ro

 

Economie
15 Septembrie, 2026 / 12:26
/ 12 Martie, 2021

Drumarii au intervenit pe traseele unde a fost necesar în urma ninsorilor de azi

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 12 mar. /MOLDPRES/. Unitățile teritoriale SA "Drumuri” au executat astăzi pe traseele publice naționale intervenții operative de combatere a lunecușului, în regiunile unde a fost necesară implicarea acestora. Asta după ce pe parcursul zilei, pe întreg teritoriul țării s-au înregistrat precipitații sub formă de ninsoare, starea părții carosabile a unor sectoare de drum devenind umedă și lunecoasă, transmite MOLDPRES cu referire la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).

Procesul tehnologic s-a desfășurat cu utilizarea a 51 de utilaje speciale și antrenarea a 74 de muncitori rutieri în raioanele Fălești, Cantemir, Leova, Briceni, Ocnița, Nisporeni, Rezina, Glodeni, Râșcani, Florești, Soroca, Șoldănești, Strășeni și Ungheni. „În prezent, circulația rutieră pe traseele naționale se desfășoară în condiții de siguranță, lucrările de patrulare și combatere a lunecușului continuă”, indică ASD.

Administratorii drumurilor monitorizează în permanență toate sectoarele periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată rapid.

Conform meteorologilor, în următoarele 24 de ore, în ţară se așteaptă până la 10 grade de căldură, ziua, şi până la 4 grade Celsius sub zero, noaptea. Precipitații sub formă de ploaie sunt prognozate în special pentru regiunea de sud.

foto: ASD


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură

/ Acum 3 zile

Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar

/ Acum 3 zile

Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte

/ Acum 3 zile

Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august

/ Acum 3 zile

Peste 18 mii de exploatații, verificate de ANSA pentru respectarea cerințelor sanitar-veterinare. Carne transportată fără acte și în condiții neigienice, scoasă din circuit alimentar

/ Acum 3 zile

FOTO // Sistemul de irigare Crocmaz-Căplani-Tudora va asigura apă pentru 2.500 de hectare

/ Acum 4 zile

ANRE: „Nivelul stocurilor de carburanți a fost restabilit, însă prețurile sunt influențate de creșterea bruscă a cotațiilor internaționale”

/ Acum 4 zile

DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 4 zile

Comunitățile din Moldova ar putea accesa mai ușor fonduri europene

/ Acum 4 zile

Euro și dolarul se apreciază ușor la sfârșit de săptămână

/ Acum 4 zile

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, explică impactul politicii fiscale asupra domeniului social: „Guvernul are ca prioritate susținerea persoanelor vulnerabile”

/ Acum 4 zile

Plantațiile horticole vor putea fi recunoscute mai devreme ca fiind pe rod, iar Oficiul Horticol ar putea fi eliminat din lege

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și Austria își consolidează cooperarea economică: comisia interguvernamentală, reunită la Viena

/ Acum 4 zile

Parlamentul a votat în prima lectură un amplu pachet de modificări fiscale și vamale. Ce prevede proiectul