mai mici și economii de milioane de euro
Mărțișor 2026 // Agenda festivalului, vineri, 6 martie: Recitaluri, concerte și spectacole în mai multe localități din țară
Tentative de corupere la posturile Sculeni și Leușeni. Cazurile au fost denunțate de polițiștii de frontieră
Legume moldovenești pe tot parcursul anului: cooperarea cu Țările de Jos vizează independența alimentară a Republicii Moldova
Șefa statului Maia Sandu: „Nu putem opri reforma justiției pentru că nu avem 61 de voturi”
Primul monument dedicat eroilor moldoveni, căzuți în toate războaiele, inaugurat în Ungaria
Ministerul Agriculturii avertizează petroliștii asupra speculei cu motorină în pragul lucrărilor de primăvară: „Cerem responsabilitate și corectitudine în raport cu fermierii”
UE va analiza opțiuni pe termen scurt pentru reducerea prețurilor la energie
Israelul anunță o nouă fază în războiul împotriva Iranului