ro

 

Economie
13 Septembrie, 2026 / 02:54
/ 25 August, 2022

Contractul cu privire la concesionarea autogărilor a fost reziliat

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 aug. /MOLDPRES/. Contractul de parteneriat public-privat de modernizare a autogărilor a fost rezoluționat pe motivul neprezentării garanției de bună execuție și neîndeplinirii planului de investiții asumat, transmite MOLDPRES. 

Potrivit Agenției Proprietății Publice, Guvernul, prin intermediul comisiei de monitorizare, a decis astăzi desfacerea contractului. În luna mai, antreprenorul a fost notificat să remedieze situația în termen de 90 zile, fapt care nu a fost realizat. 

Conform contractului, timp de o lună, partenerul privat urmează să transmită toate activele preluate în decembrie 2018 de la Întreprinderea de Stat Gările și Stațiile Auto „în bună stare, funcţionale şi libere de orice sarcină sau obligaţie”. Legislația în domeniu prevede că în cazul încetării parteneriatului public-privat, partenerul privat este obligat să asigure continuitatea activității sau prestării serviciilor până la preluarea acestora de către partenerul public.

În ședința comisiei de monitorizare a fost examinat și planul de acțiuni de preluare a activelor de către stat.

Contractul de concesiune a autogărilor a fost semnat pe 17 decembrie 2018, cu SRL Gările Auto Moderne, pe un termen de 25 de ani. Conform contractului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de gări și stații auto, iar aceste lucrări nu vor depăși trei ani. 

Foto: photos.casata.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Calea Ferată din Moldova pregătește noi investiții pentru consolidarea conexiunii feroviare spre Portul Giurgiulești

/ Acum 2 zile

Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, prezentat în Parlament. Ministra Victoria Belous: „Susținem munca, încurajăm investițiile și taxăm viciile”

/ Acum 2 zile

Energocom a achiziționat gaze naturale pentru luna august la un preț de 57,80 euro/MWh

/ Acum 2 zile

FOTO // Un sistem de irigare pentru 87 de hectare este construit în satul Plop din raionul Dondușeni

/ Acum 2 zile

DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european

/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade

/ Acum 3 zile

Ministerul Agriculturii anunță finanțări de două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor prin programele IFAD

/ Acum 3 zile

Scutiri mai mari, TVA revizuit și accize noi: proiectul politicii fiscale pentru 2027 ajunge în Parlament

/ Acum 3 zile

Peste patru kilometri de trotuare vor fi construite pe trasee naţionale în Briceni, Drochia, Ocnița și Șoldănești

/ Acum 3 zile

Administrația Drumurilor amplifică măsurile pentru siguranța rutieră, cu investiții în treceri supraînălțate, sensuri giratorii și semafoare inteligente

/ Acum 3 zile

Programul de ajutor pentru sezonul rece, în etapa finală de definitivare. Premierul Vasile Tofan: „Încercăm să ajutăm cât mai mulți cetățeni”

/ Acum 3 zile

Guvernul propune o serie măsuri pentru pregătirea de următorul sezon rece

/ Acum 3 zile

Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată și transformată în societate pe acțiuni

/ Acum 3 zile

Peste 853 de mii de pasageri au călătorit cu avionul în august. Traficul aerian a crescut cu 12,6%