Drumarii monitorizează continuu situația de pe traseele publice
Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Circulația rutieră pe toate drumurile publice naționale este asigurată în condiții de iarnă, iar drumarii monitorizează continuu situația. Noaptea trecută, pe întreg teritoriul țării a fost înregistrată ceață, starea părții carosabile a fost umedă şi pe unele sectoare de drum s-a format polei, transmite MOLDPRES cu referire la informația matinală a Administrației de Stat a Drumurilor (ASD).
Conform instituției, în ultimele 24 de ore, pe drumurile publice naționale din zonele de nord și centru au fost efectuate lucrări de patrulare și combatere a lunecușului, iar în sudul țării au fost desfășurate lucrări de patrulare. „Unitățile teritoriale ale SA "Drumuri” au utilizat în procesul tehnologic 29 de utilaje speciale și au antrenat 47 de muncitori rutieri”, indică ASD.
Administratorii drumurilor monitorizează continuu toate sectoarele de drum periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată operativ. Lucrările de patrulare și combatere a lunecușului continuă.
Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului circulației rutiere referitor la dotarea automobilelor și conducerea pe timp de iarnă. Participanții la trafic pot solicita intervenția drumarilor în caz de blocaj pe traseele naționale la numerele active în regim non-stop: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.
Până mâine în ţară este anunţat Cod Galben de ceață. În următoarele 24 de ore, se așteaptă valori termice până la 10 grade Celsius. Noaptea, mercurul termometrelor va coborî până la minus 2 grade, fără precipitații esențiale.
foto: ASD
ANSA lansează sistemul „MPower” pentru împuterniciri electronice rapide și sigure
BNM: inflația anuală va continua să scadă pe parcursul anului 2025 și în prima jumătate din 2026
R. Moldova finalizează o etapă-cheie în conexiunea feroviară cu România, pe tronsonul Cantemir-Fălciu
Rectificările la bugetul de stat pentru anul 2025, aprobate de Parlament în prima lectură
Transformarea deșeurilor în resurse: perspective pentru o economie responsabilă în Moldova
R. Moldova avansează în modernizarea sistemelor de apă și canalizare cu sprijinul Băncii Mondiale
Audituri energetice gratuite pentru 25 de blocuri locative, care vor putea beneficia de lucrări de modernizare
Investiții de peste 22 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în luna noiembrie
AIPA a început achitarea compensațiilor pentru fermierii afectați de înghețurile din primăvară
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC